Dragostea, oriunde te-ai afla, nu moare

La puscaria din Arad traiesc separati de ziduri doi tineri: sot si sotie. Doi hoti. S-au cunoscut si s-au casatorit intre ziduri. Se iubesc, dar se vad o data pe luna, la vorbitor.

Pentru a corespunde cerintelor internationale, penitenciarele romanesti au fost modernizate prin doua metode. Pentru cele mai multe, modernizarea a insemnat reconstructia sau renovarea vechilor amplasamente. In alte cazuri, s-a ales varianta construirii unei noi inchisori. Noul penitenciar din Arad a fost ridicat dupa un model francez si a fost dat in folosinta in 2000.

La Arad sunt 1.329 de detinuti care stau in camere cu cate sase paturi, iar la sectia de maxima siguranta camerele au patru paturi. Penitenciarul nu este finalizat, doua cladiri ale administratiei asteptand sa fie gata, dar din lipsa fondurilor, lucrarile au fost sistate. Firma care a construit penitenciarul si-a luat catrafusele si a plecat in cautarea unor vremuri mai bune. Sectia exterioara este de fapt fosta inchisoare aradeana. Aici, camerele au intre 16 si 26 de paturi, dar inainte aveau 80 de locuri, camerele fiind de cele mai multe ori supraaglomerate.

Detinutii din Arad nu se inghesuie la munca, putin peste 200 dorind sa castige zile de libertate prin munca. Cei mai multi doritori de efort fizic sunt la sectia exterioara si muncesc la descarcat saci de produse chimice din vagoane. In interiorul penitenciarului detinutii lucreaza la incaltaminte, la bucatarie si la GAZ unitatii. Cusatorii de pantofi au pedepse variate, incepand de la consumatori de droguri, detinuti cu intentie de evadare, dar si cei recalcitranti sau agresivi. Nu pot fi foarte multi scosi la munca din cauza datelor din dosarul de penitenciar. "Problema este cu urmaritii general. Politia ii da prea repede in urmarire. A fost o data sau de doua ori acasa la el si gata. Ori asta conteaza foarte mult in dosarul unui detinut, pentru ca nu ii prea putem scoate la munca in exterior, mai ales la munci necalificate", spune unul dintre gardienii de la fabrica de incaltaminte.

Vietasii de la Arad nu muncesc, dar isi petrec mare parte din timp la club sau la sport. Curtile lor de plimbare sunt amenajate pe acoperisul sectiei de maxima siguranta, deasupra propriilor celule. De aici pot admira panorama orasului. Spre deosebire de colegii lor de la Craiova, vietasii din Penitenciarul Arad au voie la plimbare si la club cate doua ore zilnic, o ora fotbal de doua ori pe saptamana si o ora pe zi tenis de masa. Proiectul inchisorii aradene a prevazut spatii de plimbare si de sport generoase pentru detinuti. In curtea interioara, detinutii nu au acces, cu exceptia celor care merg la munca. Accesul intre corpurile penitenciarului se face prin pasarele inchise, astfel ca detinutii nu se bucura de spatiul verde din curte.

SPORT. Inainte de a veni la Arad, vietasii erau "stafiditi". Acum profita de iesirile la aer

DESTINE. Nicolae Carneala este in puscarie pentru ca a dat foc la o casa. Conflictul este mai vechi. Cand era minor, Carneala a intrat intr-o casa unde a scris cuvinte porcoase cu vopsea alba si a spart un parbriz si o oglinda retrovizoare. A luat 10 luni pentru acele fapte. Cand a iesit prima oara din penitenciar a dat foc casei celui cu care fusese in conflict, judecatoria Saliste l-a condamnat in 1997 la 15 ani. Mai are doi ani si cinci luni si iese. "Sunt vinovat, nu zic ca nu sunt vinovat, dar sunt altii care au pentru omor mai putin. Pedeapsa de 12 ani a fost sporita cu trei ani pentru ca au zis ca s-a furat si au contopit totul cu violul de domiciliu. In casa era o butelie care a explodat. Eu n-am vazut decat parti din rechizitoriu, am cerut rejudecare si nu mi s-a aprobat, revizuire nimic, recurs in anulare respins. Casa era casa de vacanta a unui profesor universitar de la Sibiu. Nu a fost multumit cati ani mi-au dat, a mai vrut si bani", spune Carneala.

