In domeniul economic, limba romana se dovedeste a fi sufocata de anglicisme. Practic, cea mai mare parte a termenilor folositi de economisti sunt in limba engleza. Pentru a intelege mai bine fenomenul, i-am solicitat sprijinul domnului Daniel Daianu.
CV-ul domnului Daianu ne-a convins ca el este cea mai potrivita alegere. Printre altele, domnia-sa este specializat in Management Avansat la Harvard Business School, a fost economist-sef al BNR, ministru de Finante, este membru al Societatii Romane de Economie, al Asociatiei Americane de Economie. Din 2001, este membru corespondent al Academiei Romane. Totodata a fost presedinte al Asociatiei Europene de Economie Comparata, profesor invitat la UCLA, Berkeley, Bologna etc. Este autorul a numeroase carti si studii de economie. Acesta ar fi, foarte pe scurt, Curriculum Vitae al lui Daniel Daianu.
PROGRES. In materie de finante si economie nimic nu este surprinzator, iar afluxul de anglicisme in acest domeniu are o motivatie cat se poate de logica. "Exista explicatia esentiala ca romanii, aidoma altor cetateni ai Europei Centrale si de Rasarit, au fost decuplati de la mersul firesc al participarii la activitati stiintifice si culturale. In domeniul meu, cel economic, si, mai precis, in domeniul finantelor, influenta limbii engleze este, hai sa nu spunem coplesitoare, dar este determinanta", explica Daniel Daianu. Altfel spus, comunismul este de vina ca tarile supuse acestui regim nu au avut o evolutie normala in domeniul economic. "Pentru tarile Europei Centrale si de Rasarit, partial aceasta se explica si ca o mostenire a perioadei de inghet. Noi nu mai stiam, practic, ce este o economie de piata. Acum se conjuga cele doua trasee: este o recuperare a terminologiei si redescoperim notiuni pentru a putea opera in economia de piata."
ISTORIE. Pentru a intelege mai bine de ce se intampla acest fenomen, Daniel Daianu ne propune o scurta incursiune in istorie. "Pana la al doilea razboi mondial, corifeii stiintei economice si ai finantelor publice erau in Europa. Ma refer la Marea Britanie, Franta, Italia. Foarte multi economisti au plecat din Europa din cauza nazismului. Buna parte din floarea acestei comunitati stiintifice a plecat peste Ocean. Dupa al doilea razboi mondial, in America a avut loc nu numai o puternica dezvoltare economica, dar universitatile americane au capatat noi galoane si dominau de departe comunitatea stiintifica internationala. Si asta nu are cum sa nu se reflecte in arderea interna nu numai a stiintei, ci si a limbii."
|
GREU. Nu intotdeauna anglicismele din domeniul economic pot fi traduse. Lumea finantelor e anglo-saxona |
ACADEMIA. Desi unii termeni economici pot fi tradusi sau au un corespondent in limba romana, cei din domeniu opereaza adesea tot cu termeni englezesti. Unii dintre acestia pot fi tradusi printr-un singur cuvant, altii prin mai multe. "Chiar daca «broker», de exemplu, poate fi tradus prin «agent de bursa», se foloseste termenul englezesc. Asta pentru ca intervin, uneori, tentatia fireasca a omului de a scurta, de a economisi timpul, dar si o dimensiune conotativa: suna mai bine in engleza." Insa exista si varianta ca traducerea termenilor din engleza sa fie una dificila. "Cand s-a trecut la «inflation targeting», adica noua politica monetara pentru Banca Nationala, traducerea a fost: «tintire directa a inflatiei», care este imprecisa. Atunci cand spui «tintirea inflatiei» este ca si cum sugerezi, de fapt, ca BNR urmareste inflatia, ca si cum creeaza inflatie. In engleza, semnificatia este alta: imi stabilesc o tinta de inflatie si caut sa ma apropii de acea tinta. Va dau un exemplu unde am avut un alt punct de vedere si unde s-a cerut sprijinul Academiei. Atunci cand s-a pus problema folosirii unui termen care sa exprime trecerea de la leul usor la leul greu, s-a folosit notiunea de «nominalizare», apoi cea de «denominare». Mi se pare mai corect sa se fi folosit termenul de «redenominare», intrucat, nominarea inseamna a numi, denominarea, dupa mine, inseamna sa confer o valoare sau o semnificatie cuiva sau la ceva, iar redenominarea - sa schimb semnificatia pe care am conferit-o prin denominare."
NEINSPIRAT. Tot la capitolul traduceri neinspirate, Daniel Daianu include si anumite titulaturi. Una dintre ele este "Afaceri globale". "La MAE, Teodor Baconschi este secretar de stat pentru «Afaceri globale». In limba engleza «Global affairs» inseamna «probleme globale». In limba romana «afaceri» te duce cu gandul la «business». Tot asa si cu secretarul de stat Leustean, insarcinat cu «afaceri europene»." In opinia lui Daniel Daianu, "cotropirea" limbii romane de anglicisme nu isi are neaparat originea intr-o superioritate a limbii engleze. "Principalul motiv pentru care se intampla ceea ce se intampla tine de evolutia stiintei si tehnologiei, a economiei in secolul trecut."
