Puscaria din mijlocul orasului

In Satu-Mare, fix in centrul orasului, pe Strada Mileniului, perete-n perete cu Tribunalul si gard in gard cu SRI, se afla penitenciarul. O cladire mai mult pe verticala decat pe orizontala, ce adaposteste peste 700 de detinuti, desi spatiul ii permite "cazarea" a numai 300.

In Satu-Mare, fix in mijlocul orasului, pe Strada Mileniului, perete-n perete cu tribunalul si gard in gard cu cladirea SRI se afla penitenciarul. O cladire mai mult pe verticala decat pe orizontala, ce adaposteste peste 700 de detinuti. De toate varstele, gasiti vinovati si condamnati pentru tot felul de infractiuni.

Un orasel mic cum este Satu-Mare, cu aproximativ 180.000 de locuitori, nu-si permite sa aiba tocmai in centrul sau o puscarie mare. O fi ea veche, monument istoric, da’ e mica. De altfel, pentru ca este declarata monument istoric, cladirea nu poate fi refacuta sau modificata in vreun fel. Astfel, comandantii penitenciarului s-au vazut nevoiti de-a lungul timpului sa se descurce cu numarul mare de detinuti asa cum pot. Astfel, intr-o cladire care ar permite "cazarea" a aproape 300 de detinuti, in prezent sunt peste 700.

Un calcul matematic simplu ar spune ca, daca penitenciarul ar gazdui numai condamnatii din judet, s-ar mai descurca cum s-ar mai descurca, dar responsabilii de aici se vad nevoiti sa-i primeasca si pe cei din judetul Salaj, judet care nu are inca o inchisoare.

LABIRINT. Daca au vrut sa faca spatiu de plimbare l-au facut deasupra, la ultimul nivel, daca au vrut sa faca un club mai mititel l-au "incropit" dintr-o camaruta care serveste acum si de club si de sala de clasa pentru cei care invata. "Daca vrei sa te plimbi prin inchisoare, in 10-15 minute ai terminat, atat e de mica", ne spune inca din prima zi directorul penitenciarului, Nicolae Ardelean. O cladire care urca pe cateva niveluri, ca un labirint ingust, iti creeaza senzatia inca de la inceput ca totul e comprimat. De la spatiu, celule pana la numarul gardienilor si al detinutilor. Convietuiesc laolalta toti ca intr-o comunitate mica, gardieni si detinuti, unguri, romani si rromi, cu slabiciunile si ritualurile fiecaruia, cu obiceiurile si lipsurile, incet-incet obisnuindu-se unii cu altii. Gardienii cunosc povestea fiecarui detinut in parte, stiind ce-l provoaca sau ce-l cuminteste, iar detinutii stiu atuurile si slabiciunile gardienilor cu care lucreaza in mod direct. Inevitabil.

POSTUL CRACIUNULUI. Am ajuns la Penitenciarul Satu-Mare in zi de sarbatoare, de Sfantul Andrei, cand preotul oficia mai multe slujbe la capela din curtea puscariei pentru fiecare grup de detinuti care era adus. Mai intai femeile, apoi minorii, si barbatii care doreau sa vina. Preotul face slujbe aici de mai multi ani. E confidentul detinutilor pe care-i cunoaste pe fiecare in parte ca pe niste prieteni, amici. Le stie problemele, le mai da un sfat sau pur si simplu ii asculta. E mandru ca-i osean si ne spune intr-o zi: "Ati mai auzit voi grai romanesc atat de placut precum cel de pe meleagurile noastre? Ascultati numai cum suna mamuca, zamuca? Oamenii de aici au acest dar nemasurat de a diminutiva asa frumos cuvintele si sa sune cum altele nu o fac". Intr-o alta zi l-am gasit tot in capela. De data aceasta, impreuna cu cativa minori adunati pentru a face repetitii cu colinde pentru Craciun. Fie ca falsau, fie ca greseau cuvintele, parintele avea rabdarea necesara pentru fiecare pentru a-i corecta si impreuna sa cante bine. "Data trecuta am mai invatat noi ceva, in afara de colinde. Am invatat despre post", spune parintele continuand: "Ce este postul?". "Oh, parinte, greu o fost cu postul asta. Am incercat, da’ nu s-o putut", spune un tanar blondiu din primul rand. "De ce fiule?" "Pai mi-o fost foame mare." "Tocmai asta este postul, sa omori foamea. Dar e mai greu asa la tineri ca tine care sunt in crestere, nu, fiule?", spune molcom si bland parintele catre tanar.

