Din puscarie, cu dragoste, pentru sinistrati

Un penitenciar poate supravietui financiar numai daca detinutii sunt trimisi la munca in numar cat mai mare. Condamnatii de la puscaria Timisoara au participat la ajutorarea sinistratilor si le-au donat mancare si saltele.

Aproape jumatate din detinutii inchisi in penitenciarul de la Timisoara ies la munca, in puncte de lucru exterioare. Nu putini sunt detinutii de prin alte parti care cer sa fie transferati la Timisoara, pentru ca aici au posibilitatea sa munceasca. Ce castiga condamnatii? Li se reduce pedeapsa, primesc ceva bani si au posibilitatea sa vada ce se intampla in afara puscariei.

Denumirea neoficiala a Penitenciarului Timisoara este "Popa Sapca", pentru ca este situat pe strada cu acelasi nume. Construit initial ca o inchisoare militara, penitenciarul si-a schimbat de mult timp destinatia, devenind unul civil. Si acum, unii dintre procurorii militari de la Tribunalul Militar Timisoara au "vederea" de la birouri inspre curtea inchisorii.

LA MUNCA. Curtea de la "Popa Sapca" s-a umplut de autobuze. Armele pe care le pregatesc cei de la paza suna sec, in intuneric. E 6:00 dimineata. Prima echipa de detinuti a intrat la "filtru". Pentru aproape jumatate din cei 1.400 de detinuti din penitenciarul de pe Strada Popa Sapca incepe o zi de munca. Unii, in incinta penitenciarului, altii, in exterior. Dupa ce ies din celule, detinutii sunt adunati in echipe care intra, pe rand, la "filtru". Sub reflectoarele din curtea penitenciarului e inca intuneric, cei de la paza verifica fiecare detinut si, eventual, rucsacul sau sacosa in care respectivul si-a luat de mancare "la pachet". In general, nu sunt surprize, dar au existat si probleme, pentru ca detinutii luasera obiceiul sa scoata, pe ascuns, din inchisoare, ulei, orez sau alte alimente pe care le primeau. Ajunsi afara, le schimbau pe alcool. Alta data, cand au fost dusi la munca la stadionul echipei Politehnica Timisoara, au "luat" echipament de sport si chiar ochelarii de soare ai lui Panduru, pe atunci antrenorul echipei. Pedepsele nu s-au lasat asteptate, nici pentru detinuti, nici pentru gardieni. Pedeapsa cea mai mare pentru detinuti o reprezinta amanarea in Comisia de Eliberare Conditionata.

CERERE. Firmele care au contract cu penitenciarul pentru a folosi mana de lucru a detinutilor au obligatia sa le asigure transportul pana la punctul de lucru. Fiecare trimite ce vehicul isi permite: de la camioane modeste pana la autocare de lux. Sunt masini obisnuite, fara sisteme de securitate. Agenti economici, dar si persoane fizice fac "coada" sa angajeze detinuti. Si nu pentru ca ar fi ieftin, dar oamenii chiar se tin de treaba si nu fac probleme, altminteri si-ar pierde dreptul de a munci in exteriorul inchisorii. Unii sapa santuri, altii muncesc la salubritate, la drumuri sau in agricultura. Multe echipe lucreaza in constructii - scoli intregi, camine studentesti, dar si apartamente particulare de bloc au beneficiat de munca detinutilor. Penitenciarul de la Timisoara este singurul din tara care scoate un numar atat de mare de detinuti la lucru. Toate partile implicate sunt multumite: detinutii - pentru ca ies din celula, mai vad cum arata lumea, primesc ceva bani, dar, cel mai important, castiga "zile" - la o luna de munca, detinutului i se scade pana la o saptamana din pedeapsa; angajatorii au mana de lucru (in Timisoara somajul tinde spre zero) care depaseste "norma" si nu le da batai de cap, dar si conducerea penitenciarului, care face rost de fonduri, pentru ca din cele care vin de la buget nu si-ar putea plati nici macar facturile la gaz si curent electric. Numarul detinutilor care vor sa iasa la munca este foarte mare. Sunt unii care cer sa fie trimisi, din alte penitenciare, la Timisoara, tocmai pentru ca stiu ca de acolo pot iesi sa munceasca. Cererea si oferta sunt foarte mari. Problema e una singura: nu exista destul personal care sa asigure paza la un punct exterior de lucru. Asa ca, deocamdata, penitenciarul nu-si permite sa scoata mai mult de 600-700 de detinuti la lucru.

