1.500 de detinuti intr-o "piesa" din Caragiale

Claie peste gramada, 1.500 de detinuti respira greu in puscaria din Haimanale. Doi psihologi incearca sa-i consilieze. Imposibil. Intre timp, vedete ajung aici, sute de detinuti lucreaza mobila de export, un artist isi scrie memoriile, iar un ex-deputat spera la eliberarea conditionata.

Doua pavilioane mari de trei etaje, 1.500 de detinuti inghesuiti si cate 60 in camere meschine, un singur detinut pe viata, o fabrica de mobila care lucreaza cu comenzi pentru strainatate si o alta mai mica pentru lucrari in tara si bineinteles… teiul lui Balcescu. Sau, ma rog, asa se zice ca ar fi fost locul de meditatie al revolutionarului Balcescu. Acu’, deh, ca sa-i afli varsta, ar trebui sa-l tai si sa-i numeri inelele. Da’ nu se risca nimeni sa faca asta.

Cam la acestea s-ar putea rezuma pe scurt Penitenciarul de maxima siguranta Margineni, aflat la capatul unui drum din comuna I.L. Caragiale (judetul Dambovita), fosta Haimanale, ce te duce chiar in poarta. O poarta albastru-verzuie. Neimpunatoare. Doar gratiile pe care le zaresti printre copaci si sarma ghimpata de la poarta iti spun din capul locului cam despre ce s-ar ascunde dincolo.

MOBILA PENTRU EXPORT. Penitenciarul Margineni dateaza ca inchisoare din anul 1840 provenind din fosta manastire greceasca infiintata in anul 1472. La inceput, chiliile manastirii au fost folosite concomitent pentru calugari si pentru detinutii politici. Aici a fost inchis intre anii 1840 si 1843 Nicolae Balcescu. In anul 1869, din ordinul ministrului de Interne de atunci - Bolintineanu, manastirea a fost transformata in inchisoare. In interiorul inchisorii existau ateliere de cizmarie, dogarie, obiecte de uz casnic, scaune, mese, cuiere pe care apoi le vindeau singuri la bazarul ce se organiza in fiecare duminica in fata inchisorii.

In anul 1958 se infiinteaza "gospodaria anexa" de pe langa Penitenciarul Margineni, iar in anul 1963, Intreprinderea cu denumirea de Fabrica de Mobila I.L. Caragiale, care in prezent functioneaza ca filiala a Regiei Autonome "Multiproduct". Astazi, in cadrul atelierelor acestei Regii lucreaza peste 500 de detinuti in doua schimburi. Pentru munca prestata primesc 10% din salariul minim pe economie si castiga la trei zile lucrate, timp de cate opt ore, una de libertate. Cele mai multe comenzi sunt primite din Olanda si Germania, tari care solicita, lunar aproape, mobilier casnic. Alaturi de cei aproape 500 de detinuti lucreaza si cativa civili.

Daca anul trecut, mobila facuta de detinutii de la Margineni a participat la o expozitie internationala si nu s-a ales cu nici o comanda, anul acesta, conducerea fabricii a hotarat sa nu mai participe. Oricum, comenzi se primesc regulat si destul de mari, iar conducerea este multumita. De asemenea, din anul 1964, in Penitenciarul Margineni exista si sectorul de Productie Bugetara. Adica, un fel de fabricuta mai mica, unde lucreaza cativa detinuti pentru comenzi de mobila sau orice altceva din lemn care urmeaza a fi vandute unor persoane fizice din tara doar pe baza de comanda.

Datorita acelor fabricute, spun reprezentantii penitenciarului, situatia financiara a institutiei este buna. Astfel, nu exista datorii mari catre furnizori, fabricile de mobila fiind "reteta" castigatoare a Penitenciarului Margineni.

PENTRU EXPORT. Peste 500 de detinuti muncesc in doua schimburi la fabrica de mobila din incinta penitenciarului

DORNICI DE MUNCA. Cu toate acestea, multi sunt detinutii care se plang de faptul ca nu sunt scosi la munca. In celula 57 stau claie peste gramada 60 de insi. Unul dintre ei e fericit. Se transfera la un alt penitenciar. Ca sa iasa la munca. "Astia nu m-au scos la munca si ma duc acolo sa castig zile, sa ies mai repede", spune el, iar altii completeaza: "Pai, si noi am vrut sa iesim la munca. Si ni se spune ca nu putem din doua motive: ori ca avem infractiunea cu drogurile si e periculoasa, ori ca nu sunt locuri. Ce, noi n-am fi vrut sa plecam mai repede acasa?!".

Pentru fabrica de mobila a Regiei sunt preferati detinutii condamnati la pedepse mari, si asta pentru ca acestia devin cu timpul specializati in ale meseriei. Pentru detinutii de Margineni, unde timpul se scurge cu viteza unui melc si prea multe alternative pentru a-l face sa treaca mai repede nu sunt, scoaterea la munca ar avea un efect benefic din mai multe puncte de vedere. Ar castiga zile si ar pleca mai repede, ar castiga si ceva banuti, dar ar si scapa de monotonia unei zile de puscarie.

