x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Am făcut pneumonie aşteptând în staţiile RATB

Am făcut pneumonie aşteptând în staţiile RATB

09 Apr 2010   •   00:00
Am făcut pneumonie aşteptând în staţiile RATB
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional
miscarearezistenta.jpg"Vă aduc la cunoştinţă, domnule primar general, sau whoever trebuie să asculte, că toate serile şi dimineţile în care a trebuit să stau la capătul liniei de metrou uşor 41, care este oarecum comun cu cel al liniei 105, m-au adus în pragul disperării. Nu exagerez, sunt tânăr cadru didactic la o facultate care îşi are sediul în apropiere. Iarna, ca să nu merg pe viscol două staţii pe jos, trebuie să aştept acest autobuz. Ideea este că au o politică nescrisă şi anume aceea de a nu pleca de la capăt până ce nu vine încă o maşină, astfel încât în permanenţă, la capăt, să fie două staţionând şi una care pleacă.

Unde scrie aşa ceva? În ce regulament ori normă? Sentimentul care te cuprinde când îi vezi pe şoferi cum stau la vorbă, în timp ce noi, călătorii, ne înghesuim unul în altul în frig, ninsoare, viscol îmi aduce aminte de trenurile acelea din cărţi şi filme care îi duceau pe evrei în lagăre. Pentru că este exact acelaşi sentiment de neputinţă, de sfârşire. După prima iarnă trăită astfel, împărţită între două servicii la care trebuia să ajung cinci zile pe săptămână utilizând şi acest autobuz, am fost diagnosticată cu pneumonie acută, în primăvară.

Nici nu m-am mirat prea mult, doar vreo două luni cât a trebuit să stau în concediu, timp în care, la unul din servicii nici nu am mai fost plătită cu mare lucru. Bine aţi venit în România, Bucureşti. Aici nici soarele nu răsare dacă nu îl plăteşti." (Ana)

 

Nu îi mai deranjaţi pe cei din jur!
"Să vedeţi în RATB ce e! Toarte tâmpeniile, la volum maxim. De cele mai multe ori vorbesc piţipoancele în devenire, de liceu. Asta când nu se pupă cu zgomot din cauza combinaţiei fatale dintre hormoni şi o lipsă crasă de educaţie. Soluţii nu prea sunt - un MP3 player, IPOD sau măcar un banner mare în fiecare mijloc de transport cu «Nu îi mai deranjaţi pe cei din jur!» România, investeşte mai mult în educaţie, că de asta se întâmplă asemenea plăceri cotidiene!" (Anca)

 

Sistemul funcţionează pe ură
"În momentul în care îi urăşti pe cei cu BMW, pe cei ce-şi iau examenele pentru că sunt fii de profesori, în momentul în care te îndoieşti de mama, pentru că la 55 de ani nu şi-a permis să iasă din ţară, atunci ai făcut primul compromis. Urăşti pentru că vrei să fii ca ei şi ai impresia că nu poţi. Dar în momentul în care nu-ţi mai asculţi mama, există speranţă. Poţi fi şi tu ca ei. Te sfătuia cineva să pleci din ţară. Nu are rost dacă urăşti sincer. Înseamnă că vrei şi tu să ajungi pe Easy Street.

Într-o zi vei realiza că nu are rost să mai mergi la cursuri şi vei merge în club pe banii altora, vei arunca Tolstoi la coş şi vei citi o carte subţire de leadership. Te vei înscrie într-un partid politic şi vei primi o funcţie lipsită de importanţă. Vei avea puterea să schimbi lucrurile pentru tine. Când te vei întâlni cu colegii cu BMW, vei înţelege că e doar un ciuruc luat la mâna a doua. Când cineva va veni la tine şi îţi va povesti de o bătrână de 55 de ani care n-a ieşit din ţară, nu vrei să ştii ce vei spune. Vei afla ce simplu poţi să prinzi o bursă afară.

Aşa vei realiza că Eminescu era un fascist atât de rău încât a fost omorât de austrieci. Vei vedea puterea manelelor. În momentul în care urăşti atât valoarea, cât şi non valoarea ai făcut primul pas pentru a face parte din sistem. Ura te face util, chiar şi atunci când visezi un vis etern. Sistemul funcţionează pe ură, ura împotriva politicienilor corupţi de la o guvernare la alta, ura minerilor, ura salariilor nesimţite, ura pe gropi, ura pe primari, ura împotriva nedreptăţii. Ura se vinde bine.

