Guvernul Romaniei a decis: cu incepere din data de 1 aprilie 2004, satul Flamanzi, resedinta comunei cu acelasi nume din judetul Botosani, sa fie oras. Luati pe nepregatite, satenii n-au apucat sa se mute peste noapte la oras si se incapataneaza sa circule cu caruta pe bulevardele neasfaltate.

Orasul Flamanzi, atestat documentar din aprilie 2004, freamata de viata urbana. In centru, un fel de Flamanzi-City, sunt concentrate institutiile vitale: parlamentul local, primaria, politia, posta, banca, bursa (specializata pe produse agricole), sediile marilor firme, economatele de lux, televiziunea. Toate intr-un peisaj dominat de constructii inalte, pe o latura a drumului european E58. La margine de tot sunt plasate industriile poluante. Catre periferii, aglomeratia urbana se rarefiaza, locul i-l iau cartierele de resedinte rasfirate intr-o nesfarsita si reconfortanta verdeata.

Spre meritul lor, orasenii din aceste cartiere n-au uitat traditia si le face placere sa iasa zilnic la plimbare cu atelajele, luand cu ei, din garaje, coase, furci, sape si tot ce aminteste de indepartatul trecut agrar al orasului. Se plimba toata ziua prin imprejurimile dominate de culturi cerealiere, iar seara revin in oras, starnind invidia celor care se intreaba daca altceva n-au de facut. La intoarcere, puzderie de bistrouri ii intampina cu cocteiluri ieftine, pe baza de bere la halba si rom.

MOTIVE DE BUNASTARE. Nivelul de trai este asigurat in Flamanzi, la fel ca si in oricare alt oras al lumii, in primul rand de forta lui economica, de capacitatea lui de a-si converti resursele in profit.

Micul combinat de confectii din localitate, fosta unitate socialista, desi se confrunta cu probleme inerente tranzitiei, absoarbe o buna parte din forta de munca din Flamanzi, le asigura femeilor posibilitatea de a produce.

Tot la capitolul "productie" trebuie amintita covrigaria din oras. Aceasta e o unitate prospera: produce atat pentru consumul local, cat si pentru viitoarele orase de peste deal (Vom insista separat asupra industriei alimentare a Flamanzilor intr-un paragraf special).

Industria metalurgica este reprezentata la inalt nivel de potcovarul urbei, care obtine venituri ce ii permit sa locuiasca intr-un apartament central.

Toate restaurantele din Flamanzi au devenit renumite prin originalitate: la nici unul nu se poate manca. Asta a atras multi excentrici din oras, si din traficul rutier, ceea a contribuit la dezvoltarea acestui tip de afacere. Exceptie face restaurantul de la Sase Drumuri, unde se tine la indemana o pizza coapta de trei zile, ce poate fi incalzita la comanda.

In cartierele marginase isi au sediile, somptuoase, corporatiile agricole care exploateaza zestrea funciara a orasului...

Am amintit doar cele mai importante repere economice, lasand spatiu sa se inteleaga ca lista lor e imposibil de epuizat.

LISTA MARILOR SUCCESE. In Flamanzi s-a reusit inlocuirea transportului in comun cu transportul individual, cu caruta, ceea ce in contextul crizei mondiale de energie reprezinta o initiativa geniala. Puncte de alimentare a cailor exista la fiecare resedinta, in timp ce prima benzinarie din cel mai ecologic oras al mileniului III abia se construieste.

Vechea retea de incalzire a fost desfiintata, cu mari eforturi, pentru a fi inlocuita cu un sistem de incalzire individuala, pe baza de godin, avand in vedere abundenta de material lemnos combustibil din zona.

S-au luat masuri pentru conservarea ramasitelor caii ferate ce trebuia sa treaca prin Flamanzi, linie care de peste 20 de ani vrea sa fie terminata. In aceste conditii, flamanzenilor numai la metrou nu le sta capul...

ORAS PRIN REFERENDUM. Dupa modelul marilor orase, Flamanzi e si el taiat de o apa: paraul Varnita, cum ar fi Tamisa prin Londra. Are si el un primar - cum ar fi un primar de oras. Are si el cateva bulevarde cu asfalt si restul pietruite, sau pur si simplu ulite, cum ar fi in Bucuresti. Are cablu, are spital, are parc, abator falimentat, club de karate, camin cultural, are istorie, are asezare strategica intre Harlau si Botosani, falitii lui, are tot, deci nu intelege de ce ii este luata la misto dorinta de a fi oras doar pentru simplul motiv ca e un sat.