"Pai, daca stai pe camera toata ziua si nu faci nimic, si mai stai si cu 40-50 de insi in camera, e imposibil sa nu iasa certuri, discutii, batai. Ba mai iti trec si o serie de prostii prin cap. Asa sa ne scoata la munca. Sa treaca timpul altfel. Si e bine pentru toata lumea", spune un detinut intre doua varste din camera 57.

Explicatia data de conducerea penitenciarului e simpla: nu pot fi scosi la munca atatia cati vor pentru ca ori nu sunt suficiente locuri, ori nu e fond de lucru. Adica n-au ce. Unii dintre ei au mai muncit. Dar daca au avut procese prin alte parti si s-au plimbat dintr-un arest in altul au fost scosi de pe lista celor care munceau, fiind preferati cei a caror situatie juridica e definitiva.

NEMULTUMIRI. Un ravas facut "avioane" zace imprastiat pe podeaua clubului. Vreo iubita nefericita, vreun "tovaras" nemultumit, vesti proaste de acasa. Ora de recreere de la club s-a terminat de mult. Cel putin pentru una din camere. In urma, au ramas doua palete de ping-pong asezate cuminti pe masa, piesele de sah insirate si o carte de la biblioteca.

In timpul orei de recreere de la club, l-am intrebat pe un baiat inalt blond de ce nu se inghesuie sa joace ping-pong sau sah: "N-ai, domnisoara, ce sa faci aici. Joci o data, de doua ori, te plictisesti dracu’. In fiecare zi acelasi lucru. Te saturi. Nu face nimeni nimic sa ne atraga in vreun fel". Mai are cateva saptamani si pleaca acasa. Ii stie aproape pe toti cei din camera mare in care sta. "E teroare in corpul asta in care e si camera noastra. Numai camere mari, stam inghesuiti si ne mirosim sosetele unul altuia. Si mai iesim si noi la club, mai la un fotbal. Dar 20 de ore pe zi stam claie peste gramada si ne certam pe televizor, care e unu’ la 60 de oameni, pe ziare si alte nimicuri. Unii se aprind de la orice rahat. E imposibil sa nu iasa certuri, batai si alte alea."

Redenumiti agenti, gardienii sunt prietenii lor in multe situatii. Ii asculta, le mai dau cate un sfat prietenesc, "dar toate problemele pleaca de la conducere. Stiti dvs. cum e cu pestele care se impute de la cap. Asa e si aici", continua un altul, completand: "Am fost o data la director si m-a tratat cu dispret. Nici nu m-a ascultat ce am avut de spus". O alta nemultumire a detinutilor este lipsa de confidentialitate atunci cand dau telefon. "Agentii ne noteaza numerele la care sunam, ne inchid telefonul cand au chef si stau langa noi, cu toate ca nu au voie. De multe ori, agentii ne suna iubitele si le propun intalniri. Unul dintre angajatii puscariei chiar s-a casatorit cu sotia unui tovaras de-al nostru care acum este la alt penitenciar", ne-a dezvaluit unul dintre cei inchisi la Margineni.

DEPOZIT. "Cambuzul", un fel de camara in fiecare celula pentru aproape 50 de detinuti

AMANARI NESFARSITE. Comisia de eliberare conditionata de la Margineni este cunoscuta ca fiind cea mai severa. Fapt confirmat chiar si de directorul penitenciarului, Victor Marcu. "Un recidivist nu poate sa beneficieze de eliberare conditionata la prima discutare in comisie. Dar cand un recidivist este deschis si are o conduita buna, participa la activitati de reeducare si reintegrare, il selectionam in sistem semideschis si poate fi propus la prima discutare in comisie. Pentru ca are o conduita exemplara. Si atunci si instanta tine cont de propunerea noastra. Din 100 de propuneri anual, doar in doua cazuri instanta nu a tinut cont de propunerea noastra", spune Marcu. Este judecator la Tribunalul Dambovita si a fost detasat de sapte ani la Penitenciarul Margineni. Unii dintre detinuti au fost trimisi la puscarie chiar de el. Spune ca a fost amenintat de multe ori de detinuti, dar niciodata amenintarile nu au fost puse in practica. Ion se afla la inchisoare pentru ca a furat opt capace de canal. Vasile e recidivist pentru ca a furat lemn.

"Da, recunosc, am furat niste lemne ca sa nu-mi las copiii sa moara de frig. Si am facut-o nu o data. De mai multe ori", recunoaste Vasile. Cei doi stau intr-o camera meschina in care se inghesuie vreo 40 de insi. La vederea noastra si a insotitorului nostru, Sorin Patrascu, de la Serviciul de reintegrare, peste 20 de insi se bulucesc in jurul nostru pentru a-si spune pasurile. "Domnilor, mi-au dat amanare la eliberarea conditionata trei luni si nu mi-au spus de ce", striga o voce din grup. "Pai, de ce?", intrebam noi. "Nu stiu. Poate ne spune domnul Patrascu. Spuneti, domnule Patrascu, de ce ne-a dat amanare. Ca va intrebam pe dvs. acum daca ati venit."

