Judetul Vrancea este situat in zona sud-estica a Romaniei, intinzandu-se la cotitura Carpatilor Orientali. Reprezinta un veritabil nod de legatura intre cele trei mari provincii istorice: Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania.

Vrancea este atestata intr-un document scris in limba latina, o scrisoare datata 2 iulie 1431, in care numele este scris ca fiind VARANCHA. Istoricii si cercetatorii sunt de parere ca acest cuvant face parte din patrimoniul lexical traco-dac, VRAN insemnand padure/munte.

Bordeie proprietate personala

In 2004, locuitorii din cartierul Modruzeni din Marasesti traiesc parca in Evul Mediu. Sunt saraci si bolnavi. Multi dintre copiii din zona sunt seropozitivi sau sunt bolnavi cu capul. Oamenii lucreaza cu ziua la sapa, iar cea mai mare realizare a lor este sa aiba propriul bordei.

Tristetea care pluteste prin tot orasul Marasesti se prelungeste pana la periferie. Masinile sunt tot mai putine si parca soarele este si mai dogoritor, pentru a-i asupri si mai tare pe oameni. In cartierul tiganesc Modruzeni din Marasesti se ajunge de langa Primarie. Dar asta pare a fi singura legatura cu orasul. Drumul devine tot mai plin de gropi, copacii tot mai putini, din cauza ca lemnul lor a fost folosit la foc. Si dupa ce faci stanga pe dupa un pod, ajungi intr-o zona prin care a trecut o tornada a timpului. Case fara acoperis, fara usi si fara garduri, oameni zdrentarosi si gunoaie la tot pasul. Rromii se strang in jurul nostru, poate, poate le dam ceva, ii ajutam cu ceva. Asteapta mereu ca cineva sa vina la ei sa ii ajute, sa le ofere un loc de munca sau cel putin niste bani. Primele case au inceput sa fie construite in urma cu 12-13 ani, pe teren primit de la Primarie. Si incet, incet, bordeiele au inceput sa se inmulteasca, familiile au devenit tot mai numeroase, asa ca puradeii desculti au tot mai multi prieteni pe strada. Tigani romanizati, cum isi spun ei, oamenii din aceasta zona nu au locuri de munca, curent electric este la putine case, iar gardurile au fost vandute iarna trecuta. Multi dintre copii sunt bolnavi, unii sunt seropozitivi, altii "au probleme cu capul". Dar medicul nu vine la ei, iar Politia, doar atunci cand trebuie sa mai lege vreun locuitor din zona. Majoritatea are acte pe teren si case si buletine, iar unii primesc ajutor social de la Primarie.

Mai vrea copii, dar nu mai poate

Iese grabita pe strada crezand ca ii ofera cineva niste bani. Nu trebuie sa deschida poarta pentru ca nu are. Iese printr-o spartura din gard si incepe sa se planga. Ca nu are canalizare, apa si bani pentru a-si creste copiii. Nu mai stie exact cati dintre copiii care joaca in fata casei sunt ai ei si cati ii sunt nepoti. Unii au aceeasi varsta. Zamfira Linguraru este o femeie destul de avuta pentru zona in care locuieste. Are patru case de pamant, dar unele dintre ele nici ferestre nu au. Numeroasa ei familie trebuie sa locuiasca undeva. "Am 18 micuti. Am tot facut copii, aproape in fiecare an. As face si acum, dar nu mai ies. Nu stiu, nu mai pot eu sau barbatul. Cea mai mare fata de-a mea are 27 de ani si locuieste aici", spune femeia aratand spre una dintre cele patru case proprietate personala. Si incepe sa se vaite din nou de cat este de saraca. Se sperie atunci cand vede aparatul de fotografiat si fuge in casa. Isi cheama si copiii, dar acestia, fascinati de aparat, raman afara.