DETENTIE. 1 Decembrie nu a adus bucurie pentru toti

1 DECEMBRIE. Ziua de 1 Decembrie nu poate fi sarbatorita cu fast intr-un penitenciar. Simbolul acesteia este si el inchis undeva printre gratii, in celule meschine de-abia zarit prin vizeta. E o zi insa destinsa, in care angajatii penitenciarului au incercat sa aduca un pic de bucurie si relaxare printre detinuti. Un program de divertisment de o ora la reteaua de radio cu circuit inchis si un concurs de bancuri. Cativa detinuti, selectionati de departamentul socio-educativ al penitenciarului, au incercat intr-un program de o ora sa aduca zambetul pe buze celor inchisi la Satu-Mare. Un dialog fictiv intre penitenciarele din tara pentru a vedea cum sarbatoresc detinutii din celelalte penitenciare ziua de 1 Decembrie. "Alo, penitenciarul Craiova?" "Da, cine-i acolo?" "Penitenciarul Satu-Mare si vrem sa vedem cum sarbatoriti de 1 Decembrie?" "Pai cum sa sarbatorim. Io sunt la izolator." "Da’ ce-ai facut?" "Sunt condamnat pe viata." "Pai pe cine ai omorat?" "N-am omorat pe nimeni." "Pai cum asa?" "Nu intelegi, ba, ca n-am facut nimic? M-am dus la vanatoare si mi-au iesit in cale niste pliznoi." "Niste pliznoi? Ce sunt aia?" "Sunt un fel de oameni care strigau pliznou, plizno." Bineinteles ca un astfel de program radiofonic de o ora nu-si permitea sa nu aiba si un moment publicitar. "Mamica, nu-i asa ca aceasta casa mare si frumoasa este gradinita?" "Nu, puiut, dar, cand vei fi mare si daca vei face prostii, aia dinauntru iti vor da ani ca la gradinita. Adica vro patru-cinci" - "Penitenciarul Satu-Mare va asteapta calduros in Strada Mileniului nr. 2." Apoi totul continua la fel. Ritmul unei zile in penitenciar se reia. Cu aceleasi obiceiuri de fiecare zi, cu aceleasi ore de masa, aceleasi ore de plimbare, aceleasi ore de culcare si de trezire.

Penitenciarul Satu-Mare nu-si permite o sala sau un teren de fotbal. Din lipsa de spatiu. Curtea interioara e inghesuita si deja e ocupata cu o duba si o alta masina care, daca nu si-au dat inca obstescul sfarsit, oricum o vor face in curand. O singura sala e folosita pentru sport, pe rand, atat de barbati, cat si de femei si minori. Sala de sport inseamna de fapt cateva mese de ping-pong si cateva aparate de forta. Am nimerit in plina desfasurare a unui concurs de tenis de masa. Cativa priceputi si-au insirat numele pe o foaie si s-au incins la un campionat adevarat. Cu ambitii, suparari si bucurie. Se oftica, mai injura, se mai incurajeaza. Toti spera sa castige, iar orgoliile sunt mari, mai ales pentru ca acest campionat se tine in fiecare an inainte de Sarbatorile de iarna, deci a devenit o traditie. Astfel, castigatorul de anul trecut nu-si va permite o clipa sa piarda titlul. Plus ca un astfel de campionat mai inseamna o ora in plus de miscare, de iesit "de pe camera", de sport. Si mai inseamna pentru castigatori faima, reputatie, mandrie, e adevarat ca in spatiul acela mic, comprimat, dar pentru ei inseam-na foarte mult.

