La mai bine de un secol distanta, romanii din Sfantu Gheorghe traiesc intr-un contrast de culori si destine.

Fostul sat de pescari situat de sute de ani pe cel mai vechi brat al Dunarii, acolo unde fluviul albastru imbratiseaza marea, este un loc dat uitarii. Pescuitul nu mai merge, oamenii sunt suparati pe "viata asta scumpa", dintre casele frumoase de odinioara unele au ajuns niste cocioabe prapadite, altele par proaspat ridicate din temelii.

Sfantu Gheorghe nu mai miroase a peste. Nici macar in dana cu barci, unde un baiat la vreo 25 de ani strange nervos pestii de pe fundul unei barci. "Nu mi i-a primit la cherhana. Pestii mei nu sunt buni pentru ei", urla tanarul iritat. Si-a incarcat recolta in niste saci si a pornit spre drumul principal.

DUMINICA DIMINEATA. O strada trista si pustie, acoperita cu un strat gros de colb, strabate de la un capat la altul satul. Am batut-o la pas cam intr-o jumatate de ora. La 8 dimineata, duminica, nu era nimeni pe la porti. Ba da, am vazut pe cineva - un pescar intre doua varste, care tragea dupa el, harsaind-o de pietre, o plasa mare de pescuit. Mai incolo, cam pe la jumatatea drumului, din spatele zidurilor singurei biserici din sat se auzeau versuri cantate. De femei.

Am revenit la bataia pasului pe colbul sur. Am continuat sa cautam un suflet care sa stea de vorba cu noi. Cand strada prafuita si marcata de urmele pasilor nostri si ale unor roti de tractor, trecute pe-acolo cine stie cand, a ajuns la primarie, rugaciunile noastre aveau sa primeasca un raspuns. Oameni la orizont. Cam zece-douazeci de barbati de toate varstele stateau la un paharel pe cea mai mare terasa din sat, pozitionata "strategic" chiar vizavi de biroul edilului. Am fost observati imediat, ca doar nu ne stia nimeni acolo, si abordati cavalericeste de cativa baieti mai tineri.

MOROMETE DE SAN GHEORGHE. Ion Dumitru, un veteran intr-ale pescuitului, vorbeste incet, dar cumpatat. Batranul ne povesteste ce a ajuns Sfantu Gheorghe, satul de pescari situat pe cel mai vechi brat al Dunarii. "Delta nu mai e salbatica - pasarile, balta nu mai sunt la fel", murmura nea Dumitru. Mosul continua sa ne uimeasca. "Ceausescu, Dumnezeu sa-l ierte, ca a fost foarte bun, a fost de trei ori la Sfantu Gheorghe. Iliescu, Constantinescu... n-a venit nici unul aici, sa ne vada", continua el, ignorand, sau poate doar uitand, numele celui de pe urma ales al neamului.

Inevitabil, il intrebam ce se aude in sat de Uniunea Europeana. "Ioi, doamna, m-as ofta, da’ nu-s de ce", veni imediat raspunsul din care nu am inteles initial mare lucru. "Eu zic ca n-o sa fie bine. Eu, ca taran, trebuie sa fiu la fel cu cel din Austria sau Germania, care sunt tari dezvoltate." Mosul de 77 de ani ne spune ca nu le va fi mai bine amaratilor care abia au dupa ce bea apa.

SCUMP
"N-avem cu ce sa prindem pestele. Inainte, statul ne dadea ustensile si ambarcatiuni. Acum, pescarul trebuie sa si le cumpere singur si costa foarte mult." - Ion Dumitru, pescar

TANTI VARVARA

In spatele batranului cu toiag improvizat, cinci-sase afise format A4 anunta programul primariei pe anul in curs: combaterea coruptiei. Taranii nu prea vorbesc de ea. Nici tanti Varvara, unul dintre cei mai in varsta locuitori ai Sfantului Gheorghe, nu pare interesata de subiect. Asezata in pragul usii, femeia tine in brate doua pisici. Isi aminteste cu nostalgie de familia ei de pe vremuri. Acum, nu mai are pe nimeni. Doar o pensie amarata de un milion si o suta de mii de lei, bani cu care abia daca isi mai permite o bucata de paine. Curent nu mai are de ani de zile, traieste mai mult din mila celorlalti si din amintiri. Are rude in toata lumea asta, dar nimeni n-o mai viziteaza. A avut doi feciori, care i-au murit de tineri. Nu stie cine este Traian Basescu, dar isi aminteste ca si cand ar fi fost ieri ca i-a votat pe Gheorghe Gheorghiu Dej, pe Ceausescu si pe Iliescu. Atat.

Nea Vanea, un fel de Noe de Tulcea

Am rugat un localnic sa ne spuna o poveste frumoasa din Tulcea. Se uita la noi usor amuzat si ne raspunde dintr-o suflare: "Lucruri frumoase in Romania? Glumiti! Tulcea e un oras mort. Mai sufla doar pentru ca exista fabrica de alumina si santierul naval - fabrica a rusilor, santierul al norvegienilor. Amandoua la intrarea in Delta, de sperie turistii..."

Gandurile negre incep sa-mi umble prin minte... Imi aduc aminte de vorbele pline de amaraciune ale oamenilor care mi-au vorbit in ultimele zile. Pentru ei, Dunarea nu mai e demult o binecuvantare. E un blestem. I-a invins. Vorbele, privirile lor patrunzatoare, ma fac acum parca sa le simt si destinele neimplinite...

TARIE. Dam, insa, nu peste multa vreme, peste nea Vanea, ultimul marangoz, ultimul lipovean din Tulcea care mai face din lemn vise. Pardon, corabii, lotci. Munceste de 38 de ani fara intrerupere si tot nu s-a plictisit. S-a jucat cu viata, le-a incercat pe toate si tot la barci s-a intors. Il intreb daca printre scheletele astea de lemn din care vor iesi corabii nu se simte exact ca Noe. "Ba, cum sa nu!", raspunde zambind, semn ca il flateaza comparatia peste poate. Semn ca pe unii Dunarea nu i-a invins. Semn ca si Dunarea e generoasa cu cei puternici.

Povestea lui nea Vanea, prima lectie de viata pe care ne-o da Dunarea, o vedeti pe larg la Observator.