Valerica si Valerica

Din una dintre cele patru case iese fiica cea mai mare a Zamfirei, insotita de concubinul ei si de copii. Barbatul, Valerica Olteanu, e din Buzau si a ajuns aici dupa ce a cunoscut-o pe Valerica Linguraru, fiica Zamfirei. S-au luat fara acte si au facut trei copii, dintre care "unul este bolnav cu capul". Valerica si Valerica se intind la vorba si nu asculta tipetele Zamfirei, care din cand in cand isi scoate capul de dupa una dintre casele ei de chirpici si-i ocaraste: le spune sa fuga de aparatul de fotografiat. Barbatul lucreaza cu ziua pentru a-si putea intretine familia. "Nu trebuie domnu’ sa scrieti numele lui. Ca eu sunt capul familiei, toate sunt pe numele meu. Asa ca scrieti Linguraru Valerica", sare repede femeia. Aceasta nu a fost la scoala niciodata, fiind cea mai mare dintre cei 11 copii, cati are cu adevarat Zamfira, si a trebuit sa ii ingrijeasca pe fratii ei. Nu stie nici sa citeasca si nici sa scrie. Barbatul ei a facut sase clase la Buzau si, in urma cu cativa ani, a fost si angajat la Fabrica de Sarma din localitatea lui natala. "Iarna dau la tarnacop, ca sa mai gasesc fier vechi, sa il vand si sa cumpar ceva de mancare la copilasii mei", zice Valerica. Imi cere o tigara si imi spune ca atat el, cat si sotia lui sunt fumatori, dar ca nu au bani sa isi satisfaca viciul. Le dau o tigara, iar el o aprinde tragand din nesat din ea. O posteste cu Valerica si pleaca spre bordeiul lor.

La furat in numele Domnului

Intre timp, in jurul nostru se strange jumatate din ulita. Oamenii incep sa isi spuna pasurile. "Nu ne-au dat nici macar ajutoarele pe care le-au primit in oras. Ca au primit, mi-a spus mie un pocait care i-a ajutat la descarcat. El a luat doi saci. Mi-a zis ca unul l-a furat in numele Domnului si pe celalalt l-a primit", spune o femeie grabita. Pe marginea drumului, un sant sapat de ceva vreme asteapta conductele de apa. Care nu au fost montate inca. "Ne-a promis primarul ca daca il votam ne baga canalizare. L-am votat si inca nu ne-a bagat", se plang oamenii, uitand ca alegerile au fost doar de vreo zece zile.

Patru copii la 22 de ani

In pragul unei case care nu se deosebea de celelalte din jur, Ramona Dochita isi alapta copilul cel mic, alti doi micuti stateau stransi in jurul ei, iar al patrulea se juca. Femeia a venit de doua luni in cartier. S-a impacat cu omul ei, de care fusese despartita vreo cateva luni. Are doar 22 de ani, dar este imbatranita inainte de vreme. Grijile, saracia si cei patru copii o fac sa arate de cel putin 30. "Omu’ lucreaza la Primarie, la spatii verzi, si castiga doua milioane si jumatate pe luna. Mai iau si alocatii, dar este greu. Uneori le fierb la copii buruieni. Ca ce sa fac altceva?!", se intreaba Ramona. Asteapta sa aiba curent de la toamna si a auzit ca vor avea si cismele pe strada. Femeia sta in continuare linistita in pragul casei, in timp ce unul dintre cei patru copii se joaca cu un porc prin curte.

Paine si circ

O femeia tanara impingea un carucior cu un copil pe strada. Iesise la plimbarea de seara. Mariana Oprea este nascuta in Brasov si s-a maritat in Marasesti. "Merg sa ma uit la televizor. Imi place foarte mult. Mai ales "Din Dragoste" si "Surprize, Surprize". Dar imi mai plac stirile si telenovele foarte mult. Cand imi e foame plec in vecini sa ma uit la televizor, ca eu nu am acasa", spune femeia si scoate de la picioarele copilului o paine ca sa imi arate ca nu ma minte. Si-a luat mancarea la ea ca sa se poata uita linistita la emisiunile ei preferate. Vrea sa ii apara numele in ziar, ca poate o ajuta si pe ea cineva si ii trimite ceva bani. Mariana se opreste cu cateva vecine care stau la poarta. Acestea sunt mai retrase, nu vor sa vorbeasca si sa isi spuna numele. Le este teama de ceea ce se poate intampla daca vor aparea in presa. Cati si Nina, chiar daca sunt tinere, nu pot sa munceasca pentru ca sunt bolnave. Nina a fost operata, iar Cati urmeaza. Dar nu are bani. Cele doua femei stau de mai multi ani in cartier si de atunci tot asteapta vremuri mai bune.