Sub "dictatura" de opt ani a liberalilor, reprezentati de primarul Tarus, flamanzenilor li s-a cerut sa aleaga intre sat si oras, fara a treia varianta (zona calamitata, de pilda), iar ei au ales sa fie oraseni guvernul a pus capac deci, macar din putin respect pentru vointa multimii, toata lumea ar trebui sa vorbeasca de acum incolo despre Flamanzi ca despre un oras.

URBANISM

Adevarata fata a acestui oras facut prin decret o puteti descoperi in paginile urmatoare, azi si maine. O localitate trebuie intai sa fie oras si sa i se recunoasca acest statut prin lege sau mai intai se da legea si localitatea trebuie sa devina oras? Aceasta e intrebarea: orasul care este sau care vrem sa fie?

PRIMARUL CARATIST

In Flamanzi, alegerile de luna trecuta i-au smuls fotoliul de primar penelistului Constantin Tarus, despre care nu gasesti prea multi in oras sa iti spuna o vorba buna. Oamenii se plang ca primarul le vorbea urat, ca nu le dadea ajutorul social intreg, ca au primit alimente pe care Tarus le-a bagat la el in magazie, ca nu le-a dat pamant, ca a permis detonarea unui bloc in loc sa-l faca de locuinte si cate si mai cate. "Cand m-am dus sa-mi dea ajutor social, ca am copii multi, mi-a zis: "Pai ce, cu mine te-ai frecat? Eu ti-am facut copii?"", ma trage de maneca o femeie cu fata alba acoperita de funingine de la groapa de gunoi plasata fix in mijlocul orasului. Pentru toate, Tarus are un raspuns. "E adevarat, eu vorbesc mai direct. Si omul vrea sa-l lingi. Eu nu am avut rabdare de asa ceva. Pai, esti tampit la cap sa faci numai sex? Copiii cine ti-i hraneste? Mai am un dobitoc aici care a facut patru copii, s-a despartit de nevasta, iar acum primaria da trei milioane pentru fiecare copil. Eu i-as pune in lagare, domne pe astia, sa munceasca si sa-si creasca copiii", afirma Tarus. Nici curatenie la blocuri nu a vrut sa mai faca pentru cei care nu-si faceau singuri, ca nu este "gunoierul" lor. Nu exista insa nici un conteiner pentru gunoi, ci mormane depozitate fix in buricul orasului. Constantin Tarus este convins ca noul primar, Dimitru Mihutaru de la PSD, a castigat alegerile facand "o campanie foarte scarboasa, parsiva" si ca i-ar fi amenintat pe alegatori ca le ia pensiile daca nu voteaza PSD. "Saracimea s-a dat dupa el, dar nu-i nimic. Descresterea lui va fi cresterea mea. In patru ani ajung iar primar", zice Tarus.

Noul primar este, la prima vedere, foarte popular. I-a scos pe oameni la munca, a dat foc la gunoi, a contactat ANL sa faca dintr-un bloc distrus apartamente noi etc. Se plange insa ca Tarus nu-i da documentele pentru transa a doua SAPARD si stampila primariei. Oamenii spun ca dusmania dintre cei doi politicieni ar fi mers pana intr-acolo incat era sa se bata. Mihutaru se apara insa spunand ca nu ar fi indraznit Tarus una ca asta pentru ca stie ca e karatist. Iar el nu ar fi putut initia bataia din acelasi motiv, legile acestui sport o interzic. (Oana Stancu)

12 kilometri zilnic pana la scoala

In Flamanzi exista doar o singura posibilitate pentru copiii care termina clasa a VIII-a de a urma cursurile unui liceu. Dupa Capacitate, cei mai multi merg la Grupul Scolar "Nicolae Balcescu", unde pot alege din doua profile: medicina veterinara si biologie-chimie. Directoarea adjuncta a institutiei, Maria Dariciuc, spune ca elevii sunt saraci, dar isi dau silinta la invatatura tocmai pentru ca parintii fac eforturi uriase pentru educatia lor: "Avem copii la scoala care, din cauza situatiei precare, vin la ore nemancati si bolnavi. Unii merg pe jos, zilnic, cate 12 kilometri din satul Frumusica". In ciuda saraciei, procentul de promovabilitate este de 93%-94%, anul trecut existand doar un singur repetent la grupul scolar. In ultimul timp, mai putini copii pleaca la studii in Botosani. "Unii parinti sunt plecati in strainatate si prefera sa-si tina copii aici, sub supravegherea bunicilor. Am avut tot felul de necazuri, cam orice in afara de droguri", spune directoarea.

