Bucureşti 555. Palatul de vis al Elenei Kretzulescu

Avea “un parc în suprafaţă de aproape două hectare, cu terase, fântâni arteziene, bazine, izvoare şi poduri”
Palatul Kretzulescu străjuieşte elegant şi cuminte Parcul Cişmigiu. Nu sunt evenimente, nu e agitaţie. Palatul găzduieşte acum birouri. Peste tot sunt rafturi cu documente, doar scara monumentală şi tavanele te fac să-ţi pui întrebări, să încerci să-i afli povestea. Cum era altădată? 

“Iar dincolo de zidurile cu acoperişuri crenelate şi strălucitoare, bănuiai o viaţă care, pentru acele vremuri mai ales, nu putea să fie a multora. Din hall-ul larg boieresc pătrundeai în mulţimea saloanelor din jur sau urcai pe scara de nuc masiv într-un etaj unde capriciul unui arhitect pătimaş lăsase în fiecare colţ de zid o surpriză. Gobelinuri fine şi, în acelaşi timp, uriaşe acopereau unul singur un perete întreg, iar mulţimea covoarelor imaterializa paşii omului. Tapete de mătase alinau privirile nostalgice, în timp ce plafoanele reprezentau cea mai de seamă bogăţie a interiorului, cu încrustări şi auriri în cari Renaşterea îşi dă mâna cu Bizanţul. Erau draperiile cari cufundau totul în noapte, argintăriile cu toată arta Levantului, tablourile cari reprezentau boieri bărboşi, cu caftane uriaşe, fanarioţi cu părul aranjat în reliefuri de metal. Pretutindeni risipă de bibelouri, figurine, ceasornice de toate mărimile, de la pendula grea de stejar până la  jucăria fină a porţelanului de Saxa. Toate păreau aievea şi te-ai fi temut că o să dispară în curând prin fragilitate a lor aparentă, asemeni unor umbre chinezeşti. Sfeşnicele şi mobila lăsau să se întrevadă supleţea acelui empire pe care astăzi nu îl mai întâlneşti decât în ilustraţiile enciclopediilor de artă”. Aşa îl descria jurnalistul Flamin Chessaru, în revista Ilustraţiunea română, la 8 martie 1933, text preluat de cercetătorul asiduu al istoriei palatelor din Bucureşti, Narcis Dorin Ion în volumul său “Palate din Bucureşti”, (pagina 187, Editura NoiMediaprint, 2013).

Să revenim. Feeria nu se oprea aici.  Scara monumentală ducea într-un parc fabulos, amenajat după gusturile stăpânei – Elena Kretzulescu. “În jurul palatului, Elena Kretzulescu a amenajat un parc în suprafaţă de aproape două hectare, cu terase, fântâni arteziene, bazine, izvoare şi poduri.” (”Palate din Bucureşti”, pagina 190).

Astăzi, Palatul Kretzulescu, de pe Calea Ştirbey-Vodă, numărul 39, a rămas cu o grădină mică, departe de minunea de la începutul secolului al XX-lea. Restul a fost modificat, distrus sau integrat în parcul Cişmigiu.
Elena Kretzulescu (11 iunie 1857-24 ianuarie 1930) se trăgea din  “două mari familii boiereşti: Filipescu şi Kretzulescu, fiind fiica Mariei Filipescu (1839- 1878) şi a marelui agă Constantin Kretzulescu (1796-1871). A fost căsătorită cu generalul Iacob N. Lahovary şi, ulterior, cu generalul Panait Warthiadi (1847-1911), cu care a avut un fiu, inginerul agronom Dumitru Kretzulescu – Warthiadi.(...) Elena Kretzulescu a moştenit vechile case ale înaintaşilor săi, care fuseseră ridicate la 1718 , pe un amplu teren din imediata vecinătate a Grădinii Cişmigiu”. (Narcis Dorin Ion, “Palate din Bucureşti”, pagina 185).