Bogatasul

Este mandru ca are una dintre cele mai aratoase case din cartier. Pare mai descurcaret si nici nu miroase atat de tare ca si ceilalti. Ne arata locuinta lui, dar ne spune sa le fotografiem si pe celelalte, asa ca sa se poata face comparatie. "Fac comert cu pepeni. Iau de aici, vand acolo. Ma descurc, asa ca mi-am facut casa asta. Uite casa mea cum arata inainte", spune barbatul si arata un bordei de pamant.

I-a scris lui Nastase

Gabriel Oana sta si asculta ce spun ceilalti si cand vede ca vecinii lui au terminat sa isi spuna povestea incepe sa se planga el. "Pai, e normal ca eu, om la 34 de ani, sa n-am bani sa imi fac o casa? Am lucrat la Sfat si dupa aia m-a dat afara. Am nevasta, doi copii, din ce sa ii intretin? Mai ales ca unul este bolnav cu capul", se intreaba Gabriel. O perioada a primit pentru copilul bolnav pensie, dar i-au sistat-o. Autoritatile au spus ca e sanatos. Pentru ca nu se descurca cu banii, barbatul i-a scris o scrisoase lui Adrian Nastase, in care ii cerea bani pentru medicamentele copilului. "Mi-a trimis 5 milioane." In loc sa cumpere medicamente cu banii primiti, Gabriel si-a bagat curent in casa. Plecam din cartierul Modruzeni. Pe strada, in praf, oamenii stau inca cu gura cascata, nemultumiti ca nu avem cum sa ii ajutam cu canalizarea, cu apa si cu banii.

DORINTA

"Am 18 micuti. Am tot facut copii, aproape in fiecare an. As face si acum, dar nu mai ies. Nu stiu, nu mai pot eu sau barbatul" - Zamfira Linguraru Tiganca romanizata

SARACIE

"Pai, e normal ca eu, om la 34 de ani, sa n-am bani sa imi fac o casa? Am lucrat la Sfat si dupa aia m-a dat afara. Am nevasta, doi copii, din ce sa ii intretin?" - Gabriel Oana Tigan romanizat

NEDREPTATE

"Nu ne-au dat nici macar ajutoarele pe care le-au primit in oras. Ca au primit, mi-a spus mie un pocait care i-a ajutat la descarcat. El a luat doi saci. Mi-a zis ca unul l-a furat in numele Domnului si pe celalalt l-a primit." - Localnica Marasesti

Prefera sa nasca decat sa faca avort

Din cartier nu s-a ridicat pana acum nici unul care sa mearga sa invete carte sau sa se descurce pe cont propriu. Cei mai ambitiosi au putut sa-si ridice o casa din pereti adevarati. "Cei mai tari" au plecat din tara si muncesc in strainatate. Dumnezeu i-a lasat Marianei Durac doar doua suflete de crescut. "Optaspe" luni de maritis i-au adus doi copii, dar apoi, banda rulanta s-a oprit. De saracie, barbatu-su si-a luat lumea-n cap si-a plecat in Italia. Acolo munceste ce-apuca: azi spala vase, maine pune faianta, in alta zi amesteca mortarul. Nu si-a facut un rost stabil acolo, probabil din cauza etniei, zice ea, dar bani aduce acasa si Mariana are ziduri de BCA, acoperis si cablu la televizor si vine toata strada s-o vada cum omul ei o suna in fiecare zi s-o intrebe de aia mici si sa-i spuna c-o iubeste. "Surprize, Surprize" si "Din dragoste" sunt preferatele ei si-ale vecinelor pe care le primeste in casa. Rade incurcata cand ii cerem numele s-o dam la ziar si zice ca ea n-are asa multe probleme: e fericita si multumita ca omul ei ii trimite bani. Are un singur dor: ca s-a nascut acolo in cartier, ar vrea sa-i vada pe toti traind mai bine. Nepotul ei Florin e de 25 de ani. Lucreaza pe unde poate, acum, ca e vara, se duce la prasit la Batinesti, unde lucreaza cu ziua pentru 200.000 de lei. "N-am copii eu, dar abia traiesc de azi pe maine. Iarna e cel mai greu cu incalzitul. O caruta de lemne costa 1,2 milioane de lei. Se duc vreo trei sau patru intr-o iarna. Cum am bani? Muncesc si eu, si nevasta, cot la cot, banii mei ii pun pentru mancare, banii ei ii tin deoparte. Mai putin alcool, tigari proaste...", spune scarpinandu-si crestetul capului.

