Asociatia pentru Dezvoltarea Forumului Social Roman -AD FSR, isi exprima prin prezentul comunicat protestul fata de cheltuielile exorbitante, sfidatoare, si nejustificate facute din banii publici de presedintie, primul ministru, si SPP, care si-au schimbat din nou automobilele de lux cu limuzine blindate de super-lux Mercedes clasa S, respectiv BMW seria 5, in valoare totala de peste 350,000 Euro.
>
Nu ii intrebam pe mult-iubitii si stimatii conducatori citi copii bolnavi de SIDA, citi bolnavi de cancer, citi bolnavi de diabet, citi copii ai strazii, citi > virstnici uitati si neajutorati ar fi putut beneficia de ajutor si medicatie gratuita in contul acestor sume.
Nu ii intrebam cite manuale scolare gratuite s-ar fi putut tipari cu acesti bani.
Nu ii intrebam cite cabinete in scoli s-ar fi putut dota cu acesti bani.
Nu ii intrebam cite scoli s-ar fi putut repara cu acsti bani... Apropo de mascarada politico-electorala auto-denumita 'pactul pentru educatie'.
In schimb, plecind de la premisa elementara ca traim, teoretic, intr-o societate libera si democratica din cadrul Uniunii Europene, afirmam ca astfel de acte dovedesc, din nou, nu numai dorinta frustranta de opulenta fanariota, dorinta de putere nelimitata, si nevoia de auto-protectie a celor care conduc Romania din 1990 incoace, ci mai ales iresponsabilitate si lipsa de respect crasa fata de poporul Roman care, in proportie de covirsitoare, traieste in saracie avind,in mod rusinos, cele mai mici salarii din Uniunea Europeana (salariu mediu real sub 200 Euro pe luna, in conditii de preturi si costuri ale vietii similare sau chiar mai ridicate decit in Uniunea Europeana).
Consecinta imediata este ca poporul Roman are in prezent o comunitate in emigratie economico-financiaro-politica fortata de peste 4 milioane de oameni.
>
Drept urmare, prin prezenta, facem apel la actorii societatii civile sa ondamne public, democratic, si legal asemenea acte care nu sint in beneficiul poporului Roman si nu au nimic de a face cu interesul national.
Ing.Prof. Petre Damo
Presedinte AD FSR