x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Austeritatea bate legea

Austeritatea bate legea

30 Mai 2010   •   00:00

Legat de invocarea art. 53 din Constitutia Romaniei pentru justificarea reducerilor de salarii si pensii si mai ales prevalarea Executivului de decizia 1414/4 noiembrie 2009 privitoare la Legea 329/2009 consider ca nu mai suntem in situatia analizata atunci de Curtea Constitutionala intrucat reducerea vizeaza acum si pensiile, reducerea este in prezent cu mult mai mare decat cea de anul trecut si foarte important pe o perioada de 7 luni cu perspective de prelungire nu se stie pana cand, in vreme ce anul trecut a fost numai pentru doua luni!
Situatia este radical diferita si deloc in favoarea Guvernului, aceasta este de domeniul evidentei!

Chiar admitand o corecta circumscriere a masurilor in cauza in sfera de aplicare a art. 53 din CR, se pune totusi intrebarea : ESTE SATISFACUTA CERINTA PROPORTIONALITATII? Pentru ca eu aici gasesc intradevar o mare
problema, un fel de calcai a lui Ahile!

Mi se pare ca in mare parte a situatiilor cerinta de proportionalitate a ingerintei, prevazuta de lege este depasita, mai precis legea nu trece testul proportionalitatii.

Argumentele mele sunt urmatoarele :
1. Legiuitorul desi vorbeste despre masuri cu carater temporar (?), totusi acestea se intind pe 7 luni din cele 12 luni ale unui an, sub acest aspect capatand deja un caracter mai mult de continuitate decat temporar, si mai mult, nu exista nici o dispozitie normativa clara prin care sa se stipuleze ca dupa trecerea acestui termen se va reveni la cuantumul anterior al acestor drepturi banesti, ceea ce intareste ideea excluderii temporalitatii.
 
2. Se ajunge ca datoriile pe care bugetarul sau pensionarul le are cu titlu de debite bancare mai ales, debite legate de indeplinirea obligatiei de intretinere, la care se adauga echivalentul retinerilor de 25 sau 15 %, dupa caz, sa depaseasca 1/2 din salariul net ori pensia incasata, ceea ce este oprit in cazul salariatilor de exemplu prin art. 164 alin. 4 din
Codul muncii, altfel se ajunge sa se puna in pericol siguranta individului si a familiei acestuia, pentru ca nu-i mai raman nimic pentru hrana, aspect care iarasi intareste concluzia ca legea nu trece testul proportionalitatii!Deja nu se mai respecta o dispozitie legala in vigoare!

Si mai sunt doua probleme :
a) chiar daca Curtea Constitutionala va aprecia ca masurile luate de Executiv sunt constitutionale, aceasta decizie nu va putea interzice judecatorilor (deciziile 2885/2008 si 2457/2008 a ICCJ - sectia de contencios administrativ, ultima v-o atasez) sa faca aplicarea Conventiei Europene si sa constate ca acestea incalca de fapt drepturi fundamentale, cum ar fi acela prevazut de art. 1 din Protocolul 1 la Conventie, prevalandu-se de art. 11 si 20 din CR! 

b) Poate fi considerata Curtea Constitutionala ca fiind un tribunal independent si impartial in acceptiunea Crtii Europene a Drepturilor Omului? Raportandu-ne la modalitatea de numire a acestora nu este rezonabil sa se creada ca acestia pot lasa deoparte "datoriile" fata de cei ce i-au numit acolo si nu mai putin important de observat este ca majoritatea judecatorilor de la Curtea Constitutionala au fost inainte oameni politici!

Raspunsul la intrebare este deosebit de important si lecturand scrisoarea de intentie cu FMI, mai ales pag. 3-4, unde se vorbeste despre obtinerea unei hotarari favorabile de la Curtea Constitutionala pentru implementarea acestor reglementari legale! Deci cum se va obtine aceasta hotarare? Si aici va fi cuiul lui Pepelea!

Se asteapta oare ca judecatorii sa inchida ochii la incalcarea legii sub pretextul interesului national? Si care este acest interes national ca unii sa fure "legal" si in continuare din bugetul tarii?

Precizez ca sunt judecator la Tribunalul Olt, dar as dori insa sa nu puneti accent pe asta, intai de toate sunt jurist!
Diana Mihaela Cotoi

×
Subiecte în articol: cetateanul