Stierdorf, inima germana a Aninei

Doar 600 de germani au mai ramas in Stierdorf, cartierul din care s-a nascut Anina. Insa, asa putini cati mai sunt, stiu sa-si pastreze traditiile.

Au case frumoase, cu ferestre mari, care zambesc direct in strada, din glastre pline de flori. Gradinile lor sunt cele mai mandre din oras, iar strudelele ce rasar din cuptoarele din bucatarii - cele mai delicioase. Au fost aici de la inceputurile orasului. Erau cateva mii. Au ramas vreo 600, adunati in Stierdorf, cartierul de unde, candva, a inceput sa creasca Anina. Dupa 1989, au inceput sa plece spre Germania si Austria, locurile din care au venit stramosii lor. Au ramas in Anina cei legati de locul in care s-au casatorit, de pamantul in care i-au ingropat pe cei dragi, de casa pe care si-au ridicat-o cu mainile lor, dar si cei care nu au crezut in mirajul Occidentului.

TRADITII. Henriette Bacizan e cea mai "iute" din nemtoaicele ramase la Anina. A fost bibliotecara si acum, ca a iesit la pensie, are grija ca toti cei din Anina - germani si romani - sa nu uite de balurile din Fasang, de petrecerile de Kirchweih sau de "lanternele" ce se aprind la Martins Fest. Fasangul e perioada balurilor si a carnavalului, ce precede intrarea in Postul Pastilor. Balul mascat, balul femeilor, balul pompierilor, balul primaverii... Petrecerile se tineau lant, pe muzica asigurata de fanfara germana a orasului. De Kirchweih (hramul la Biserica romano-catolica, de care tin germanii din Anina), petrecerea tine doua-trei zile, iar oamenii vin din toate colturile lumii. Curg prajiturile, iar fanfara nu mai pridideste sa cante polcile si valsurile pe care danseaza in strada cei veniti la Kirchweih. Anul acesta, a venit la Anina, tocmai din Elvetia, chiar contesa de Pomerin, care a adus si cateva sticle din celebra sampanie pe care o scoate familia ei, si s-a distrat de minune la hramul bisericii din Stierdorf. De Martins Fest, copiii isi fac singuri felinare din hartie, carton, dovlecei, sticle de plastic - cu care defileaza. Cele mai frumoase "lanterne" sunt premiate.

ORAS. Din cartierul Stierdorf a inceput sa creasca Anina

DECISI. Henriette Bacizan, sufletul tuturor acestor manifestari, nu a plecat in Germania, pentru ca la Anina este casa ei, e biserica in care a fost botezata, in care s-a casatorit. Si mai e mama ei, care nu ar parasi pentru nimic in lume locul in care odihnesc oasele sotului ei. Dar au fost si familii care au vrut sa plece si n-au reusit.

In 1962, Gertruda Kocsofsky il fermeca cu ochii ei pe inginerul Lucian Vlad, care primise repartitie la mina din Anina. Tanarul inginer locuia la niste rude de-ale Gertrudei, iar drumul lui spre mina se incrucisa des cu cel al fetei cu ochi albastri care conducea secretariatul Primariei din Anina. El era de la Braila, fiu al unui preot ortodox care-si petrecuse cativa ani prin inchisorile comuniste, ca detinut politic. Ea era nemtoaica, iar tatal ei canta la flaut in fanfara orasului. S-au casatorit. Au un baiat, pe Dan. Au incercat sa plece in Germania, dar n-au reusit. Asta se intampla in urma cu cativa ani. Acum au renuntat la idee.

BUCATARIE. De la doamna Gertruda am invatat si cate ceva despre mancarurile traditionale cu care l-a dat gata pe inginerul venit in urma cu 45 de ani de la Braila. Domnului Vlad i-a placut tare mult smarnul - sau mamaliga nemteasca facuta din gris, oua, zahar si fript in untdelemn. Merge de minune cu un compot. Doamna Gertruda se mai pricepe si la strudele - le face cu mere, cu branza, cu varza, dar cel mai bine ii ies cele cu mac si cu nuca. Krauflekel sunt un fel de taietei copti cu varza. Dar, daca treceti prin Anina, sa nu uitati sa le intrebati pe nemtoaice de krumpiernokle - galustele de cartofi, gatite cu bucatele prajite de slaninuta si mancate cu lapte acru sau salata verde.