ODIHNA. Timpul trece mult mai greu cand stai in camera. Unii nu indeplinesc conditiile pentru a iesi la munca

AVANTAJE. Pentru mai multe firme din Timisoara, angajarea de detinuti a intrat in traditie. Detinutii care s-au dovedit buni meseriasi au fost chiar angajati, atunci cand s-au eliberat, de patronii la care au lucrat in timp ce isi executau pedeapsa. Cei mai multi s-au comportat bine, insa au fost si cateva cazuri in care proaspatul angajat s-a apucat sa fure de pe la serviciu. Patronul nu s-a dus sa-l reclame, ca sa nu-l trimita chiar el, din nou, la puscarie, insa l-a dat afara. "Sunt patroni care incearca sa le strecoare cate ceva in plus - mancare, bani. Nu este permis, pentru ca numai penitenciarul are voie sa le asigure hrana. Ar fi inuman insa sa le interzicem detinutilor sa bea o cafea pe care le-o ofera angajatorii sau sa fumeze tigara pe care o primesc uneori. Am avut insa si cazuri de patroni care ii tratau pe detinuti foarte rau si se asteptau ca acestia sa munceasca ca robotii. Si atunci am intervenit. Am explicat ca acesti oameni nu sunt sclavi si nici ocnasi si ca trebuie tratati uman", spune Georgica Alexeev, directorul adjunct al penitenciarului. Timisorenii s-au obisnuit cu detasamentele de detinuti care misuna prin oras, si nu se simt deloc in pericol.

SECURITATE. Intr-o echipa lucreaza 15 pana la 40 de detinuti. Paza este asigurata, de regula, de trei subofiteri inarmati, ajutati de doi detinuti botezati "liberi" sau "maro" (dupa culoarea hainelor pe care le imbraca). Acestia sunt alesi in functie de seriozitatea de care au dat dovada, de fapta pentru care sunt inchisi si de numarul de zile ramase de executat din pedeapsa, de preferinta, cat mai putine. De multe ori, echipa de paza are in dotare si un caine. In ultimii ani, interesul pentru paza cu caini a scazut, iar penitenciarele nu au mai beneficiat de dresori pentru animale, desi, spun cei care asigura securitatea, un caine face cat 10 oameni. Numarul celor care asigura paza difera in functie de cat e de mare echipa, dar si de punctul de lucru. In camp deschis, unde se vede orice miscare si nu exista in apropiere vreun mijloc de transport, nu sunt necesari multi gardieni. Cand detinutii lucreaza insa la un punct in oras, de exemplu, un camin studentesc, sau alta locatie dintr-o zona foarte aglomerata, paza trebuie intarita, pentru ca ar fi usor ca unul dintre condamnati sa se strecoare in multime si sa i se piarda imediat urma.

In ultimii 5 ani, nici unul din detinutii de la "Popa Sapca" nu a evadat. N-au fost nici macar incercari de evadare. Fie ca sunt inchisi pentru evaziune fiscala, talharie, abandon de familie sau un mic furt, detinutii de la Timisoara se pun de acord cand sunt intrebati care e partea buna a penitenciarului de pe Popa Sapca: pot iesi la lucru.

In afara zilelor "castigate", detinutii se bucura ca "mai vad lumea" si nu sunt rupti de realitate in momentul eliberarii. Sunt cativa pentru care conteaza si cei 300.000-500.000 de lei pe care ii primesc pentru cat au muncit. Suma pe care o primesc detinutii este stabilita prin lege si reprezinta zece procente din salariul pe care au fost angajati, restul revenind penitenciarului. Cei care se bucura cel mai mult de bani sunt detinutii pe care nu-i viziteaza nimeni sau ale caror familii se descurca foarte greu financiar. Exista chiar detinuti care trimit ei bani sau alimente familiei. Munca in folosul comunitatii sau ajutorarea unor persoane aflate in dificultate intra in "atributiile" lor.

In urma inundatiilor din Banat, mai multe sate au fost distruse sau avariate. Mai multe echipe de detinuti au cerut sa fie dusi in locurile unde puteau da o mana de ajutor si au salvat ce se mai putea de prin gospodarii. Multi dintre ei si-au pus vietile in pericol, intrand in case care stateau sa cada. Impresionati de ce au vazut, detinutii de la Timisoara au facut cerere sa doneze sinistratilor alimentele de la o masa, timp de doua luni, si au renuntat la saltelele noi, abia primite, in favoarea sinistratilor.

AEROBIC. Detinutele din penitenciarul Timisoara nu sunt la fel de norocoase ca barbatii, cand vine vorba de iesit la munca. O parte din ele lucreaza la fermele pe care le are penitenciarul, cateva gatesc sau servesc la bucatarie. O perioada, au lipit etichete pentru o firma, insa activitatea a fost suspendata. Intre timp, detinutelor le-au mai ramas de facut goblenuri - primesc modelele prin bunavointa unei fundatii - si gimnastica aerobica. Sefa la "zbenguiala" este Brigitte Sfat, fosta vedeta Playboy si cunoscut manechin, posesoarea unei averi care se masoara in milioane de dolari. Brigitte a fost condamnata la o pedeapsa cu inchisoarea de trei ani si jumatate, pentru lipsire de libertate si talharie. Programul de aerobic are loc de cateva ori pe saptamana, in curtea de plimbare, ferite de ochii barbatilor, pe covorase care le-au fost aduse de acasa. Singurul detinut care are privilegiul sa le vada este un paznic din foisor.