COMPETITIE. Concursul de bancuri s-a terminat cu dansuri populare

BANCURI LA PUSCARIE. Concursul de bancuri a fost "mediatizat" suficient cat sa stie de el fiecare detinut. Pe usa care duce in spatiul de plimbare, la intrarea in sala de sport. Astfel ca fiecare detinut sa aiba cunostinta de organizarea lui. Inscrieri sa fie, de restul se ocupa cei de la biroul socio-educativ. De camera (o sala mai maricica, folosita atat drept club, cat si clasa pentru alfabetizare), de statie de amplificare, de microfon. Concurentii nu s-au inghesuit sa se inscrie. Nici macar cand au aflat ca vor fi jurizati de zece femei. Mai rar intalnirile dintre femeile si barbatii din acelasi penitenciar. De sarbatori ce mai sunt permise. Concursul de bancuri i-a distrat pe toti organizatori, participanti si juriu. Pentru o ora si-au uitat si unii si altii rolul lor in penitenciar si au ras impreuna la aceleasi poante. Bancurile proaste au fost sanctionate, cele bune, aplaudate pe-ndelete. Cei cu har de a spune bancuri au fost aclamati prelung si au primit numai note mari. Evident ca nu puteau lipsi nici bancurile "cu specific". "Ce este logodna? Este arestul preventiv pentru condamnarea pe viata", isi incepe suvoiul de bancuri unul dintre concurenti.

Cei cinci castigatori au primit ca premiu ridicarea unor sanctiuni, acolo unde era cazul, si acordarea unor drepturi in plus cum ar fi mai multe vizite sau mai multe pachete primite de acasa. Intr-un astfel de spatiu, unde totul se rezuma la numarul de tigari sau mancare mai buna de acasa sau sa-ti vezi copilul sau nevasta de mai multe ori, doar stimulati participa la diverse activitati.

"OMU’ SI CHITARA LUI". Vasile, trubadurul penitenciarului

TRUBADURUL. Inima si sufletul petrecerii, cel care a atras priviri prelungi din partea femeilor, precum si aplauzele acestora a fost trubadul inchisorii, Vasile Farcas, condamnat pentru talharie. El si chitara lui, un tot pe culoarele triste ale inchisorii. Pentru o ora s-a simtit liber. Fericit si mandru ca i se acorda atentie, l-am insotit pe culoarele penitenciarului de la club pana la celula sa. Cate o cheie rasucita in vreo usa mai spargea din cand in cand cantarea trubadurului. "Pentru domnul Tarta, seful nostru, din partea firmei, fara numar, sa traiasca", isi incheie Vasile numarul artistic, dedicandu-i-l responsabilului de pe sectia unde este inchis.

De afara, lumea din Penitenciarul Satu-Mare se vedea cenusie. O poarta uriasa, care ar putea folosi drept intrare intr-un garaj imens, nu te imbie deloc sa treci pragul cladirii. Dinauntru insa, la un pas de libertate, lumea se vede mov. Chiar si printr-un ochi de plastic mov, decolorat de-a lungul vremii, lumea se vede altfel. O data ce ai trecut de peticul mov din poarta, dincolo de ziduri, afara, libertatea e altfel. Poate ca unii au invatat sa o pretuiasca. Altii s-ar intoarce la inchisoare pentru o masa si un pat gratis. Iar libertatea ii descurajeaza, ii dezorienteaza si o simt amenintandu-i, si atunci prefera sa se intoarca. Dincolo de peticul mov de plastic, care initial le adusese libertatea.

