x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei 26 iunie 2004: Delta Dunarii - Delta Dunarii este campioana Europei

26 iunie 2004: Delta Dunarii - Delta Dunarii este campioana Europei

26 Iun 2004   •   00:00

  • Romania este cel mai mare exportator de caviar din lume
  • Dunarea transporta 45 de kilograme de sedimente pe secunda, totalul intr-un an depasind 1,5 miliarde de tone
  • Canalele Deltei sunt semnalizate cu 2.300 de placute si indicatoare de navigare
  • Numai 2,1% din populatia Deltei e implicata in turismul rural

    Delta Dunarii este campioana Europei

    La capatul unui drum ce depaseste 2.840 km, colectand apele unui bazin hidrografic care acopera 8% din continentul european, Dunarea construieste la intalnirea sa cu Marea Neagra, de mai bine de 16.000 de ani, una dintre cele mai frumoase delte din Europa si din lume.
    RADU TUTUIANU

    Intinderile de apa si uscat care s-au format in Delta ofera conditii ideale de viata buna pentru un numar mare de specii de plante si animale. Delta Dunarii constituie un adevarat muzeu al biodiversitatii. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii are o suprafata totala de circa 5.800 kmp.

    Prin rezervatie trece paralela 45, care marcheaza jumatatea distantei dintre Ecuator si Polul Nord. Aceasta pozitie cu semnificatii climatice a avut o mare influenta in decursul timpului asupra traseelor migratoare. Pozitia sa geografica si conditiiile complexe in care functioneaza rezervatia impun existenta unui program special de administrare a acestei zone. Acest program, cuprinzand obiectivele principale necesare pentru realizarea unui management ecologic in rezervatie, a fost elaborat in cadrul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

    O data cu adoptarea Legii nr. 82/1993, privind infiintarea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (RBDD), in scopul conservarii ecosistemelor naturale pe care le detine si pentru dezvoltarea durabila a zonei, a fost creata Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), institutie care administreaza patrimoniul natural din domeniul public de interes national pe acest teritoriu. Intre atributiile ARBDD se numara: asigurarea masurilor necesare conservarii si protectiei biodiversitatii, aplicarea masurilor de reconstructie ecologica, evaluarea starii resurselor naturale si a valorificarii acestora, in acord cu potentialul lor de regenerare si cu capacitatea de suport a ecosistemelor, emiterea acordului si autorizatiei de mediu privind desfasurarea activitatilor economice, organizarea activitatilor de informare si educatie ecologica.

    Exploatare si conservare

    Rezervatia conserva exemple de ecosisteme caracteristice si contine: zone strict protejate, zone de utilizare traditionala a resurselor piscicole, vegetale, cinegetice, peisagistice si zone-tampon pentru a reduce impactul activitatilor umane. Delta Dunarii este o zona marina in care oamenii reprezinta o componenta integrala si care este administrata pentru obiective mergand de la protectia completa pana la productia intensiva, dar durabila. Rezervatia este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare si instruire asupra ecosistemelor naturale si administrative. In acest loc oamenii de stiinta, populatia locala si factorii de decizie guvernamentali coopereaza mai mult sau mai putin in dezvoltarea unui program pentru administrarea teritoriului si apelor, pentru rezolvarea necesitatilor umane si conservarea proceselor naturale, a resurselor biologice.

    Delta imbatraneste incet

    Pe langa reconstructia ecologica de recuperare a suprafetelor deltaice devenite agricole sub comunism, in delta ARBDD urmareste sa imbunatateasca regimul hidrologic. Din cauza ca s-au taiat haotic canale catre stuf, este necesara inchiderea sau dragarea lor. Dunarea transporta o cantitate uriasa de sedimente, 45 kg/sec., rezultand un total de 1,5 milioane tone de sedimente intr-un an. Daca factorul uman n-ar interveni prin lucrari artificiale, procesul de imbatranire a Deltei s-ar precipita si intr-o suta de ani Delta s-ar putea transforma in uscat. De asemenea, canalele Deltei sunt semnalizate cu 2.300 de placute si indicatoare de navigare.

    Patru capitale europene fara statie de epurare

    Din pacate, s-a simtit adeseori tendinta de supraexploatare a unor resurse naturale din Delta. Aceasta tendinta se manifesta si in prezent printr-o presiune crescuta asupra acestor resurse si in special asupra pestelui si pasunilor, precum si tendinta de a dezvolta unele activitati economice nepotrivite sistemului deltaic. Astfel, s-a dereglat echilibrul natural existent prin disparitia unor zone de reproducere naturala a pestelui sau a altor specii, prin colmatarea unor canale sau prin aparitia fenomenului de eutrofizare a apelor lacurilor si baltilor. Efectele negative generate de activitatea umana din interiorul Deltei se cumuleaza cu cele generate de astfel de activitati in afara Deltei. De exemplu, nici una dintre cele patru capitale europene (Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad) nu detine statie de epurare a apei inainte de a deversa toate reziduurile menajere si industriale in apele fluviului. Romania este cel mai mare poluant al Dunarii, insa detine si cea mai mare parte din aceasta; Germania si Austria, care detin parti reduse din fluviu, polueaza laolalta cat Romania. Astfel, exista riscul ca aceste efecte conjugate sa afecteze in continuare echilibrul ecosistemelor naturale si sa se agraveze daca nu vor fi luate masuri de reducere a fenomenelor negative de refacere a unor zone afectate, de protejare a celor existente a caror valoare nu este afectata si de cooperarea locala sau regionala privind aceste actiuni.