INTRADUCTIBIL. Stiinta economica este un domeniu moale, are impreciziile ei. Pe de alta parte, engleza pare sa fie singura limba pe care economistii o pot intelege, indiferent de tara lor de provenienta. "Inovatiile financiare se produc in crenelurile lumii financiare; atunci, in mod inerent, limba in care se fac tranzactii, in care se comunica este engleza. Lumea finantelor este una anglo-saxona. Un economist canadian faimos, Harry Johnson, scria intr-un eseu ca economia este o disciplina anglo-saxona." Daca in cazul brokerului avem un corespondent in limba romana, exista insa si termeni care nu au. De exemplu, "bubble". "In lumea finantelor, acest termen denota o excrescenta, o umflare a unui fenomen care este o exagerare, contine efecte perverse si, mai devreme sau mai tarziu, explodeaza si se revine la o stare normala, dar cu multe daune colaterale. «Bubbles» se poate produce la bursa, si ai o explozie cu scaderi ale cotatiilor. Nu avem un termen potrivit in limba romana. Termenii sau expresiile din domeniul economic nu se pot traduce de fiecare data adecvat in limba romana. Am avea nevoie de un dictionar economic care sa explice termenii din domeniu cu care suntem obisnuiti, dar si pe cei noi, pe cei imprumutati din alta limba care, acum, fac parte din lexicul viu al limbii romane folosite de economisti." Un alt termen care nu a fost tradus este "leasing". In cazul acestuia, Daniel Daianu sustie ca nu mai este nevoie de traducere, intrucat romanul este familiarizat cu el. "Deja oamenii stiu ca nu pot obtine carne in leasing. Acesta deja este acceptat, chiar si francezii il accepta."
|
UNIVERSAL
"Limba in care se fac tranzactii este engleza. Lumea finantelor este una anglo-saxona.
Un economist canadian faimos, Harry Johnson, scria intr-un eseu
ca economia este
o disciplina
anglo-saxona"
Daniel Daianu
economist
|
Parerile voastre
IonuT: "Nu sunt de acord cu cenzura, cine vrea sa asculte melodii cu obcenitati asculta, cine nu, nu."
TAUNUL: "Am fugit de cenzura, am hulit-o si am blestemat-o (...). Iar acum, cand asezarea politica permite si stimuleaza libertatea de exprimare si manifestare pe toate fronturile, apelam din nou la cenzura pentru... a ne scuza de nereusite artistice... Pentru ca, in fond si la urma urmei, se plang de cenzura cei care nu au ce spune publicului. Au un mesaj fara continut si, pentru a se face totusi auziti, apeleaza la un limbaj obscen prin care urmaresc obtinerea unei audiente numeroase. Cei in cauza, mai ales daca sunt «baieti de cartier», au impresia ca se adre-seaza intotdeauna unui public cu acelasi nivel de cultura sau chiar mai slab si uita ceea ce este mai important: un act de cultura trebuie sa aiba continut si tinuta artistica superioara sub toate aspectele, inclusiv in ceea ce priveste limbajul prin care se manifesta. Nu am nimic de impartit cu «baietii de cartier» sau cu stilul «hip-hop», dar am pretentia ca atunci cand te adresezi publicului numeros (...) sa te adresezi civilizat."
TRANDAFIRUL GALBEN: "Oameni buni, nu va e dor de «Mi-e dor sa mai merg la un ceai, la un ceai...» al lui Socaciu? Nu va e dor de «Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem» al lui Paunescu, de «Ploaie in luna lui marte» al nemuritorului Nichita? (...) De muzica si poezia pe care puteai sa iubesti la propiu, si pe care i-o sopteai iubitei la ureche, fara rusine, fara inhibitii, fara nimic vulgar. Si ma-ntreb si va-ntreb, in final: oare cum se poate iubi pe muzica lui BUG Mafia, oare cum i-o soptesti la ureche iubitei? Imi dati voie sa va-ntreb? Imi dati voie sa ma-ntreb?"
KARAKALE: "Pentru a motiva unele manifestari de genul celor subliniate in articol si unele comentarii, se fac incercari pe care nu le inteleg. Se sustine ca si in alte tari se foloseste un anume limbaj, vulgar, indecent sau «popular». Si cu ce ma incalzeste treaba asta? Daca cei de acolo se intorc la natura, in felul pe care-l interpreteaza ei, trebuie s-o facem si noi?(...)"
TROACA: "Mai vorbiti de cenzura! Ceea ce faceti voi e scursura de zoaie, iar cuvintele preferate de trupa voastra pot fi doar grohaite, nu cantate. Deci, CENZURA se aplica la un cantec, cat de cat, dar voi scuipati si ej... tot timpul. (...)"
|
NU RATATI
Despre redescoperirea dialogului dupa â89 si necesitatea unor scoli de educare pentru parinti.
|