Saptamana trecuta, "Folk You!" a fost "acasa", in Vama Veche si la 2 Mai - cam pe unde s-au nascut cantarile simple la malul marii: un om si-o chitara, marea, nisipul, stuful, stelele si, daca se poate, ca-n filme, luna plina. Nu am avut luna plina, insa pe scena noastra au fost mai multi oameni (a se citi ARTISTI) si mai multe chitari, ba chiar si-o muzicuta.
"Dincolo de orice Vama" a fost pe scena Dinu Olarasu, insa nici Vladi Olarasu, juniorul care canta la muzicuta, nu s-a lasat mai prejos, fiind aplaudat la scena deschisa. Mai apoi a aparut pe scena, parca direct din apele linistite ale Marii Negre, Maria Magdalena Danaila, frumoasa ca o sirena si cu voce pe masura. Ne-a spus, pe note, ca e "cea mai frumoasa femeie din lume" si am fost de acord cu totii. Mariei Magdalena i-a urmat Emerich Imre, "nebunul de alb", care stie si le zice cu patos, iar mai apoi ne-a invadat sufletele Maria Gheorghiu: "cerul, soarele si luna nu stiau nimic", dar ea avea sa fie si gazda serii de sambata, la 2 Mai. Haiducul Mircea Bodolan nu putea lipsi de la intalnirea cu publicul, insa si publicul a fost extrem de prezent, cantand alaturi de el, asa cum, de altfel, s-a intamplat si la Zoia Alecu. Langa mine, un pusti bucalat si aprins de soare, cu parul rebel, butoneaza precipitat la telefon, apoi il duce la ureche si aproape ca tipa: "Mama, asculta, doar asculta!... Auzi? E fata care-ti place tie, Zoia, Zoia Alecu, mama, auzi ce frumos canta? Hai ca ti-o dau la telefon, s-o auzi si tu...", spune pustiul, cu ochii umezi, indreptand celularul catre boxe. La "Oua de roua" toata lumea avea boabe pe obraji. Narcisa Suciu, in premiera la "Folk You!", a cantat cum numai ea stie s-o faca, si i-a invitat alaturi de ea pe Dinu Olarasu, "folkistul ei favorit", dar si pe Mircea Rusu, primarul Bandului, care ne-a mai povestit despre "omuâ bun si pomuâ copt". Tatiana Stepa si Magdalena Puscas au venit la intalnirea de pe plaja cu sufletul preaplin de "Taina" si au fost rasplatite cu ropote de aplauze. Au urmat apoi Mircea Florian, dimpreuna cu fiul sau, Lucas, care au cladit un Pod de piatra intre scena si public, pod pe care a urcat Vasile Seicaru - "domnul maior". In ultima seara, la 2 Mai, Vale, si numai el, a cantat acompaniat de amazoane, toate doamnele serii, si am aflat ca "raspunsul, prieteni, e vanare de vant". Cam asa a fost saptamana asta. In Vama am sfarsit, nu se stie de ce, mai repede, insa in seara "doimaistilor" s-a cantat pana spre trei dimineata si, respectele noastre, nici nu am mai avut ce strange de pe jos: "sala" noastra de spectacol era curata.Citește pe Antena3.ro