"M-am opus si m-au bagat la puscarie"

Pentru locuitorii satelor riverane Canalului Dunare - Bucuresti, viata se anunta roz si nu prea. Sistemele de irigatii din zona ar fi trebuit sa se dezvolte ametitor, in vreme ce casele aflate la cateva sute de metri de albia raului urmau a fi demolate.

In apropierea Oltenitei, doua localitati erau vizate sa dispara de pe harta. Primul sat se numeste Clatesti, face parte din comuna Mitreni si este cea mai izolata asezare umana din judetul Calarasi. Se afla pe malul drept al Argesului, in spatele fostei fabrici de conserve de la Valea Rosie. In aceste zile, pentru locuitorii din sat este o adevarata incercare un drum pana la oras. Puntea de budurloaie care traversa Argesul a fost distrusa in primavara din cauza viiturii. Cealalta cale de acces, pe la Chirnogi, este si ea ingreunata. Drumul nu este asfaltat, iar podul de peste Arges, singurul finalizat de pe traseul canalului, s-a surpat, fiind permis doar accesul masinilor cu un tonaj maxim de 1,5 tone.

NOROCOSI. De furia mintilor stralucite ale regimului comunist au avut parte numai cateva familii din Clatesti. Aveau gospodariile pe malul apei, asa ca au fost nevoiti sa se mute mai spre vatra satului. Mai tarziu, localitatea ar fi urmat sa dispara cu totul, iar satenii sa primeasca apartamente in Oltenita sau locuri de casa la Chirnogi, o comuna aflata in imediata apropiere. De altfel, in apropierea satului, cursul Argesului a fost deviat. Pe fosta albie a raului se afla acum stadionul. Chiar daca urma sa le schimbe destinul, localnicii iubesc apa ce le trece pe aproape, botezandu-si echipa de fotbal Argesul Clatesti.

LOCALIZARE. Cele mai mari drame s-au produs la Salcioara, un catun aflat la vreo 14 kilometri de Oltenita, pe drumul ce pleaca spre Bucuresti. Nu are mai mult de 20 de gospodarii si se afla in subordinea primariei din Curcani. Drama traita in urma cu doua decenii este inca vie in mintea localnicilor.

OMUL BUN. Ca sa afli cat mai multe amanunte despre ceea ce s-a petrecut atunci e bine sa stai de vorba cu primarul din acea perioada. Era o femeie. Se numeste Alexandrina Popescu si a fost in fruntea comunei intre 1977 si 1987. "Cand veniti la mine intrebati lumea in sat de «primarita buna» si o sa va aduca la mine", explica fosta conducatoare atunci cand o contactam. Asa si facem, astfel ca la doar cateva minute de la sosirea in Curcani ne pomenim intr-o curte mare, cu gradina aranjata frumos, in care rosiile abia asteapta sa se coaca. Dintr-o usa aflata mai in dos ne intampina o femeie care se foloseste discret de un baston atunci cand paseste. Ne pofteste in sopron si incepe sa ne povesteasca.

DISTINSA. Vorbeste cu voce tare, mandra, iar privirea ii este mereu indreptata catre tavan. "Judeteana de partid facea presiuni permanente asupra mea, iar eu nu mai stiam cum sa ii pacalesc. Zilnic trecea pe aici ministrul Agriculturii de atunci, Angelo Niculescu, socrul lui Nastase asta de nu l-ati ales voi presedinte, si imi spunea sa-i demolez pe cei de la Salcioara. Parca tin si acum minte cum venea in primarie si spunea: «Tovarasa primar, trebuie sa redam agriculturii acel teren!». Eu ziceam ca el si faceam ca mine, ca doar traiam aici, cu oamenii mei", povesteste batrana. Ne pofteste la o dulceata sau un sprit, la alegere, dar povestile sale sunt mai delicioase. Dupa 10 ani la primarie a decis sa se pensioneze. "N-am vrut sa mai stau, desi judeteana de partid a insistat sa raman. Stiam ca oamenii de la Salcioara vor fi mutati cu forta de acolo si nu imi doream sa fiu partas la asa ceva. Lumea a tinut cont de asta si pe mine ma iubesc toti acum", se destainuie fosta primarita. Cea care i-a urmat in functie, Ioana Iosif, trezeste insa amintiri triste, ea fiind cea care a avut ghinionul sa conduca Curcaniul in perioada demolarilor. Nu avem cum sa o gasim pentru ca se afla la Bucuresti, pe la spital. Inainte de a ne desparti, Alexandrina Popescu ne mai spune un secret al acelor vremuri. "Presedinte la CAP era Stanila, un om rau. Ca sa se scuze in fata sefilor pentru productiile slabe pe care le facea, le spunea celor de la judet ca cei din Salcioara fura noaptea de pe camp."