Fiecare familie din cartier, chiar si cei care n-au acte de insuratoare, au foarte multi copii. "Vine cu salvarea de la Focsani sa-i ia cand le vine sorocul. Nu face nici una chiuretaj singura, ca le e frica, mai bine cheama salvarea. Da’ oricum, decat chiuretaj prefera sa-i faca pe copii. Asa suntem noi, tiganii rudari, noi asa judecam cu mintile noastre care ni le-a lasat Dumnezeu", spune Mariana Durac. (Alexandru Nastase)

Sub cerul lui Dumnezeu

Fanica Nastase are 50 de ani si, la viata lui, a lucrat la o intreprindere miniera si a fost tractorist. Acum o luna i-a murit femeia, iar nepotii, care erau proprietarii casei, l-au dat afara. Asa ca Fanica a inceput sa-si faca singur casa, lucru nu prea greu daca e din pamant. Omul are un teren pe care mai intai a facut un fel de magazie din prefabricate. "Pana s-o fac si pe asta am stat doua nopti fara acoperis. Mi-am pus patul pe camp si am dormit asa, sub cerul lui Dumnezeu. M-am rugat la Dumnezeu sa nu ploaie si n-a plouat", spune tiganul. Acum Fanica isi construieste casa, de fapt, o camaruta in care sa reziste la iarna. "Incercam sa punem macar stalpii, ca daca-i las pe camp, mi-i fura. Asa, daca sunt in pamant, sunt mai greu de luat. Muncim de dimineata fara sa fi mancat nimic. Daca ati putea sa ne ajutati cu o paine, v-ati face mare pomana", zice Fanica.

Fanica Nastase primeste de la primarie ajutor social in valoare de 465.000 de lei. Are cinci copii, oameni mari si ei, casatoriti si raspanditi pe la casele lor. Ei nu-l pot ajuta cu nimic, pentru ca sunt la fel de saraci. "E greu, domnilor, e greu. E saracie multa. Asta-i sistemul financiar!", mai adauga Fanica Nastase si se apuca sa lucreze la noua casa.

Printre casele dezolante din Modruzeni, una atrage atentia. Nu are acoperis, desi intre peretii de pamant cu paie locuiesc oameni. "S-a prabusit acoperisul", spune Ileana Chifor, o tanara de 24 de ani, care deja are cinci copii. Ea, copiii si "omul" ei traiesc din alocatiile celor mici, fara nici un alt venit decat, poate, banutii pe care-i ia barbatul din munca ocazionala. Cei sapte dorm tot sub cerul liber, sub privirea tacuta a lui Dumnezeu. Doar unul din copii se duce la scoala, cel care are 7 ani. "Le dam sa manance ce apucam, ce gasim", spune Ileana in timp ce il ogoieste pe cel mai mic. Ea, mama lor, nu stie nici macar sa silabiseasca. N-a fost nici macar o zi la scoala. (Catalin Pruteanu)

Jurnal de campanie

Data plecarii: 21 iunie 2004

Distanta parcursa: 1.124 km

Localitati tranzitate: 76

CATALIN PRUTEANU

Caravana Jurnalul National "Descoperirea Romaniei" a lasat Delta cu frumusetile ei in urma si a plecat spre Namoloasa si Marasesti. Locuri despre care am citit in manualele de istorie si pe care le-am mai vazut, poate, in copilarie, in vreo excursie "cu clasa". Peste aceste localitati cu nume atat de sonore in memoria colectiva se pare ca Romania a asternut un val de tacere impenetrabil. Totusi, aici traiesc oameni care au de-a face cu aceleasi probleme ca toti cetatenii tarii.