URMARITI

Nici macar comunistii nu i-au putut impiedica pe nemtii din Anina sa-si vada de balurile din Fasang. E drept ca a doua zi, dupa petrecere, securistii ii cam luau la intrebari, ca prea auzisera multe cantece in limba germana. "Pai, n-ati fost, n-ati jucat si dumneavoastra? N-ati vazut hora aia in care am dansat o ora cu totii?", isi aminteste Henriette Bacizan cum ii "fermeca" cu vorba buna pe securisti, ca sa scape de intrebarile sacaitoare.

Deportat in Siberia

FIDEL. Gustave are un fiu in Germania, dar el vrea sa ramana in Romania

Gustave Platner nu crede in "viata roz" din Vest. A trecut de 80 de ani si n-a avut o viata prea usoara. De loc, e din Alma Vie - un sat sibian de pe langa Medias. Intr-o zi de ianuarie, in 1945, l-au ridicat de pe strada. Avea 17 ani. L-au luat impreuna cu cei sase frati. "Asa ii lua pe nemti atunci, aveau boala pe noi. Lua fete de la 17 la 35 de ani si barbati de la 17 la 45 de ani. Si pe sora mea au luat-o", povesteste Gustave Platner. Destinatia: o mina din Siberia. Motivul deportarii: erau de origine germana.
Gustave Platner a muncit cinci ani la o mina din Siberia. De multe ori, temperatura cobora sub 50 de grade Celsius. "Cea mai usoara moarte e cand mori de frig. Te ia cu caldura, iti vine somnul si te pui jos. Acolo ramai, mori. Asa a murit un vecin de-al meu. Iesise din mina dimineata, l-a luat cu caldura, s-a pus jos si a murit. Om tanar", isi aminteste Gustave Platner. Stateau cate 40-50 de oameni intr-o camera.
Dar n-ar fi fost asta o problema daca ar fi avut ce sa manance. "N-a fost pita luni la rand. Doar apa si varza ne dadeau. Foame mare. Dar nici rusii nu aveau pita. Am fost si la ei in case. N-aveau nimic. Saracie mare", spune Gustave Platner, care n-a ramas cu nici o suparare pe rusi. "Ne ziceau numai: «Rumanski curva! Cand cu Hitler, cand cu rusii!». Dar in rest erau de treaba. Puteam si sa cantam in germana, nu se supara nimeni", zambeste Gustave Platner. Sasul de pe langa Sibiu stie si acum sa vorbeasca in ruseste. A invatat in Siberia.

ACASA. Intr-o dimineata de decembrie, in 1951, a auzit cantece vesele in germana. Erau de la soldatii nemti din lagarul aflat in apropiere de mina. Am iesit la poarta. "«Haide acasa!», strigau soldatii germani la noi. Ii eliberasera. Dupa doua saptamani ne-au adunat si pe noi si ne-au trimis acasa", povesteste Gustave Platner. Dar inainte de asta i-au pus sa semneze un act prin care ii multumeau lui Stalin pentru "traiul bun" pe care l-au dus in Siberia. A ajuns in Alma Vie de Craciunul din 1949. Numai ca n-a avut parte de liniste prea mult. In 1951, l-au chemat la
Comisariatul militar din Sighisoara, chipurile sa-i faca acte. "Aaaa, pai esti neamt, hitlerist! La munca cu tine...", i-au zis cei de la Comisariat. Asa s-a mai ales cu trei ani de munca in armata. "Eu sunt sudor. Doi ani am facut vagoane pentru rusi la Steagul Rosu, la Brasov. Dupa aia m-au mutat pe aici, pe langa Anina, unde am mai muncit un an, tot pentru armata. Si mi-am gasit muiere aici si am ramas. N-am mai plecat la Sibiu, ca acolo nu mai aveam nimic.
Pe parintii mei, ca pe toti sasii din sat, i-au scos cu forta din case si au bagat in locul lor tigani", spune Platner. I-a placut munca lui Gustave Platner. Si ii place si acum. Se vede dupa cat de curata e gospodaria, dupa cat de ingrijita e gradina, de care e tare mandru. Nici nu se cunoaste ca locuieste singur. Sotia i-a murit in urma cu 25 de ani. N-a vrut sa plece in Germania, dar are un baiat care locuieste acolo din 1990. "Noi credem ca acolo e numai miere, dar nu e asa. Eu de aici nu plec", spune hotarat Gustave Platner. Pentru anii petrecuti in lagarul din Siberia, Gustave Platner primeste de la statul german o pensie de 2,5 milioane de lei pe luna. Din Anina, au fost deportate in Siberia aproape 70 de persoane. Azi mai traiesc 23.