De doua luni, somerii combinatului siderurgic "Victoria" din Calan si-au gasit de lucru: aduna praful de cocs scuturat in curtea combinatului si-l vand unei firme din Strehaia. Isi inhama caii la caruta in zori si se strang cu sacul la cocsul laudat. Pentru fiecare sac strans castiga un leu nou.
Culmea birocratiei - Innoirea singurului act de aurar autorizat dureaza si sase luniSimeria este CFR-ista - Ateliere de 137 de aniSaraci - A murit satul auruluiJurnal de Caravana - La bai. Geoagiu Bai
Dupa inchiderea combinatului siderurgic "Victoria", muncitorii din Calan s-au ales cu praful de pe toba. De doua luni, insa, somerii din oras si-au gasit de lucru: aduna praful de cocs scuturat in curtea combinatului si-l vand unei firme din Strehaia.
A fost odata un oras infloritor cu uzine care duduiau si oameni veniti din toata tara, adusi de faima traiului bun de la Calan. Dar au venit vremuri cand muncitorii nu mai aveau ce pune pe masa si s-au intors in epoca de fier vechi. Au rupt, au indoit bucatile de fier ruginit pe care uriasele constructii se indurau sa le dea. Fierul s-a terminat si el intr-o buna zi. A urmat epoca de caramida. Cei din Calan au desfacut bucata cu bucata cladirile-gigant, scrijelind cu unghia pentru ca, de foame, sa nu dea in cap oamenilor. Si iar a venit o zi rea, cand combinatul nu a mai avut ce sa le dea. Acum doua luni, un zvon i-a mobilizat din nou. Praful de cocs ce s-a scuturat pe campul din jurul combinatului e la mare cautare.
SISIFI. Pe cand soarele nici nu s-a inaltat pe cer, oamenii din Calan isi inhama caii la caruta, isi iau sacii de-a spinarea si pornesc spre combinat. Pana la pranz, locul se umple de larma ca un camp plin de holde: lopetile harsaie rabdator, piepturile icnesc de la efort si de la praful lipicios si rau care imbuiba pielea. "Doar daca facem pauza cateva zile si ne spalam apoi bine cu dero se ia negreala de pe palme", isi arata degetele batucite o femeie cu ochi obositi.
Caruta dupa caruta tropaie toata ziulica de la Calan la combinat si inapoi, pline cu praf negru. Se indreapta spre centrul de colectare, un tarc cu muntisori de negreala.
Iulica, un mustacios cu sapca, e in pauza de bere la barul de langa centrul de colectare. E ametit de caldura si de alcool si-si ascunde rusinat mainile negre. Si ceilalti trei oameni de la masa au palmele insemnate. "Parca am munci in mina, numai ca e la suprafata", zice omul intristat.
 |
VALORIFICARE. Fostii muncitori de la combinat aduna si ramasitele metalice ramase dupa "epoca de fier vechi" |
ORBESTE. Dar primarul ce zice? Al cui e cocsul? Cine e patronul firmei care cumpara cocsul?
"Ma f... pe mama lor la toti! Am incheiat citatul", sintetizeaza relatia cu autoritatile un tanar catarat pe capra carutei.
Nici mos Gelu nu stie daca e legal sau nu ce face. La cei 60 de ani ai sai se simte norocos ca are caruta si nu e nevoit sa care cocsul cu spinarea la oras. Se munceste cu tarnacopul de i se vad vinisoarele la tample, apoi ia lopata, curata de paie praful de cocs si incarca. "Fac cate patru-cinci transporturi pe zi, castig in jur de 400 de mii si munca cat incape", spune fostul turnator la combinat. Isi mai vede fostii colegi de fabrica la scormonit pamantul negru. Omul nu stie cine ii da banii pe praf, ba cica e o firma din Strehaia, ba cica Termocentrala Mintia ar folosi cocsul pentru a produce curent. Necazul oamenilor din Calan e ca au auzit si cei din satele vecine de cocsul aducator de bani si carutele vin acum din doua directii. "Ne-am batut cu «veniturile» acum doua saptamani, cum nu, ca ne luau painea de la gura", zice rastit un barbat asudat, cu palarie de cowboy. Barbatul are opt copii, din care vreo patru pe camp, la sapat dupa cocs. "Uite, fata de 18 ani cu tarnacopul si aia doi mai mici sunt ai mei."
CU SACUL LA COCSUL LAUDAT. Cand vine seara, oamenii isi scutura cazmalele si pornesc spre Calan pentru ultimul transport. Caii, nervosi de asteptare, pornesc fornaind pe sosea. Unii dintre cei care sapa la cocs n-au carute si cara cu spinarea saci plini de pamant negru. Iau 10.000 de lei pe sac. "Treizeci de saci, 300.000", face calculul zilelor bune o femeie voinica cu palmele cernite. Un caine se tine dupa carute, vede o baltoaca si da sa lipaie apa uleioasa. Cu ochii la caine, Iulica mediteaza: "Noi am vrut-o. Doamne pazeste cand s-o termina si negreala asta care ne da de mancare".
|
|
LUPTA
"Ne-am batut cu «veniturile» acum doua saptamani, cum nu, ca ne luau painea
de la gura"
VIITOR
"Noi am vrut-o. Doamne pazeste cand s-o termina si negreala asta care ne da de mancare"
locuitori Calan
|
Luna de cocs
La negru
Campul de pe care oamenii aduna praful de cocs este proprietate privata. Paznicul terenului spune ca le-a zis cu frumosul oamenilor sa nu mai vina, ca el va avea probleme cu patronul. Pana la urma a chemat Politia. "Dar, cica, pentru ca nu sunt pancarte care sa arate ca e proprietate privata, nici Politia n-are ce sa faca. Eu cu oamenii astia nu ma bat." De la Primarie am aflat ca situatia oamenilor din Calan e din ce in ce mai rea, incepand din 1994. "In momentul de fata sunt aproape 2.000 de someri din cei 9.000 de locuitori. Doua sute de familii au ajutor social", a spus viceprimarul Calanului. Despre firma din Strehaia, care cumpara cocsul, stie doar ca, acum ceva vreme, patronii ei au fost amendati, pentru ca oamenii care aduna cocsul
nu sunt angajati cu forme legale.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