Pana la Galati, soseaua curge pe o succesiune parca nelimitata de dealuri, ca si cum drumul e intins pe spinarea unui urias monstru preistoric adormit. Am asteptat, aliniati in sirul de masini care se pregateau sa treaca Dunarea cu bacul. Am platit taxa si am inceput sa traversam Dunarea. Pe vas, oamenii isi dadeau cu parerea despre latimea fluviului in acel loc. Unii spuneau ca are un kilometru, altii ca vreo doi. Ni s-a parut ca unele pareri erau mai gogonate decat povestile pescaresti pe care tocmai le lasaseram in urma.

Dupa Dunare a urmat Moldova, cu casele ei de chirpici, cu prejudecatile turistilor romani din alte provincii, cum ca "e mare saracie pe aici", cu oamenii care devin tot mai simpatici pe masura ce se straduiesc din tot sufletul sa dea indicatii rutiere pe care strainii de locuri le pricep de-a-ndoaselea.

In Marasesti am ajuns dimineata. Drumul a fost la standarde europene doar pana la intrarea in oras, de aici inainte au inceput gropile si melancolia. Pentru ca acesta este sentimentul care te cuprinde cand vezi ruinele maretelor fabrici si uzine, acum mormane triste de fier ruginit. Doar mausoleul a ramas asa cum l-am stiut din copilarie, veghind asupra locurilor. Pe la ora 13:00 se gaseau cu greu magazine deschise in Marasesti, iar in piata vreo patru-cinci zarzavagii nu-si stransesera inca marfa. Oamenii pareau nepasatori, apatici, faimoasa gara din localitate era pustie, iar in fata primariei cativa cetateni asteptau sa intre la primar. Nu am prea vazut afise electorale, dovada ori ca edilii si-au facut datoria cu promptitudine si au curatat tot in timpul scurt de la incheierea turului doi, ori ca lupta nu s-a dat cu afise, intotdeauna costisitoare.

DRUMUL CARAVANEI

Etapa I - Hamangia

Etapa a II-a - Histria

Etapa a III-a - Jurilovca - Sulina - Sf. Gheorghe

>Etapa a IV-a - Namoloasa - Marasesti

Etapa a V-a - Podul Inalt

Etapa a VI-a - Flamanzi

Etapa a VII-a - Darabani

Etapa a VIII-a - Humulesti

Etapa a IX-a - Tihuta

Etapa a X-a - Praid

Etapa a XI-a - Corund

Etapa a XIII-a - Horea, Avram Iancu, Rosia Poieni

Etapa a XIV-a - Castelul Huniazilor, Ghelari

Etapa a XV-a - Sarmizegetusa

Etapa a XVI-a - Petrila

Etapa a XVII-a - Maglavit

Etapa a XVIII-a - Izlaz

Etapa a XIX-a -Silistea Gumesti

Etapa a XX-a - Cuca Macaii

CUM NE PUTETI CONTACTA

Caravana Jurnalul se va opri in localitatea dumneavoastra, conform traseului pe care vi l-am anuntat. Conectati-va la ea! Stiti amanunte interesante din trecutul localitatii? Sunteti eroii unei intamplari petrecute in ea? Aveti probleme cu autoritatile, va confruntati cu greutati de care ar trebui sa stim? Vreti sa ne povestiti pur si simplu despre orasul, comuna, satul dumneavoastra? Scrieti-ne sau sunati-ne! Localitatea dumneavoastra are o rezonanta in istorie, noi vrem sa-i aflam prezentul. O echipa a Jurnalului National va fi permanent in contact cu dumneavoastra.

Jurnalul National, Piata Presei Libere nr. 1, Corp D, etaj VIII, Sector 1, Bucuresti

Telefon: 021-224.55.48

Fax: 021-222.36.29

romania@jurnalul.ro
Daca doriti sa dialogati cu redactorii nostri intrati in forum la www.jurnalul