În momentul moştenirii, Elena era minoră şi, de asemenea, era plecată la Geneva la studii. Bunul gust moştenit de la atâtea generaţii  de înaintaşi deosebiţi, îmbunătăţit în peregrinările prin Europa, au făcut ca Elena Kretzulescu să viseze la o casă mult mai frumoasă, ceva special, la modă. Aşadar, l-a angajat pe arhitectul Petre Antonescu – unul dintre cei mai mari arhitecţi români, şi a pornit să-şi realizeze visul. A fost ales “stilul eclectic de influenţă franceză, predominante în decoraţia interioară şi exterioară a clădirii fiind elementele specifice neorenaşterii franceze, atât de la modă în acea epocă în rândul boierimii române.”, ne spune Dorin Narcis Ion.

În luna iulie a anului 1902, Elena  îi scria primarului Bucureştilor:”Domnule Primar,/ subsemnata proprietară domiciliată în Str. Stirbey-Vodă no. 39, procedând a face o reparaţiune şi transformare radicală a caselor mele, conform planurilor aici anexate, vă rog să bine voiţi a dispune a mi se da autorisarea cuvenită cu aprobarea necesară. Primiţi vă rog, domnule Primar, asigurarea deosebitei mele stime”., document pe care l-am preluat din volumul “The Kretzulescu Palace and its surroundings/ Yesterday and today”, realizat de UNESCO – CEPES.

Nu intrăm în detaliile tehnice. Palatul a fost gata în doi ani, fiind cea mai importantă lucrare a arhitectului Petre Antonescu.
“Remarcabilă este faţada dinspre Grădina Cişmigiu. Care se particularizează prion turnul său şi prin monumentala scară exterioară. Mansardele înalte ale clădirii, acoperite cu ardezie accentuează eleganţa palatului. (…)” . Iar legătura casei cu parcul din jur era descris astfel de arhitectul Petre Antonescu : ”În vederea unei orientări cât mai ample spre soarele, aerul şi liniştea grădinii, s-au amenajat două rănduri de terase, începând de la nivelul lacului care mărgineşte terenul. În continuarea acestor terase se urcă şi se deschid rampe, scări, balcoane şi logii cu efecte variate, urmărind un pitoresc deschis şi primitor.”

Palatul şi parcul formau o lume minunată. Acelaşi Flamin Chessaru scria: ”Paşii cari călcau altădată dincolo de grilajul parcului de aristocratică izolare, pe aleile ce şerpuiau prin cele două hectare de gazon şi plantaţii savante, aveau totuşi impresia de a păşi pe latifundii. Desimea brazilor lărgea dimensiunile prin întortocheri şi luminişuri neaşteptate, singuratatea absolută procura acel repaos şi sclipire pentru puţinele perechi cari se preumblau sau râdeau în jocurile pe care le înjghebau cavalerii de mult şi pentru totdeauna decedaţi. Era un scoc, o peşteră a cărei sălbăticie fusese cu artă frezată de meşterul adus special din Germania.”

În  aripa dreaptă a palatului, Elena a dorit să fie o seră. În zona de apus a curţii  erau grajdurile, spălătoria, camerele pentru personalul de serviciu.
Pentru Elena, basmul cu palatul s-a încheiat la 1927. Avea multe datorii şi a trebuit să îşi vândă visul. În palatul său au fost, pe rând, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Muzeul de Artă Religioasă, Consiliul General al Sindicatelor din România, Centrul European de Învăţământ Superior.
 Acum, Palatul aparţine Ministerului Educaţiei Naţionale(MEN). “Clădirea se afla într-un litigiu şi am făcut demersurile necesare să o recuperăm, ne-a declarat domnul Gabriel Leahu, secretar general al MEN. Vrem să punem clădirea în valoare.”.
Palatul Elenei Kretzulescu ar putea să-şi redobândească o fărâmă din eleganţa şi nobleţea de altădată.
 
fotografii: Karina Knapek şi  din volumul “The Kretzulescu Palace and its surroundings/ Yesterday and today”, realizat de UNESCO – CEPES.

NR: Mulţumim Ministerului Educaţiei Naţionale pentru sprijin dat la realizarea acestui articol

Citește pe Antena3.ro

Kremlinul comentează mondenitățile și spune că soții Assad nu divorțează. Chiar purtătorul de cuvât al lui Putin a negat informația