Pe o ulita, cativa copii au si ei cateva nemultimumiri. Unul dintre ei, curajos pentru ca nu invata in localitate, vrea s-o "dea in gat pe directoarea de la scoala". E vorba de o scoala generala dintr-un sat, iar copiii o acuza pe directoare ca le-a cerut bani sa puna niste bare la poarta si "a pus niste alea proaste si ruginite, care nu costa cat ne-a cerut". Micutii nu inteleg de ce directoarei ii trebuie frigider nou in cancelarie si de ce cornul este atat de tare. Mai au un necaz cu un vecin, care nu-i lasa sa bata mingea in fata scolii. In rest, frumoasa copilarie merge inainte. (Catalin Pruteanu)

VICTORIA SOCIALISMULUI

Primarita Flamanzilor pe timpul lui Ceausescu, Eugenia Baraboi, povesteste cum comuna a scapat ca prin urechile acului de a se numi Victoria Socialismului. Era prin ’80 si ceva, la un congres al agriculturii la Bucuresti si cineva, caruia ideea de Flamanzi pentru un regim atat de hranitor precum comunismul nu i-a surat, a propus noua denumire. "Cand m-am dat jos de pe podium, nu puteam sa ma duc la oameni langa mine in sala. Mi-era frica si sa ma duc acasa ca nu ma mai primea soacra-mea, care era invatatoare", spune Baraboita. Ceausescu o fi uitat probabil ca Flamanzii au ramas Flamanzi. (Oana Stancu)

RISCURI

"Elevii sunt saraci, dar isi dau silinta la invatatura tocmai pentru ca parintii fac eforturi uriase pentru educatia lor. Avem copii la scoala care, din cauza situatiei precare, vin la ore nemancati si bolnavi. Unii merg pe jos, zilnic, cate 12 kilometri din satul Frumusica" - Maria Dariciuc, director adjunct Grupul Scolar "Nicolae Balcescu", Flamanzi

Si ea isi vrea pamantul inapoi

Lucia Lipciuc din Flamanzi a contactat Caravana Jurnalului National pentru a-si spune pasurile. Ca si alti oameni din localitate, femeia nu si-a primit inapoi pamantul. Socrul ei, Ioan Lipciuc, a fost inainte de razboi cel mai bogat om din Flamanzi. Avea peste 31 de hectare, pentru care, pe vremea comunistilor, a patimit mult. I s-a impus o cota pe care nu a reusit sa o onoreze si a fost arestat si dus la Canal, iar sotia lui, la puscarie la Zalau. Cei doi au fost inchisi aproape doi ani, iar cand s-au intors in sat, pamantul, rodul muncii lor de-o viata, le fusese luat. Dupa Revolutie, mostenitorul "chiaburului", sotul Luciei, a primit 10 hectare, iar cand, potrivit noilor reglementari, trebuia sa primeasca tot pamantul, s-a lovit de refuzul fostului primar. Intre timp, asteptand pamantul parintilor sai, sotul Luciei s-a prapadit. Femeia a ramas singura sa lupte. "M-au purtat intre Primaria din Flamanzi si Prefectura Botosani. Mi-au tot spus ca nu am suficiente acte. I-am dat in judecata, am castigat, dar ei au facut recurs. Mi s-a dat castig de cauza si de aceasta data", sustine Lucia. Pana la urma, Prefectura Botosani i-a validat cererea de restituire a pamantului, dar femeia s-a lovit inca o data de refuzul fostului primar din Flamanzi, Constantin Tarus. Motivul invocat de acesta a fost acela ca pamantul femeii nu aparea in Registrul Agricol. "Socrul meu avea locuri foarte bune. Mi s-a spus ca daca o sa vand pamantul mi-l dau inapoi. Altfel nu!" Cu un brat de acte in mana, femeia isi cauta dreptatea. Noul primar i-a promis ca o va ajuta. Dar dupa atatea drumuri si procese, Lucia Lipciuc nu mai stie in cine sa se increada. Vrea sa se adreseze Parchetului National Anticoruptie si tuturor institutiilor abilitate. Singura ei dorinta este sa primeasca pamantul pentru care socrul ei a muncit atat de mult si pentru care a facut si puscarie.

Jurnal de campanie

Data plecarii: 21 iunie 2004

Distanta parcursa: 1.948 km

Localitati tranzitate: 168

VIOREL ILISOI

Drumul de la Iasi la Flamanzi nu ne ofera nimic deosebit de vazut, in afara de relief - dealuri cu papusoi - - , parca am merge printr-o teava botita. Oprim in Cotnari, unde bem cate o cafea.

In Harlau, vechiul targ, altadata plin de hanuri, gasim un hotel in care nici plosnitele nu se simt bine - asadar, vom dormi in Botosani. Trecem fara emotii pe langa un radar ce pusese trompeta pe noi, fiindca rulam chiar sub viteza legala, din cauza cainilor care, in Harlau, par ca tanjesc sa linga numere de Bucuresti.

