Un far, far away...

Ar trebui sa fie o poveste. Despre un far de la capatul tarisoarei noastre iubite, dar populate. Am fost, am vazut, dar nu-mi vine sa scriu nimic. De cate ori ajung in Delta ma apuca un fel de asa-numit in limbaj specific jurnalistic "lipsa de chef". Tot ce as face aici ar fi sa stau de pomana si sa privesc in jur.

E atat de frumos, incat e pacat sa-ti pierzi timpul povestind altora. Pana si orasul asta prabusit, Sulina, este frumos. Cel mai mult imi place la el ca se degradeaza rapid si natura asta bestiala o sa isi reintre in drepturi la un moment dat. De par egzamplu, niste trupuri cu putere de decizie au hotarat sa redenumeasca strazile. Pardon, numeroteze. De la tarm catre "continent", trecem pe Strada I-a, a II-a, s.a.m.d. Probabil ca "Delfinului" suna aiurea pentru un oras ridicat pe o apa dulce. Totusi, un nostalgic si-a taiat din tabla doua mamifere d’astea si le’a sudat pe gard. Sau poate ca lungimea numelor vechi ii deranja pe unii, pentru ca "in zilele noastre nu mai ai ce sa faci duminica in orasul asta, decat sa mergi la carciuma". Asa ca pe vechile placute, nedemontate, asteptand ca rugina sa le sfarseasca zilele, Walter Maracineanu ajunsese "Valter M-nu". E secolul vitezei, iar aici goana spre dezastru are viteza luminii. Totusi e frumos. Lumina... aha, chestia cu farul despre care trebuie sa zic ceva... Farul e undeva departe, la capatul canalului Sulina, alintata de catre o parte din fete Sulina. Fetele respective s-au distrat si intr-unul din variatele, dupa religie si rit, cimitire, incercand sa prescurteze, dupa modelul raposatului M-nu, pe asijderea rece doamna Spiridula.

CIMITIRE. Asta se intampla in cimitirul ortodox. In cel evreiesc era jale. Monumentele au fost sparte/rasturnate de barbari capabili sa aiba conflicte de idei sau relatii serioase doar cu mortii. Poate suna nerespectuoase aceste remarce, dar nu eu am inceput. Orice turist este indemnat cu seriozitate, supralicitez ostil - aproape religioasa, de catre localnici, sa o ia spre cimitir ca sa ajunga la plaja. Pur si simplu, asta’i mersu’. Plaja asta are un nisip atat de fin, parc-ar fi praf. Dedicatii litoralului citesc, inteleg, dau din cap a aprobare si saliveaza. Daca ar fi ceva conditii si niste distractii macar civilizate, orasul asta ar putea sa traiasca din turism. Acelasi nisip se gaseste si pe plaja formata langa farul amintit. Inainte de amenajarea platformei pe care s-a ridicat "Inaltimea sa", adancimea apei in acel loc avea 7 metri. Aluviunile adunate in jurul lui au format in 20 de ani un golfulet atat de primitor, incat strange, la scalda si gratar, atat turisti, cat si sulineni. "Farul de aterizare Sulina" este o institutie apartinatoare de Ministerul Apararii si este deservita de personal civil si militar. Este constructia cea mai estica a Romaniei, si primul contact pentru navele care vor sa intre pe teritoriul tarii. Din varf, de la 70 de metri deasupra apei, unde ajungi dupa ce urci 247 de trepte, pentru ca liftul e bolnav cronic, se vede cu ochiul liber canalul Bistroe, iar in zilele bune chiar si Insula Serpilor. Cel mai vechi angajat al farului are, de copil, un handicap locomotor si se deplaseaza cu ajutorul unei carje. De cate ori este nevoie o ia in sus, pe scari. "Ajunge si el, dar mai incet." Colegii lui il apreciaza atat de mult, incat glumele facute pe aceasta tema nu pot sa semene in nici un fel a jignire. Turistilor creduli li se spune ca si-a paradit picioarele in urma unui pariu, cand a sarit din varful farului. Personalul de aici este anonim. Atat de anonim, incat a fost lasat in schimb chiar si aproape cinci zile fara mancare, intr-o iarna in care gheata de pe fostul ponton de acostare ajunsese la un metru inaltime.

FARA NUME

In golful Musura, pe stanga Barei Sulina, catre ucraineni, aluviunile au format o insula al carei statut teritorial a fot incert pana acum doi ani. Nu era prea clar unde se termina Romania, iar politiile de frontiera ale celor doua tari se ocupau cu arestarea barcilor pescaresti "adverse". In urma scandalului iscat, zona a fost balizata, asa ca acum impartim aceasta insula cu vecinii. Una care inca n-a capatat un nume, desi tinde sa se lateasca si sa uneasca intr-un final Ucraina de digurile Barei Sulina.