Mai ai un singur pas, acela de a vedea că şi tu poţi fi urâtă, poţi fi urâtă şi nu-ţi pasă. Societatea a ajuns atât de deformată, încât totul se rezumă acum la faptul că unii fură şi alţii nu pot să fure. Desigur că mai sunt şi cei ce se lasă furaţi, dar când îi urăşti înseamnă că deja ai ales tabăra." (Casargoz Darth Vader)

 

Vise distruse de lipsuri
"Şi câţi copii, talente şi inteligenţe nedescoperite mai zac prin satele României... cred că sunt mii. Păcat că mulţi rămân la coada vacii şi îşi distrug copilăria, visele şi speranţele din lipsa posibilităţilor. Ne merităm soarta." (Ionescu)

 

Nesimţiţi în trafic
"N-are importanţă dacă eşti femeie sau bărbat, toţi conducătorii care doresc să circule civilizat sunt trataţi în acelaşi mod. Nesimţiţi în trafic sunt şi femei, şi bărbaţi în aceeaşi măsură, aşa că n-are rost să facem discriminări. Femeia când vede că nu e suficient de "jmecheră" să te calce singură pe cap, trimite un malaco-meltean să-i rezolve problema. Marea problemă e la cei care nu aplică legea pentru a-i apăra pe cei care încearcă să fie "legali şi regulamentari." (Altu')

 

Despre "nişte porci la volan"
"Ieri (29 martie a.c.), două femei de bine au parcat maşina B 70 TCE drept în mijlocul drumului - nu mai la stânga sau la dreapta - astfel încât o sumă de bărbaţi (porci la volan) au stat cu ochii-n soare preţ de o oră, uitându-se unul la altul neputincioşi să mai scape din capcana distinselor participante la trafic (la capătul celălalt, strada se înfunda în veşnicul şantier al străzii Tunari). Porcii nu aveau la ei aparatele de teleportat şi nici nu au sunat la 112 să le ridice femeilor maşina. Nişte porci. Bravo, B 70 TCE!" (Gigel)

 

Strada nu e o junglă
"...Sunt foarte mulţi melteni cu maşini scumpe care se cred regii şoselelor şi îşi permit să înjure, să sară la bătaie. Strada nu e o junglă, dar mai avem mult de evoluat până să înţeleagă şi ultimul animal acest lucru. Şi da, îi dai prioritate cuiva când ai loc şi poţi. Există mult mai multă bunăvoinţă din punctul ăsta de vedere în rândul femeilor decât în al bărbaţilor, dar deh, e greu să recunoşti acest lucru când eşti bărbat. Şi da, mulţi conduc la intimidare, sunt gata să te arunce de pe şosea, dacă se poate, ca să te dai la o parte. Sunt şi femei care conduc prost, dar şi destui bărbaţi total pe dinafară. Şi ca să supravieţuim în oraşul ăsta ticsit de maşini, o doză de bun simţ şi responsabilitate în trafic este necesară." (Jeimi)

 

Nu merităm copiii superdotaţi
"Să fie educaţi (n.n. - copiii cu cele mai agere minţi din satele ieşene, din familii nevoiaşe) în aşa fel încât la prima oportunitate să plece din ţara de 2 lei. Ţara asta nu merită nimic bun. Ne merităm soarta şi tot răul de care avem parte e mizilic pe lângă ce ar trebui să ni se întâmple la cât de laşi şi superficiali suntem. Ar fi bine ca aceste şcoli să lege legături cu instituţii din vest şi copiii să fie preluaţi imediat de acestea şi exploataţi (în sensul bun al cuvântului) de statele civilizate. Noi nu îi merităm!" (Avi)

 

Frustrare la volan
"Azi de dimineaţă eram cu dubiţa la Aviatorilor şi am dat să ies din parcare pe bretea. Ies eu încet, în caz că vine cineva şi nu-l văd în oglinzi, repet, eram cu duba, cine conduce aşa ceva ştie ce vreau să zic, când aud un claxon isteric; întorc capul cât pot de mult să văd în oglindă cine e aşa de grăbit şi văd o melteancă, brunetă, cu un BMW, vorbind la telefon şi gesticulând. Vezi Doamne era foarte grăbită şi nu putea să mă lase să ies şi eu să mă înscriu în trafic pe străduţă. Şi faze din astea am văzut la greu, şi numai cu femei, nu ştiu cum se face.

Probabil că sunt frustrate şi de aceea niciodată, dar niciodată nu acordă prioritate. Adică nu le înţeleg. Frate, dacă nu ştii să parchezi e una, de aia râd toţi misoginii de voi, dar să nu laşi şi tu un creştin să iasă de pe o stradă secundară, e deja prostie... Sunt sigur că mulţi se confruntă cu situaţii de genul ăsta, cu femei care dacă nu te lasă să schimbi banda, de exemplu, au impresia că ştiu să conducă. Mi-e silă. Abia aştept să mă car din România." (Abdullah)

 

Puterea cailor nu învinge mereu
"Să te fereşti de femei la volan! Sunt puţine care ştiu să conducă. Exemplu: Simona Sensual! Vai de mama ei! Şi mai rău, să te fereşti de bărbaţi la volan! Unii chiar au impresia că ştiu să conducă şi apoi, dacă sunt şi nişte inculţi, mitocani, ai încurcat-o! Chiar ai încurcat-o! Şoseaua e o junglă în care unii chiar nu supravieţuiesc. Diferenţa e că puterea cailor nu învinge mereu. Din cauza inconştienţei mor oameni nevinovaţi!" (Duru)

● Răspunderea pentru opiniile exprimate în această pagină aparţine exclusiv autorilor

×
Subiecte în articol: mişcarea de rezistenţă