x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei '06 Pe Cindrel - Ciuperci pentru buzunare grase

Pe Cindrel - Ciuperci pentru buzunare grase

de Daniela Cârlea Şontică    |    19 Iul 2006   •   00:00
Pe Cindrel - Ciuperci pentru buzunare grase

Ce mica e lumea! Pe Muntele Cindrel am intalnit un om care ma vazuse in urma cu cel putin 15 ani. Patron de culegatori de bureti galbiori, omul isi poate cumpara doua camere la bloc in doua sezoane.

"Italianule, Ursule, Satana!..., haideti, ma, cu ce aveti, ca plecam!", se striga unii pe altii culegatorii de bureti galbiori, adusi aici dis-de-dimineata de patronul lor, Dorin Craciun. Se strang cu totii in jurul masinii, asaza lazile cu ciuperci in remorca. Stau la pozat amuzati si mirati ca a venit Jurnalul National la ei in padure.

SCHITUL. Cum am ajuns la Poiana Soarelui, o intreaga poveste! Masina cu care porniseram spre Poiana Soarelui gafaia pe pantele serpuitoarele ale Cindrelului. Drum forestier, destul de lat. Mai aveam vreun kilometru pana la tabara de sculptura in aer liber unde voiam sa ajungem. Soferul insa nu risca. Am fi putut ajunge si pe jos, dar asa economiseam timp, caci nu voiam sa ne apuce noaptea pe munte. Asteptand sa vina alta masina de jos, mai sprintena, vedem indicatorul: "Schitul Foltea, 100 m". Ura! "V-am spus eu ca nu ne-a adus Dumnezeu degeaba pana aici?" Citesc scepticism pe fetele colegilor: "Iar ne duci la manastriri?". O iau inainte spre schit, desi se aude un ciobanesc latrand serios. Rasuflam usurati, e legat. Cat intram noi putin in biserica schitului si schimbam cateva vorbe cu maicuta de acolo, presupunem ca masina noastra a ajuns la locul intalnirii si facem cale intoarsa.

CUNOSTINTA. Asteptam pe bancute, la locul cica "de fumat". Nu fumam, dar apare o masina de teren cu remorca. Facem si noi cu mana si omul chiar opreste si ne ia. Eu si Roxana in cabina, Radu sus in remorca. Unde mergem? La tabara de sculptura din Poiana. "O stiu, cum sa nu", spune soferul amabil. Cunosc locurile astea ca-n palma. "Dar eu va cunosc pe dumneavoastra!", imi zice soferul, uitandu-se la mine, si mi se pare o gluma. "Nu veneati in Sugag din Alba cand erati copil?" Ei, la una ca asta nu mai mai am ce zice! Era adevarat. Aveam acolo niste verisori. Iar soferul nostru nu e nimeni altul decat Dorin Craciun, vanzatorul de la unul din magazinele din satul cu colonie de santier hidroenergetic. Cu ce treburi pe aici? "Am muncitori adusi la cules de galbiori. E sezon bun acum. Care e harnic strange si cate zece kilograme pe zi", spune despre muncitorii angajati de el sa adune bureti de pe pantele manoase ale Cindrelului. Domnul Craciun are contracte prin Ocolul Silvic cu o firma italiana. Le livreaza ciuperci, dupa cum e timpul lor: galbiori, hribi, ghebe. Se castiga bine. Poate ajunge kilogramul de ciuperci si la 400.000 lei. Culegatorii de ciuperci, vreo sapte la numar, sunt adusi de patronul lor de departe, din satele din jur, uneori chiar si de la Jina, care e pe cealalta parte de versant. Decat sa mearga la munca grea pe camp sau la cosit in soare, mai bine vin la umbra padurii, adusi de domnu’ Craciun. Sunt mai castigati.

Cat despre Dorin Craciun, nici lui nu-i merge prea rau. Chiar daca doar vara este banoasa, reuseste sa stranga anual in jur de 20.000 de euro din comertul cu ciuperci. Marfa culeasa trebuie sa ajunga la Orastie, unde se ambaleaza sau se conserva, si se trimite mai departe in Italia. Il cam rupe oboseala pe domn’ patron cand este nevoit sa faca seara drumul cu ciupercile, apoi spre casa, in Sugag, iar dimineata din nou cu oamenii de prin sate, sus pe munte.

FESTINUL. In timp ce patronul isi aduna culegatorii de ciuperci din padure, eu si colegii mei admiraseram statuile din Poiana. Ne fotografiaseram cu ele, statuseram la soare sau la umbra, dupa rezistenta. Pe scena din mica depresiune a Poienii ne-am imaginat pentru un minut artisti ai Cenaclului Flacara, cantand si recitand in fata unei mari de oameni asezate pe fanul necosit al amfiteatrului natural. Buchetul de flori salbatice primit l-am asezat la troita de langa poiana insorita. Razbiti de foame, ne-am asezat la umbra, pe patura si am mancat paine cu salam de la patronul culegatorilor de ciuperci. Multumim.

Odata coborati in peisajul citadin, aveam sa radem de fiecare data cand ne aminteam ca Radu striga la noi din remorca sa-i raspundem la telefon. Ca sa nu mai amintim ca, in remorca, alaturi de ciupercari, asistase la o alta scena memorabila. Cel poreclit Satana Padurii era certat de tata-sau ca vorbeste prea mult la mobil. "Ti-l iau, auzi?", ii tot soptea omul. "Si scoate casuta aia, ma, ca uite, imi manca!" Radu nu-l crede si omul ii face o demonstratie pe loc. Formeaza numarul dupa care zice sec: "O mancat!".

DIBACIE
"Care e harnic si priceput culege si cate 10 kilograme de ciuperci intr-o zi. Aduc lucratori de departe, nu de aici din zona, dar ei cunosc locurile pline cu galbiori mai bine ca oamenii care au crescut de mici aici. Sunt si zile in care nu merge treaba, dar, in general, e bine" - Dorin Craciun, patronul culegatorilor

×
Subiecte în articol: ciuperci