ACTOR DE CINEMA. Dintre locuitorii satului care urma sa dispara, cea mai dramatica poveste a trait-o Filimon Craciun. Avem norocul sa-l gasim la poarta. Nu sta pe scaun sa priveasca masinile care trec ametitor dintr-o directie in alta. Nu are timp pentru asa ceva. Cerne niste nisip si il cara cu o roaba in curte. Cand isi aminteste de drama pe care a trait-o mai are un pic si ii dau lacrimile. Are o viata ca o telenovela. Parasit de nevasta, uitat de copii, a facut puscarie pentru ca s-a luat la tranta cu regimul comunist, iar acum, la batranete, la 75 de ani, s-a recasatorit.

EROUL SATULUI. "Nenorocita aia de primarita a pus tiganii sa ma demoleze. Eu lucram la santierul naval din Oltenita si cand m-am intors de la munca mai aveam doar o camera. Am intrat in ea si le-am zis ca eu aici vreau sa mor. Camera asta o mai am si acum. In ea traiesc. A doua zi m-am dus la munca, dar a venit Militia si m-a luat din santier si m-a dus la puscarie. M-am opus demolarii si m-au bagat la puscarie. Am stat doua luni de zile la Slobozia, fara sa am voie la vorbitor si fara sa primesc pachet, isi aminteste batranul Filimon Craciun nu i-a ramas decat mandria ca a fost singurul satean care a avut curajul sa infrunte puterea acelor vremuri.

Prima evacuata, economista CAP-ului

TRAGIC. Gospodaria Cristinei Chirica a fost prima pe lista demolarilor

Prima gospodarie care a fost distrusa la Salcioara apartinea Cristinei Chirica. Femeia nu era chiar o necunoscuta in sat. Lucra ca economista la CAP Curcani. "M-au nenorocit pe viata cand m-au mutat de acolo. Cel mai rau om era militianul Ion Dinu, care era sef de post. A venit si m-a amenintat ca imi da fata afara de la liceul pedagogic daca ma opun demolarii. Nu puteam sa stric rostul copilului si pana la urma am fost nevoita sa plec de la Salcioara. La inceput mi-au demolat gardul de piatra si au arat toata curtea. A venit Stanila, presedintele CAP-ului, si a scos via ca sa pun orz. Drama cea mare era ca nu ne dadeau locuri de casa si nici bani pentru una noua. Ne-au bagat prin curtile oamenilor care aveau teren mai mult", povesteste batrana. La Revolutie, a fost mare iures la sediul Primariei. "A facut lumea galagie pe acolo, i-au hulit pe primarita Ioana Iosif si pe seful de post, Ion Dinu, dar pe urma lucrurile s-au mai linistit. La noi in sat lumea e cuminte. Daca nu aveam frica de Dumnezeu puteam sa mergem pe camp si sa le stricam culturile", explica Chirica. Dupa Revolutie si-a redobandit terenul pe care avea casa, dar l-a vandut cu 5.000 de lei. "Aveam 17 ari. Nu credeam ca pretul terenului o sa creasca asa de tare. Am facut si noi adrese pe la Guvern ca sa ne dea ceva despagubire, dar nu am primit nici un raspuns. Cei care au avut pamant in Cadrilater au luat bani multi si acum stau ce ei la CEC. Noi nu ne-am ales cu nimic", isi expune batrana punctul de vedere.