Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional a început un nou capitol al Mişcării de Rezistenţă. Vom publica mesaje venite din partea dumneavoastră, a cititorilor, dar şi a personalităţilor care au aderat la această mişcare. Părerea fiecăruia contează. Prin urmare, aşteptăm opinii, soluţii şi comentarii pertinente pe mişcareaderezistenţă@jurnalul.ro. sau pe adresa redacţiei: Piaţa Presei Libere nr. 1, Sector 1, corp D, etaj VIII.
La 20 de ani, adunam vise. Nu, lucrurile nu s-au schimbat atât de mult într-un timp atât de scurt, doar ochii mi s-au deschis atât de tare, încât doare. Până de curând nu trăisem sentimente precum frustrare sau neputinţă.Acum realitatea mă loveşte din toate părţile: politicieni care se ceartă şi se înjură mai rău ca vecina mea de scară şi soţul ei alcoolic, unii medici care nu operează fără bani în buzunar, copii de bani gata care îmi strigă în faţă că şcoala nu mai foloseşte la nimic - şi şcoli care chiar demonstrează asta, secretare care sunt plătite să urle, tineri care stau cu picioarele pe băncile din parc şi scuipă seminţe, reprezentanţi ai studenţilor care îşi plasează amicii de-o bere în cămine de lux...
Mă supără egocentrismul mai mult decât orice. Ne învârtim într-un cerc perfect - perfect de vicios - şi pierdem din priviri spirala care ne ridică. Mă supără că judecăm persoana şi nu ce spune, jignim mult prea uşor, sperăm prea puţin şi, mai ales, întoarcem doar răutăţile pe care le primim. De ce nu am fi mai buni, de ce nu am fi un exemplu, de ce nu am renunţa la egoism, de ce nu am trăi într-o societate civilizată? De ce respectăm şablonul şi nu ne putem da noi o formă?
De ce sunt nevoită să plec din ţară ca să fac un masterat care să implice mai mult de un curs pe săptămână? De ce trebuie să caut aer respirabil altundeva? De ce trebuie să lupt pentru un loc de parcare sau pentru un loc în cămin? Sau pentru normalitate? Şi mai ales, de ce mi se cere să mă adaptez?
Acum un an, când mi se prezentau aceste realităţi, spuneam că lumea noastră e aşa cum ne-o facem. Şi atunci eu trăiam într-o lume perfectă. O vreau înapoi! Vreau să văd totul în raze de lumină, să cred în schimbare, să cred într-o lume mai bună - şi la modul real, nu la cel al participantelor la Miss - şi să ştiu să răspund cu un zâmbet înjurăturilor de pe stradă.
Iertaţi-mă, domnule Tucă, am scris aceste rânduri pentru a vă felicita pentru Mişcarea de Rezistenţă. Dar m-am întins în frustrări. Iertaţi-mă, ştiu că nu am voie să renunţ în a mai spera. Promit că mâine mă voi trezi din nou un om optimist.
Cu apreciere şi respect, Anca.
Perpetuum mobile al prostiei
Suntem o ţară cu un popor analfabet şi îndobitocit pe care, la interval de patru ani îl amăgeşti cu 1 kilogram de făină, de zahăr, de orez şi îţi câştigi astfel dreptul de a-l batjocori pe o perioadă de încă patru ani!!! Acest perpetuum mobile al prostiei este specific numai nouă, aici, unde cinstea este infracţiune şi tâlhăria este o calitate! Dormiţi liniştiţi, cetăţeni, politicienii veghează, ca să nu vă fure alţii, ci doar ei!
(de fanariotu')
Refuz să mai finanţez politicieni
Dragi români, de azi refuz să mai plătesc impozite, refuz să mai am carte de muncă în acest stat guvernat de oameni incapabili, corupţi, needucaţi, care nu au în vedere decât propriul interes. Refuz să mai finanţez politicieni şi amante care sfidează o ţară întreagă. Nu aş avea nimic împotriva doamnelor apropiate preşedintelui ţării, dar când ele beneficiază de bugete de milioane de euro printre care sunt şi banii mei, banii părinţilor mei, banii angajaţilor mei, am o mare problemă.
