Credinta care nu te lasa sa mori

La Manastirea Cozia am descoperit povestea unui om pe care credinta in Dumnezeu l-a salvat de la sinucidere. El este acum ieromonah: parintele Antim, muzeograful Manastirii Cozia.

Daca mergi la bai la Calimanesti-Caciulata este imposibil sa nu vizitezi si Manastirea Cozia, care este la 200 de metri mai sus de baza de tratament de la Caciulata. Ar fi pacat sa ratezi un monument istoric de la 1386, ctitorit de Mircea cel Batran. Ai avea de vazut nu doar biserica in sine, care este o bijuterie, a carei pictura este inca pe pereti, ci si impresionantul muzeu. Bazele manastirii de calugari de la Cozia au fost puse de sfantul Nicodim de la Tismana si era la vremea ei de inceput una dintre cele mai infloritoare din Tara Romaneasca, mai ales ca Sfantul Nicodim a adus cu el din Muntele Athos reguli monahale pe care le-a instituit si in vetrele ascetice romanesti pe care le-a pastorit.

O VIATA. Parintele Antim este muzeograful manastirii. I-am cerut mai multe informatii despre trecutul manastirii si mi-a povestit destule, ne-a dat carti, ne-a purtat pasii prin turnurile-paraclis ale Coziei. Toate acestea au constituit subiectul unui reportaj deja publicat in urma cu cateva luni. Viata parintelui Antim este o demonstratie vie ca Dumnezeu exista si ca nu-i lasa pe cei care au credinta si nadejde in El. Se vede acest lucru din felul in care, dupa o viata petrecuta in lume, in functii administrative si onorifice inalte, a ajuns sa renunte la tot pentru a se dedica lui Hristos. Si, mai ales, este tulburator cum el, un om aflat in pragul sinuciderii, a ajuns sa-si gaseasca echilibrul si linistea in manastire. A fost director intr-o statiune de cercetare in horticultura si la Liceul Silvic din Ramnicu-Valcea. A lucrat 15 ani in invatamant si a raspuns si de amenajarea horticola la una din vilele lui Ceausescu din zona.

GRIJA. Conducerea manastirii se gandeste la binele nostru

GAND DE SINUCIDERE. Necazurile parintelui au inceput inca de pe vremea lui Ceausescu. Pe motiv ca facuse si Facultatea de Teologie la Sibiu, in 1954, l-au interogat de mai multe ori. "Mi-au demolat trei case, mereu intram in planul de sistematizare. Am avut asa mari necazuri, ca umblam cu cianura in buzunar, sa ma sinucid", isi aminteste parintele Antim. "Primaria de la Valcea mi-a dat in schimb un teren de 500 mp. S-au construit niste scoli pe terenurile care fusesera ale mele. Dar terenul pe care mi l-au dat in folosinta in alt loc si pe care il folosisem 30 de ani, pe care facusem si rol, au venit urmasii fostilor proprietari, dinaintea comunismului, sa il revendice. Aveau doua apartamente primite in schimbul acestui teren, dar ei l-au cerut in instanta si l-au castigat. S-a judecat fara sa fiu chemat la proces. Era in 1997. Ne-au luat terenul cu tot ce aveam pe el. Sotia a paralizat de necaz dupa cinci zile de la hotararea de evacuare. N-a mai vorbit sase luni. Eu nu mai stiam ce sa fac. Am fost asa de suparat, ca am plecat la manastire". Sotia s-a facut bine dupa un timp, este acum ingrijita de unul dintre copii. "I-am spus necazul meu de atunci fostului staret, parintele Gamaliil, si mi-a zis sa las o cerere ca sa ma primeasca in manastire, daca vreau. Sigur ca voiam, dintr-o data, toate s-au luminat in mintea mea si m-am simtit alt om!", spune parintele Antim, amintindu-si cu bucurie ca asa a fost salvat de la sinucidere. Ea era atunci singura solutie de a iesi din necazuri. Era consatean cu IPS Bartolomeu Anania care ii spunea sa mearga la Cluj. Dar a intrat calugar la Cozia. Astazi este asa de linistit si de impacat cu viata, ca nici nu ai banui prin ce pericole a trecut. A fost hirotonit preot, dar cum are ascultare si la magazinul de obiecte religioase si la muzeu, nu prea are vreme de slujit. Merge la slujbe cand are timp, cand nu, se roaga in taina, numai de Dumnezeu stiut. Este multumit aici. Il apreciaza mult pe parintele staret, dr. Vartolomeu Androni. Din povestiri mi-a dat impresia ca ii este chiar prieten. In orice caz, incarcatura duhovniceasca a Coziei este un cadru potrivit pentru linistirea oricui.

TRANSFORMARE "Am avut niste necazuri atat de mari, incat umblam cu sticluta de cianura in buzunar, sa ma sinucid. Sa termin cu viata aceasta... Dar acum, aici, la manastire, sunt foarte linistit si multumit. Numai Dumnezeu putea sa ma salveze de la pierzanie" parintele Antim muzeograful Manastirii Cozia

TURISTI, ATENTIE LA BUZUNARE!

La Cozia am mai descoperit insa si altceva. Mai putin placut. Atrasi de frumusetea locurilor, de istoria, arta si credinta, ingemanate in acest loc sfintit, tot mai multi pelerini trec pragul manastirii in vacanta. La fel si in sarbatorile mari. Parintele Dometie, monahul care se ocupa de cazarea pelerinilor ne-a spus ca nici aici la sfantul locas, unde oamenii vin sa se roage si cu ganduri bune nu sunt feriti de hoti si de agasarea cersetorilor. Ce e drept, afisul inramat si expus in curtea manastirii ne confirma acest lucru. Suntem atentionati sa ne ferim buzunarele si gentile, pentru ca hotii actioneaza cand este aglomeratie mare: duminica si sarbatorile. Daca in Bucuresti si marile orase esti vigilent si stii deja lectia, aici, la manastire, esti tentat sa te relaxezi si sa nu mai tii geanta adunata la piept. Delimitarea aceasta dintre sacru si profan nu functioneaza decat in cadrul sufletesc al celor curati in ganduri. Si daca este vorba despre hoti, numnai curatie nu poate fi. Cat despre cersetori, trebuie sa existe si ei pentru ca noi sa ne putem manifesta milostenia. Dar daca sunt insistenti, obraznici si agasanti, parca mila fuge si de la cel mai virtuos dintre crestini...