Domnul Patrascu ezita insa sa raspunda. "O sa va spun, dar alta data. Nu acum. Exista o explicatie, bineinteles. O sa va explic eu", raspunde Sorin Patrascu, tragandu-ne usor spre iesirea din celula, explicandu-ne ca s-ar putea crea o minirevolta in situatia data.

MICROBISTII. In pavilionul de maxima siguranta exista celula stelistilor. Vreo sase insi. Unii sunt stelisti. De fapt, majoritatea. Restul, care cu Rapidu’, care cu Dinamo, dupa afinitati. Boala grea chestia asta cu fotbalul.

Asteptau meciul Steaua-Lens. Troneaza pe pereti steagul Stelei si un poster cu toata echipa si vor sa faca poze cu simbolurile echipei preferate. Doi dintre ei au fost sportivi de performanta: unul a facut rugby la Steaua, iar celalalt, schi pentru Dinamo. La "nivelul 2" al paturilor, un ins sta cu o mana bandajata. A cazut din pat intr-o dimineata si si-a fracturat mana. Pe flancul drept… altul. Tot cu mana bandajata. El n-a cazut din pat. A avut un conflict cu un coleg de camera. Cocotat in varful patului, striga catre noi: "Vi se pare normal, doamna, sa fiu lasat in continuare in aceeasi camera cu cel cu care am avut un conflict?!".

Insotitorul nostru, domnul Patrascu, tace. Mergem mai departe. In camera de carantina. Adica cea in care noii "depusi", nou-venitii, transferati sau la inceput de executare a unei pedepse, stau 21 de zile pentru a li se face analizele medicale, urmand a fi repartizati in functie de pedeapsa primita. Primele impresii ale lor sunt ca la Margineni deocamdata totul e bine. "Oricum, e mai bine aici decat in aresturile preventive. Acolo e teroare. Aici deocamdata nu avem de ce sa ne plangem", spune unul dintre ei, continuand sa dezlege integrame. Pe masa, alaturi de revistele de integrame mai sunt si cateva carti recent imprumutate de la biblioteca. La camera de carantina e ora distribuirii painii pentru a doua zi. Cate una pentru fiecare. Distribuirea se face tot de un detinut care are evidenta numarului persoanelor din fiecare camera.

In camera sunt sase insi. Paini aduse… doar patru. "Mai, pai, noi suntem sase in camera. Mai trebuie doua." "Pai, asa mi-a dat lista. Uite. Scrie aici: carantina patru bucati." "Nu stiu ce scrie. Noi suntem sase aici. Domnu’ gardian, spuneti-i sa aduca sase paini." "Da, ma, ia verifica. Sunt sase", spune gardianul catre o mana de om care distribuie painile, in timp ce inchide camera cu zavorul dupa ce iesim.

AERISIRE. Din cauza supraaglomerarii, vara si toamna geamurile sunt scoase. Sa respire lumea

CERCUL POETILOR INCARCERATI. Cea mai mare si mai asteptata distractie pentru detinutii de la Margineni este ora de fotbal. E foarte important pentru ei ca toate cele 60 de minute sa nu fie imputinate sub nici un pretext. Mai multe da, da’ nu mai putine.

Impartiti in doua echipe, detinutii dintr-o singura celula incing o miuta, sub privirile altora care stau pe margine si doar comenteaza. "Pasa", striga unul aflat fata-n fata doar cu portarul advers. Nu primeste pasa asteptata. Injuraturi. "Ti-am spus, ma, cat sa strig. Nu auzi?" Balonul zboara peste zidul care comunica cu o alta curte interioara. "Dati mingea mai repede." Se striga intr-un glas. Nimic. Mingea nu se intoarce. "Vedeti, domnu’ maior. Ca nu dau mingea. Asa trece timpu’. Si dupa aia vine si ne baga la camera ca a trecut timpul." Balonul se intoarce. Dar timpul se apropie de final.

"Hai, ultimul corner si sa mergem la camera", se aude vocea gardianului. "Inca un gol, sefu’, si mergem." "Haideti, va rog." Cei cativa detinuti se rup greu de terenul de fotbal, dar asta e situatia, nu au ce-i face si trebuie sa se supuna regulilor. In tot acest timp, la club, "poetii" penitenciarului au cerc literar.

Seful lor e bibliotecarul si a ajuns dupa gratii pentru ca a furat… carti. Fiecare isi citeste poemul pe care l-a compus peste saptamana si apoi comenteaza versurile si mesajul. Scriu despre libertate, frumusete, credinta, regret, dragoste, frunze, flori… Cam despre orice. Unele sunt publicate chiar in revista penitenciarului. In general le place sa vorbeasca despre ei, regasin- du-se in fiecare vers pe care-l compun.