Robert Ruja si-a cunoscut sotia in penitenciar in timpul unei pedepse anterioare. Amandoi aveau aceeasi ocupatie, furturi din locuinte. Pe parcurs s-au indragostit si au tinut corespondenta timp de trei ani. Cand s-au eliberat, au hotarat sa traiasca impreuna, dar sa si lucreze "impreuna". Urmau sa se casatoreasca, dar "au cazut la puscarie" amandoi si au luat cate sapte ani. In urma cu cateva luni, s-au decis sa se casatoreasca. Cununia a avut loc in clubul penitenciarului, dar nemultumirea este ca nu se pot intalni la vorbitor decat o data pe luna. "Acum, de cand e noul director, nu mai pot sa o vad decat o singura data pe luna. Au fost inainte doua vorbitoare pe luna. Si ea e aici, la femei. Ni se spune ca nu se poate, ca asta-i ordinul comandantului. Am ajuns sa-mi fac rapoarte pentru ca incerc sa iau legatura cu ea prin alte moduri nelegale. Am ajuns sa ma mutilez ca un gunoi, ca sunt disperat. Dragostea, oriunde te afli, nu moare. Oriunde ar fi omul. Asta nu inseamna ca noi n-avem suflet daca suntem hoti sau talhari", spune Ruja.

TRADITIE. Musulmanii primesc mancarea conform religiei lor

RAMADAN LA INCHISOARE. Stau cinci intr-o camera: un marocan, un turc, doi iranieni si un filipinez. Dintre ei, numai filipinezul nu e musulman. Ceilalti sunt in plin Ramadan, postul pe care il tin musulmanii in acesta perioada. Asa ca nu mananca de la rasaritul Soarelui pana la apus. Ca sa reziste o zi intreaga fara sa puna nimic in gura, pana si tigarile sunt interzise, musulmanii inchisi in penitenciarul de la Arad se trezesc de la ora 4 dimineata, inainte de rasarit, ca sa bea o gura de ceai si sa manance niste paine. Un gardian special insarcinat le aduce apa calda cu care sa-si prepare ceaiul. Pana seara, nu mai mananca si nu mai beau nimic. Nu faptul ca e greu sa tii Ramadanul in inchisoare e principala problema a celor patru, dar le-ar placea ca din cand in cand sa treaca pe la ei vreun imam. Si-ar mai dori ceva mancare cu orez, ca la ei acasa, seara, dupa o zi intreaga de post, dar... "Noi intelegem ca nu sunt bani. Am vazut la televizor oameni care nu au nici macar o sticla de apa si dorm in corturi, pentru ca au ramas fara case. Nu e cazul sa facem mofturi", spune iranianul Nader Shahvaran. Marea durere a strainilor de la Arad e ca nu-si pot ispasi pedeapsa la ei in tara: "Eu sunt sofer de tir. Am fost condamnat pentru trafic de droguri. Mi-am recunoscut greseala, stiu ca trebuie sa platesc. Dar as vrea sa platesc la mine in tara. Nu mi-am vazut copiii si sotia de patru ani. Ce castiga Romania daca ne tine aici?". Ambasadele statelor din care sunt nu s-au interesat niciodata de soarta lor.

PRINTRE GRATII. Suntem multi la puscarie si pe drept, si pe nedrept. Puscaria ne da masa, baie, invatatura, tot ce trebuie, da’ instantele ne dau pedepse din burta. Ne dau ani cu gramada. 12 ani pentru furt!

©Asa e, asta-i adevaru’!

©N-avem cum sa ne reintegram in societate. Nu avem nici o sansa cand ne eliberam, nici o locuinta, nimica de lucru. Iara talharie? Nu e bine!

©Afara, de ce nu se poate sa dam interviu ca ne rupe mascatii aici?

©Ca ne rupe in gura! De ce ne rupe? Ca sunt imbracati in negru. In noul si vechiul cod penal scrie ca e interzisa chestia asta. Da’ se intampla foarte des!

©Pe nimeni nu intereseaza. Daca le spui adevarul (n.r. - mascatilor), te calca-n picioare. Ne ia deoparte si iti da ca sa pomenesti...

©Iti zice: Hai la plimbator si te-ncinge.

©Te-ntind pe holul asta ca pe o broasca testoasa. Tortura e mare si acuma.

©La raport? La care raport, ca e omul lor si nici macar nu sta cu tine de vorba la raport.

TEATRU
"Lucram la o parodie care se numeste «Detinutii spun lucruri trasnite», moderatorul fiind Virgil Lantu. Parodiile sunt cele mai gustate de public si sunt legate de viata din penitenciar, dar si de viata dinainte de a fi turchidit. De exemplu, Plugusorul Detinutului a avut un foarte mare succes" - Butelie, detinut-regizor

COR
"A te refugia in credinta este singurul lucru pe care il poti face aici. Credinta nu a facut niciodata rau. Este modul de a ne ajuta efectiv sa ne intoarcem la ai nostri, poate ceva mai buni. Presiunea psihica este foarte mare. Satisfactia materiala nu conteaza. Sa canti o liturghie nu-i de ici de colo. E un bun castigat" - cantor detinut