Intram in Flamanzi usor panicati. Atat s-a scris si s-a tot scris in presa despre satul asta devenit oras peste noapte, incat ne e un pic teama ca nu vom mai gasi subiecte inedite si ca vom fi nevoiti sa molfaim aceeasi guma trecuta deja prin nenumarate guri.

Seara mai batem vreo 30 de kilometri pana in Botosani, la cel mai apropiat hotel. Prin partile astea nu-i ca-n Transilvania, unde in fiecare sat gasesti o pensiune ceva, un loc unde sa pui capul. Gasim locuri la "Rapsodia". Am stat in periplul nostru si la hoteluri mai ieftine. Si mai bune. Nici aici nu-i rau, avem apa calda, vedem de pe geam statuia lui Eminescu, parfum de tei, ni se furnizeaza ora exacta de la un orologiu... trai, neneaca! Numai ca, noaptea, cei care au ales camere mai ieftine (dar tot scumpe!), in aripa veche a hotelului, se zvarcolesc sub asaltul tantarilor cu cele mai tari si mai flamande trompe din turismul romanesc. Daca pana si pe uscatul de Florin l-au facut ciur, de se vedea volanul prin el de la spate, va dati seama ca daca in locul nostru ar fi fost cei de la Animal Planet ar fi putut realiza un documentar senzational. Dupa inca o zi de Flamanzi ne cazam, sambata noaptea, vrand-nevrand, tot la "Rapsodia". Dar ne mutam toti in aripa noua. Aici, ferestrele au "plase de tantari". Asta face diferenta de cateva sute de mii: niste banale strecuratori.

Restaurantul e ocupat de nuntasi, mancam iarasi prin vecini. Ne folosim de prilej pentru a iesi la o scurta viata de noapte prin Botosani. Intram usor in vorba cu tinerii ancorati in halbe de bere, pe terase. Moldovenii sunt pasnici, nu sar la bataie decat pentru motive intemeiate, cum ar fi sapca pe o parte. Dar noi nu purtam nici unul sapca, noaptea, cel mult palariile de cowboy cumparate dintr-un sat razesesc. Asa ca revenim teferi in camerele securizate cu plase la geamuri si, dupa ce scriem, dormim condensat, ca trebuie sa ne trezim dis-de-dimineata - ne asteapta o zi grea in indepartatul Darabani, de ziua Americii.

(PS: Precizam ca si la aceasta data Cristi Petru a ramas dator cu cinstea de care s-a eschivat de Sf. Petru. Va trebui sa luam masuri!)

DRUMUL CARAVANEI

Etapa I - Hamangia

Etapa a II-a - Histria

Etapa a III-a - Jurilovca - Sulina - Sf. Gheorghe

Etapa a IV-a - Namoloasa - Marasesti

Etapa a V-a - Podul Inalt

Etapa a VI-a - Flamanzi

Etapa a VII-a - Darabani

Etapa a VIII-a - Humulesti

Etapa a IX-a - Tihuta

Etapa a X-a - Praid

Etapa a XI-a - Corund

Etapa a XIII-a - Horea, Avram Iancu, Rosia Poieni

Etapa a XIV-a - Castelul Huniazilor, Ghelari

Etapa a XV-a - Sarmizegetusa

Etapa a XVI-a - Petrila

Etapa a XVII-a - Maglavit

Etapa a XVIII-a - Izlaz

Etapa a XIX-a -Silistea Gumesti

Etapa a XX-a - Cuca Macaii

CUM NE PUTETI CONTACTA

Caravana Jurnalul se va opri in localitatea dumneavoastra, conform traseului pe care vi l-am anuntat. Conectati-va la ea! Stiti amanunte interesante din trecutul localitatii? Sunteti eroii unei intamplari petrecute in ea? Aveti probleme cu autoritatile, va confruntati cu greutati de care ar trebui sa stim? Vreti sa ne povestiti pur si simplu despre orasul, comuna, satul dumneavoastra? Scrieti-ne sau sunati-ne! Localitatea dumneavoastra are o rezonanta in istorie, noi vrem sa-i aflam prezentul. O echipa a Jurnalului National va fi permanent in contact cu dumneavoastra.

Jurnalul NaTional, Piata Presei Libere nr. 1, Corp D, etaj VIII, Sector 1, Bucuresti

Telefon: 021-224.55.48

Fax: 021-222.36.29

romania@jurnalul.ro Daca doriti sa dialogati cu redactorii nostri intrati in forum la www.jurnalul