    Alternative la pescuitul profesionist

    Populatia activa din zona Deltei insumeaza cam 12 mii de persoane. Daca alta sursa de venit decat peste n-ar exista, ar trebui sa fie 12 mii de pescari profesionisti. Insa o asemenea aberatie este impiedicata de studiile stiintifice avizate de Institutul National de Cercetare si Dezvoltare a Deltei Dunarii - Tulcea; se restrictioneaza efortul de pescuit astfel incat sa se asigure si protejarea rezervatiei. Inainte de ’89, in Delta existau 800 de pescari profesionisti, azi sunt 1.700 de pescari cu autorizatie, plus 4.500 de pescari familiali care au dreptul sa pescuiasca zilnic 3 kg fiecare. Pescarii profesionisti obtin un venit mediu lunar de 5 milioane de lei si lucreaza pentru firmele care au concesionat activitatea de pescuit pe diferite zone din Delta. Intr-un an, pescarii cu autorizatie pescuiesc 3.000 t, cei familiali 3.400 t, iar pasarile consuma 8.000 t. Alte surse de venit pentru locuitorii Deltei pot fi reprezentate de agroturism (in prezent, doar 2,1% din populatia Deltei e implicata in turismul rural), recoltarea de plante naturale, apicultura (flora melifera este prezenta aici din mai pana in octombrie), cresterea animalelor, agricultura pentru consum propriu sau cu productie ecologica, recoltarea de stuf, broaste, lipitori.

    Importanta internationala a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii

    Administratia rezervatiei are de ales intre a implementa proiecte economice profitabile pe termen scurt, insa cu efecte ireparabile pentru mediu, sau sa protejeze pe cat posibil aceste valori naturale de atacul investitorilor. Interesele comunitatilor locale sau ale unor grupuri trebuie impacate cu protejarea vegetatiei si faunei din Delta. Delta Dunarii nu este doar a Romaniei, ci si a Europei, fiind ultima zona naturala umeda de pe continent. Valoarea universala a rezervatiei a fost recunoscuta prin includerea acesteia in reteaua internationala a rezervatiilor biosferei (august 1990). Tot atunci, Rezervatia Biosferei Delta Dunarii a fost recunoscuta in septembire 1990 ca Zona umeda de importanta internationala, mai ales ca habitat al pasarilor de apa, prin Conventia RAMSAR (locul 8 ca suprafata din cele peste 600 astfel de zone). Valoarea de patrimoniu natural universal a rezervatiei a fost recunoscuta prin includerea acesteia in Lista Patrimoniului Mondial Cultural si Natural, in decembrie 1990.

    Vegetatie splendida, fauna magica

    Delta Dunarii este o adevarata banca naturala de gene, de valoare inestimabila pentru patrimoniul natural universal, numarul total de 5.149 de specii de flora si fauna incluzand: cea mai mare parte a populatiei europene de pelican comun - 8.000 de exemplare si pelican cret - 200 ex., 60% din populatia mondiala de cormoran pitic - 6.000 ex., 50% din populatia de gasca cu gat rosu (in timpul iernii) - 40.000 ex. Doar in Delta Dunarii sau la televizor strainii pot vedea gasca cu gat rosu, doua specii de pelicani, tiganusi sau cele sase perechi de vulturi codalb. Aceste pasari rare care iarna si vara vin cu milioanele de la Cercul polar beneficiaza in Delta de un ecosistem nederanjat, fiind protejate de orice vanatoare. Stuful formeaza in Delta una dintre cele mai intinse suprafete compacte din lume, iar padurile Letea si Caraorman reprezinta limita nordica pentru doua specii rare de stejar, frecvent intalnite in zonele sudice ale Peninsulei Balcanice si Italice.

    Turism select

    Societatea Regala pentru Protectia Pasarilor are doua milioane de membri cotizanti, care ar putea ajunge in patru ore de la Londra in Delta Dunarii. Acest tip de turisti privesc prin binoclu, isi iau notite si nu aduc nici un prejudiciu rezervatiei biosferei. Daca se vor aplica normele de protejare a Deltei, valabile in prezent, exista sanse ca peste 50 de ani in Delta sa aflam acelasi cadru natural, netulburat de strazi largi, ba chiar autostrazi, hoteluri impozante. In alte delte din Europa, la Pad (Italia) sau Rhon (Franta), tinuturile altadata salbatice sunt azi antropizate. Pentru a vedea o egreta sau un nufar galben acolo umbli o zi intreaga, pe cand in Delta Dunarii asemenea raritati iti ies in cale cu duiumul.

