x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Descoperirea Romaniei - Insula fantomelor

0
Autor: Sidonia Silian 03 Iul 2006 - 00:00

Capitalism timpuriu sau Ev Mediu tarziu? Dificil de datat, intre acesti parametri temporali, uzina de la Vlahita, un infern miniatural populat de bunavoie. Aratari fantomatice, barbati fara varsta si femei barbate respira praf de zgura si rumega ultimele graunte de praf din clepsidra timpului. In jurul talpii iadului insa infloresc artele frumoase, aducatoare de faima si de prosperitate.

  • Orientare - Mestesuguri ale lumii moderne
  • Balan: Proiecte - da, bani - nem!
  • Jurnal de Caravana - Oameni de aluminiu

    FOTOREPORTAJ - Click pe imagine
    IOOOI! Straturi si straturi de praf, un praf rosiatic aici, altul aburos acolo, prin el faciesuri livide, canite, cu ochi galbeni. Ca la hepatici

    Vlahita: o uzina metalurgica in paragina, fara usi - fie iarna cat de grea - , fara echipament, fara protectie, cu oameni trecuti de a doua tinerete vorbind sfios si numai cu conditia sa nu-si dea numele. "Ca patronii..."

    Un scartait sus, o femeie si un sunet asurzitor, metalic jos, topitori imbracati si incaltati ca pentru camp, topitori ca niste fantome in stare solida rasucind de zor un polonic cu aluminiu aprins, raze de soare ca niste fascicule de lanterna, care coboara ghici ciuperca(?) din acoperis - "acum e bine, cand ploua e rau" - taind straturi si straturi de praf, un praf rosiatic aici, altul aburos acolo, prin el, faciesuri livide, canite, cu ochi galbeni. Ca la hepatici.

    MUNCA FEUDALA. E ora douasprezece si e de munca, o munca de facut cu manusi. Si care e surprinsa fara manusi, "ca dupa zeci de ani, s-au obisnuit asa, toata lumea s-a obisnuit asa": un tehnician care se staduieste, intr-un mod vizibil, sa-si legumeasca parerile. De ce? Numai el stie. Femei mai degraba barbati decat femei, ridicand intr-un joc de umbre de cinema de altadata piese greoaie, de fonta, in ideea de a le finisa la polizor si inchizand ochii in fata scanteilor incandescente, niste ochi galbejiti. Ca la hepatici. Niste ochi nici curiosi, nici dezarmanti, nici sfichiuitori, niste ochi. Si masinarii de Ev Mediu. O hala imensa in care cuvintele se pierd printre vuiete si angrenaje ruginite, hurducaind din toti tatanii sub greutatea aliajelor sau materiei prime, "aia cata mai e, ca industria grea e in prabusire", cu siluete inmormantate in solitudine care au invatat sa taca, pentru ca au fost invinse de suprematia decibelilor mecanici. Oameni a caror singura preocupare constiincioasa e numaratura ultimelor granule de nisip din clepsidra timpului, caci "nu mai pot, majoritatea are silicoza; iarna dardaie de frig, salariul e de trei milioane si ceva, iar aici, in Vlahita, daca nu muncesti la uzina, te duci sa muncesti in constructii, la unguri", bine ca nu se lucreaza la turatie maxima, ci "asa", ca sa subziste. Si colb, mult colb, colb misunand pe picioare care-ti impinge respiratia dincolo de linia suportabilitatii, colb care-si face culcus in par, in haine, in terasele urechilor, peste tot si fire de par ca niste tufisuri de maracini. Iar ele nimic. Lucreaza "aici de douazeci si cinci de ani", negre din cap pana-n picioare si infipte in aerul greu, ca niste capuse intr-o bucata de carne.

    TEMERE. De toti, sunt 380, din care femei: sa tot fie o treime. Sunt de obarsie ungureasca, abia rup romaneste si s-au angajat la uzina "imediat dupa terminarea liceului", spune Fabia Lazslo, o veterana in varsta de 42 de ani. Are doua fete pe care le-a pus "sa invete carte ca sa nu ajunga aici" si munceste "de douazeci si cinci de ani", la sectia de polizare a unor obiecte mai usoare, adica "bucati de aragaz, de soba, de-astea". E printre putinele care au vrut sa-si dea numele, de altfel, in uzina pluteste o temere suspecta - fondata sau nu - in ceea ce priveste "patronii care au cumparat fabrica anu’ trecut". Nici macar cel care a acceptat sa ne ghideze prin uzina si sa ne explice una alta despre traseul tehnologic n-a facut-o. Si asta, pentru ca "daca sunt dati afara, unde sa se duca?".

    RESEMNARE. Singura alternativa in satele Vlahita, Lueta si a celorlalte dimprejurul Tusnadului este salahoria in Ungaria. "In fiecare zi, ioi! Puteti vedea aici autobuze pline de oameni, plecand sau venind din Ungaria, dar e bine, pentru ca aduc bani in sat", povesteste ghidul cel fara de nume. Pe vremea cand functiona mina Lueta, de unde se extragea fier, fier care era folosit ca materie prima in uzina, "lucrurile mergeau mai bine, erau vreo mie noua sute de angajati, acum, insa, dupa explozia de pret la mangal, treaba s-a stricat de tot". Iar muncitorii uzinei, rigurosi in ale obisnuintei, resimt un soi de siguranta si garantia painii de maine, la adapostul unor "patroni" carora... "ioooi, da’ cum sa le cerem manusi?!".

  • Serviciul de email marketing furnizat de