E un blowjob mult prea scump! Refuz să mai plătesc taxe la stat - de ani de zile plătesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu mă sprijină în nici un fel... plătesc zeci de milioane pentru Sănătate, deşi sunt conştientă că dacă voi ajunge vreodată într-un spital din România, voi fi tratată infam.
Citește pe Antena3.ro
De ani de zile, refuz să mă mai uit la televizor, mi-e greaţă de politicienii români, nu mă duc la vot pentru că nu am pe cine să votez, îmi vine să vomit când văd panourile publicitare din campanii electorale gen - "Nouă ne pasă de Dumneavoastră", refuz chiar şi să mă plâng, pentru că sunt mult prea ocupată să îmi câştig existenţa.
Cu toate acestea, când se apropie data de 25 a lunii, în mod mecanic mă impacientez să fac rost de banii care trebuie plătiţi la stat, pentru că, nu-i aşa, "cu statul nu te joci". Dar iată că suntem în plină criză, iată că pentru prima dată nu am reuşit să plătesc taxele la stat şi mi-au fost blocate conturile! Şi asta m-a ajutat să mă trezesc.
Am deschis ochii, m-am uitat în jurul meu cu atenţie, am pus întrebări, am deschis televizorul pentru prima oară în ani de zile... Şi ce am văzut? EBA şi Becali mă reprezintă în Parlamentul European, Elena Udrea beneficiază de bugete de milioane de euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi aruncă 86 milioane de euro pe o telecabină, când există oraşe în România care nu au nici măcar un spital de Doamne-ajută. (de Vasile)
Să nu ne gândim doar la noi
Vă susţin şi eu campania, sunt alături de cei care şi-au scris aici nemulţumirile. Trebuie să încetăm să ne mai gândim doar la noi, haideţi să ne gândim la ţara asta în care vor trăi copiii noştri, în care ne vom trăi bătrâneţile. Dacă nu ne trezim, vom transforma acest tărâm în iad. Acum se poate face apel şi la celelalte ziare, la televiziuni, să ne sprijine. Ei sunt cei care pot influenţa gândirea şi educaţia populaţiei. (de sorina)
La ce să ne aşteptăm?
Suntem o familie de pensionari, cu media de vârstă în jur de 70 ani. Percepem realităţile acestei vieţi cu simţurile noastre şi o prelucrăm cu educaţia şi experienţa de o viaţă. Despre simţuri, câteva cuvinte. Auzul serveşte doar la recepţia dezamăgirii şi nemulţumirii oamenilor obişnuiţi din jurul nostru, vorbăria din radio şi televiziuni trecând pe lângă. Văzul serveşte doar la recepţia decadenţei care s-a instalat în toate domeniile.
Citim cu interes Jurnalul Naţional, încercăm să credem că mai sunt oameni care se gândesc la binele acestei ţări, că se mai poate face ceva. Că oamenii normali nu au devenit anormali, din cauza democraţiei, a majorităţii. Încercăm să credem, deşi situaţia acestei ţări în care ne-am născut, în care am trăit şi am muncit, este deosebit de gravă. Parcă un blestem împiedică guvernarea în interesul acestei ţări.
S-a prădat sub imperiul privatizării tot ce construisem cu destulă trudă, am ajuns să cumpărăm tot, chiar şi cartofi, roşii şi ceapă, muncitorii noştri lucrează prin străinătăţuri, alţi meseriaşi nu se mai formează şi pe bună dreptate. Să-i formăm pentru alţii? Activitatea sportivă a ajuns un lux pe care noi, ca bunici, care am fost educaţi şi prin sport, nu putem să o transmitem nepoţilor noştri. "Minte sănătoasă în corp sănătos" s-a pierdut în negura altor vremi şi, atunci, la ce să ne aşteptăm? (de Ion Petrescu)
Stăm ca oile în saivan
Mi se pare că mulţi dintre noi nu ne-am dat seama că regimul comunist s-a dus pe Apa sâmbetei: încă mai aşteptăm să facă statul tot felul de treburi, să ne dea bani pentru te miri ce. Doamne fereşte să facem ceva pentru noi înşine, să avem o iniţiativă. Stăm ca oile în saivan şi aşteptăm nutreţul. "Oile placide s-au aşternut la iernat..." (de Nikko)
● Răspunderea pentru opiniile exprimate în această pagină aparţine exclusiv autorilor.