    Fluviul Uniunii Europene

    Al doilea fluviu ca marime din Europa - dupa Volga. Lungime 2.840 km. Suprafata bazinului hidrografic = 817.000 kmp. Izvoraste din Muntii Padurea Neagra si se varsa in Marea Neagra, tot langa o padure neagra - Padurea Caraorman (in etimologie turca). Ia nastere prin unirea a trei izvoare: Breg, Brigach, Donau Quelle si se uneste cu marea prin trei brate: Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe, formand Delta Dunarii. Cel mai international fluviu de pe planeta: strabate zece tari - Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina; strabate patru capitale: Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad.

    Locul I in lume

    Romania ocupa primul loc pe plan mondial la exportul de caviar. Anual se exporta 3.600 kg de caviar, in conditiile in care un kilogram de icre negre costa la iesirea din tara 600 de euro, iar pe pietele externe se vinde la 1.000 de euro. Cea mai mare intindere compacta de stuf se afla in Delta si reprezinta cel mai mare filtru natural din lume. Primul loc in privinta reconstructiei ecologice. Prin drenare si indiguire se incearca diminuarea presiunilor la care este supusa Delta: presiuni naturale - avansarea marii, si artificiale. La ordinele lui Ceausescu, 80.000 ha din Delta au fost transformate in terenuri agricole. Din 1990 incoace, 10.000 ha s-au recuperat prin proiecte sustinute de statul roman si Uniunea Europeana.

    Statistica

    Inainte de ’89, in Delta existau circa 800 de pescari profesionisti, azi sunt 1.700 cu autorizatie, plus alti 4.500 de pescari familiali care au dreptul sa pescuiasca zilnic 3 kg de peste.

    Lungime

    In lungul ei drum prin Europa, Dunarea, al doilea fluviu ca lungime de pe continent, strabate zece tari: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina si trece prin patru capitale: Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad.

    Turism

    Campingul poate fi practicat de vizitatori numai cu respectarea unor conditii: corturile sa nu fie asezate in zone strict protejate, sa nu se arunce gunoaie si sa nu se taie stuf pentru a se face focul. Amenda in cazul nerespectarii acestor cerinte poate ajunge la 10 milioane de lei.

    Cazare si campare

    In Delta exista 600 de vase pentru transportarea persoanelor. Acestora li se adauga un numar de 50 de hoteluri plutitoare, in care pot fi cazati maximum 1.000 de turisti. Cine doreste mai multa independenta de miscare si costuri mici poate veni cu cortul. Pentru ca locuri de campare amenajate sunt prea putine, inca se mai permite instalarea corturilor la intamplare. Conditiile de respectat sunt minime: sa nu fie in zone strict protejate, sa nu se arunce gunoaie, sa nu taie stuf pentru foc. Cine incalca aceste reguli risca o amenda de 10 milioane de lei.

    Afacere

    In fiecare an, Romania exporta aproximativ 3.600 kg de caviar, vandute cu 600 de euro kilogramul la iesirea din tara. Pe pietele externe, pretul unui kilogram de icre negre depaseste 1.000 de euro.

    Ucraina are o bucatica

    Debitul mediu la intrarea in Delta: 635 mc/s. Distributia debitului pe cele trei brate: Chilia 58%, Sulina 19%, Sf. Gheorghe 23%. Lungimea fluviului - 2.840 km - este echivalenta cu lungimea bratelor canalelor si garlelor Deltei Dunarii. Delta Dunarii este situata in Romania si Ucraina. Suprafata totala este de 4.178 kmp din care: 82%, adica 3.446 kmp apartin Romaniei, iar 18% - 732 kmp, apartin Ucrainei. Este unica delta din lume declarata rezervatie a biosferei. In reteaua mondiala UNESCO sunt 352 de rezervatii ale biosferei in 87 de tari.

    Recuperare

    La ordinele dictatorului Nicolae Ceausescu, circa 80.000 ha din Delta Dunarii au fost transformate in terenuri agricole. Din 1990 incoace, s-a reusit recuperarea doar a 10.000 ha, aceasta facandu-se prin proiecte sustinute financiar de statul roman si Uniunea Europeana.

    2,5% din Romania

    Unitatile fizico-geografice componente: Dunarea maritima pe sectorul Galati-Sulina, Lunca inundabila pe sectorul Isaccea-Tulcea, Delta Dunarii, Saraturile Murighiol, Complexul lagunar Razim Sinoe, Litoralul Marii Negre de la bratul Chilia pana la Capul Midia. Suprafata 5.800 kmp - 2,5% din suprafata Romaniei. Locul 22 pe Glob si 3 in Europa, dupa Volga si Kuban. Una dintre cele mai mari zone umede din lume - ca habitat al pasarilor de apa, detinatoare a 30 de tipuri de ecosisteme. Cea mai intinsa zona compacta de stufarisuri de pe planeta - 1.560 kmp.

    DELTA DUNARII - GALERIE FOTO

  • ×