DEZINTERES
"Problema este cu urmaritii general. Politia ii da prea repede in urmarire. A fost o data sau de doua ori acasa la el si gata. Ori, asta conteaza foarte mult in dosarul unui detinut, pentru ca nu ii prea putem scoate la munca in exterior, mai ales la munci necalificate" - gardian la fabrica de pantofi

DOR DE CASA
"Eu sunt sofer de tir. Am fost condamnat pentru trafic de droguri. Mi-am recunoscut greseala, stiu ca trebuie sa platesc. Dar as vrea sa platesc la mine in tara. Nu mi-am vazut copiii si sotia de patru ani. Ce castiga Romania daca ne tine aici?" - Nader Shahvaran, detinut iranian

SUFLET DE HOT
"Acum, de cand e noul director, nu mai pot sa o vad decat o singura data pe luna. Si ea e aici, la femei. Am ajuns sa ma mutilez ca un gunoi, ca sunt disperat. Dragostea, oriunde te afli, nu moare. Asta nu inseamna ca noi n-avem suflet daca suntem hoti sau talhari" - Robert Ruja, detinut

Actorie, revista, radio

Grupa de teatru Blitz are noua membri cu diferite pedepse. Cel mai vechi este Arghir Colta, zis Butelie, care este regizorul trupei si cateodata autor de texte. Detinutii au reusit sa puna in scena spectacole cat mai variate: "Regele Lear", "Divina Comedie", "Pagini de Jurnal" de Andre Gide sau "Monologul lui Franz de Schiller". Acum se lucreaza puternic la "Viata merge inainte", o adaptare dupa Cernescu. Majoritatea detinutilor prefera parodiile. "Clubul de teatru a aparut in urma cu doi ani ca raspuns al dorintei noastre de intercomunicare. Repetitiile au loc doua, trei ore pe saptamana. Lucram la o parodie care se numeste «Detinutii spun lucruri trasnite», cu Virgil Lantu. Parodiile sunt cele mai gustate de public si sunt legate de viata din penitenciar, dar si de viata dinainte de a fi turchidit (n.r. - inchis, in limbajul puscariei). De exemplu, «Plugusorul Detinutului» a avut un foarte mare succes", spune Butelie. Munca grupului nu se rezuma doar la spectacole de teatru, detinutii scot si revista Tranzit 24 Magazin si au si o rubrica radio pe circuit inchis "Vorbind despre noi". Revista a fost denumita asa pentru ca ideea unei publicatii a penitenciarului a aparut in camera 24. La emisiunea radio care are o ora pe saptamana se anunta comisiile de eliberare conditionata, stiri de interes, dar mai ales se vorbeste despre etapele prin care trece un detinut care nu este de mult timp inchis si pe care cei care fac emisiunea spera sa-i ajute, deoarece si ei au trecut exact prin aceleasi momente.

Biserica vrea, dar nu poate

REPETITII. Detinutii-cantori se pregatesc pentru Craciun

Valter are 27 de ani, a absolvit seminarul teologic in 2001 si are de ispasit o condamnare de 18 ani pentru omor. Este de trei ani si trei luni in penitenciar si este dirijorul corului bisericii inchisorii. Face practica aici, cum spune preotul. Dupa ce va iesi din penitenciar, nu mai poate decat sa fie cantaret de biserica. Peste cateva zile vor incepe repetitiile la colindele de Craciun. "Initial am venit la biserica pentru ca nu fac lucru numai de cand sunt aici. A te refugia in credinta este singurul lucru pe care il poti face aici. Credinta nu a facut niciodata rau. Este modul de a ne ajuta efectiv sa ne intoarcem la ai nostri, poate ceva mai buni. Presiunea psihica este foarte mare. Noi care suntem aici am ales biserica, nu ne-a fortat nimeni sa venim aici. Dar au fost si care au renuntat, s-au dus la munca, la pantofi. Satisfactia materiala nu conteaza. Eu am un an si jumatate de cand vin aici. Sa canti o liturghie nu-i de ici, de colo. E un bun castigat", spune un corist. Preotul ii tine isonul: "Important e ca invata ceva si cand ies ii mai trag de mana pe restul si activitatea se face cu ei pentru ei. Nu vine Ministerul Justitiei sa angajeze cantor la strana". Cea mai mare nemultumire a preotului de la inchisoarea aradeana este ca nu poate colabora cu colegii, relatia preot de penitenciar - preot paroh, in special de la sate, lasand de dorit. Odata, nu de mult, a observat ca unul dintre minorii care erau incarcerati devenise mai abatut. A aflat ca nu-l mai vizitase familia de mai bine de sase luni si a scris o scrisoare preotului din satul de unde era baiatul. Parintii baiatului erau saraci, dar preotul din sat a reusit sa-i aduca pana la Arad. Alti prelati au gasit tot felul de pretexte. Cei mai multi au spus ca au mult de lucru si nu au timp pentru asemenea colaborari.