ATITUDINE
"Sunt patroni care incearca sa le strecoare cate ceva in plus - mancare, bani. Ar fi inuman insa sa le interzicem detinutilor sa bea o cafea sau sa fumeze tigara pe care o primesc uneori. Am avut insa si cazuri de patroni care ii tratau pe detinuti foarte rau si se asteptau ca acestia sa munceasca ca robotii. Am explicat ca acesti oameni nu sunt sclavi si nici ocnasi" - Georgica Alexeev, director adjunct

ZIARISTUL DE DUPA GRATII

E ziarist. Are 24 de ani. A ajuns in inchisoare pentru complicitate la talharie. Si totusi se considera norocos, pentru ca, spre diferenta de alti condamnati, poate sa faca ce-i place. Adica o revista. Radu coordoneaza o echipa de 12 oameni care muncesc sa scoata "Dupa gratii". Fiecare departament are cate un sef, iar de la sedintele de sumar nu lipseste nimeni. Despre ce scriu detinutii? Automobile, gastronomie, spiritualitate... Exista si o pagina cu stiri din puscarie. Cei mai multi dintre colaboratorii revistei sunt condamnati pentru trafic sau consum de droguri. "Cand am vazut primul numar din revista facut de noi am fost mai fericit decat atunci cand eram in libertate si mi-am vazut un articol pe prima pagina", spune Radu (foto). E greu totusi sa fii ziarist, atunci cand nu poti parasi inchisoarea. Asa ca educatorii sunt cei care alearga dupa fotografii si diverse surse pentru documentare. Apoi, e scump sa scoti revista - nu-si permit sa traga mai mult de 10 exemplare. "Ne-ar trebui multe, ca sa scoatem revista asa cum vrem noi, dar... cine face acte de caritate pentru detinuti?", completeaza el.

Cursuri superioare din penitenciar

STRADANIE. Gabor Nagy incearca din rasputeri sa isi ajunga din urma colegii de la Zootehnica

Gabor Nagy era in ultimul an la Medicina veterinara in momentul in care a fost arestat pentru talharie. A luat opt ani, din care a executat doi. Are 25 de ani si ducea, cum asa cum spune el insusi, o viata dubla, astfel incat colegii, prietenii sau familia au ramas foarte surprinsi si afectati cand au aflat ca este in arest. Cel mai dificil a fost pentru fratele sau mai mic, care il idolatriza. A citit dezamagirea in ochii lui. Gabor, in schimb, e mandru ca mezinul a intrat la Informatica. "Nu mi s-a derulat filmul pana in momentul in care voi ajunge la puscarie. Am fost arestat in noiembrie, iar impactul la arestare a fost foarte mare", spune fostul student. Timp de patru ani a fost bursier, dar nu a mai putut continua studiile, pentru ca nu poate merge la laboratoare. S-a transferat la Zootehnie, o facultate inrudita cu ceea ce facea inainte, recunoscandu-i-se doar trei ani. E o facultate pe care nu ar fi facut-o daca ar fi avut de ales. Ar vrea, daca este posibil, atunci cand isi va ispasi pedeapsa, sa continue ceea ce a terminat brusc si are, in acest sens, promisiuni de la profesori.

Singura problema ar fi ca, atunci cand va iesi din puscarie, va avea interdictie in Timisoara si nu va putea ramane sa-si termine studiile. Aici profesorii il cunosc, si chiar daca nu au fost de acord cu fapta pe care a comis-o, se straduiesc macar si il ajuta aducandu-i carti, cursuri. Acum trebuie sa dea 12 diferente, deoarece colegii au stabilit sa se faca doi ani intr-unul. Nu l-au consultat si nici nu au realizat poate ce inseamna pentru un detinut sa invete atat: "Colegii, ca si profesorii, ma ajuta, dar au cerut sa termine mai repede facultatea. Pentru ei, timpul trece mult mai repede, pentru mine, nu". Invata in camera, dar cel mai mult la biserica, unde are si punct de lucru. La examene merge intotdeauna insotit de doua cadre si de multe ori colegii il cheama la o cafea dupa vreun examen. Un neajuns care a putut fi destul de greu a fost comunicarea intre facultate si penitenciar, pentru ca afla despre examene la telefon, atunci cand vorbea cu colegii, de multe ori cu o zi doua inainte de examen. "Era dificil, pentru ca multi nu stiu ce trebuie sa faci de aici, din acest loc, ca sa ai aprobare sa mergi la un examen. S-a rezolvat, mi se trimit faxuri de la facultate la penitenciar si sunt anuntat imediat. Incerc sa comasez examenele din cauza lipsei de cadre. Nu sunt suficiente sa mi se asigure mie tot timpul cate doi. Invat pentru ca am un tel si am asupra a ce sa ma concentrez. Important pentru mine e sa ajung medic veterinar. Acasa, tata are o mica ferma de 100 de hectare. Zootehnia ma ajuta foarte mult si daca reusesc sa termin si Medicina veterinara, mi-as dori sa imi fac o ferma de vaci", adauga Gabor.