NEMULTUMIRI "Am muncit mai multe zile in detentie cat am fost in Ungaria. Si mi-au fost platite acolo. Dar nu-mi sunt recunoscute si in sistemul penitenciar din Romania. Daca mi se luau in considerare, eram de mult eliberat conditionat. Din cauza asta sunt suparat pe sistemul din Romania" Lajos Fodor, detinut

ACUZATIE "Am fost acuzat ca am furat patru gaini, pe care de fapt nici nu aveam cum sa le fur. Si de fapt, pana la urma, s-a dovedit ca nici n-au fost patru gaini, ci doar una, pentru ca victima a reusit sa recupereze trei dintre gaini. Si asa am fost condamnat la peste doi ani, pentru o gaina, cum ar veni" Francisc Loke, detinut

Refuz de hrana

PROTEST. Lajos Fodor intrase in greva foamei de cateva zile

Lajos Fodor, un barbat de aproape 50 de ani, condamnat la o pedeapsa de aproape cat jumatate din varsta sa, este suparat pe sistemul de detentie din Romania. In opinia lui nu e vorba de un moft. Autoritatile ungare l-au condamnat 30 de ani de inchisoare pentru omor. In anul 1999, autoritatile de la Budapesta l-au extradat, instanta din Carei stabilindu-i condamnarea la 23 de ani. Fodor spune ca in perioada de detentie din penitenciarele ungare a fost scos la munca. Pentru aceste zile de munca, ungurii i-au platit lui Lajos Fodor, potrivit reglementarilor aflate in vigoare in Ungaria, 60% din salariul mediu pe economie. Potrivit legilor romanesti, detinutii primesc in prezent doar 10%, urmand ca prin noua lege de executare a pedepsei sa primeasca mai mult cu 20 de procente.

Supararea cea mare a lui Fodor este ca zilele muncite in timpul detentiei in Ungaria nu-i sunt recunoscute in sistemul penitenciar din Romania. Astfel, spune el, daca i-ar fi fost recunoscute ar fi fost eliberat conditionat demult. Drept urmare, Lajos a intrat in refuz de hrana. Era tinut de cateva zile in camera special amenajata pentru cei intrati in greva foamei. "Din 1999 nu am mai fost scos la munca", spune Lajos. Intr-un dialog direct, la care am asistat si noi, directorul penitenciarului ii raspunde ca nu poate fi scos la munca, pentru ca are diabet. Lajos a facut o serie de memorii si la Strasbourg, si la Presedintia Romaniei, si la Administratia Nationala a Penitenciarelor, si la Tribunalul Satu-Mare si este hotarat sa ramana in greva foamei pana i se rezolva situatia.

Doi ani pentru patru gaini

Francisc Loke este recidivist. L-am gasit initial jucand carti cu un coleg de celula intr-o celula pentru cei bolnavi de TBC. Este recidivist, fiind condamnat de instantele satmarene pentru mai multe infractiuni, de la furtul unor cantitati de lemn, abandon de familie pana la furtul unor gaini. Recunoaste faptele privind infractiuni la legea silvica, adica furtul unor lemne. Regreta fapta. Ulterior a fost condamnat pentru abandon de familie. Adica nu a platit pensia alimentara fostei sotii. Ulterior a fost eliberat conditionat.

In perioada de eliberare conditionata a fost acuzat si condamnat pe nedrept, cum spune el, pentru furtul a patru gaini dintr-o gospodarie din acelasi sat, unde locuia impreuna cu mama sa. "N-am furat eu. N-aveam cum. Si, de fapt, pana la urma s-a dovedit ca nici n-au fost patru gaini, ci doar una, pentru ca victima a reusit sa recupereze trei dintre gaini. Si asa am fost condamnat la peste doi ani pentru o gaina, cum ar veni", spune Loke.

Fiind in perioada de eliberare conditionata, la condamnarea pentru furtul gainilor s-a adaugat si perioada neexecutata pentru abandon familial. Asa ca s-au facut vreo trei ani de detentie. Dar ca Francisc mai sunt si altii in Penitenciarul Satu-Mare. O sa-i spunem Dan. Nu a vrut sa-i apara in ziar nici initialele si nici macar numele mic. A terminat o facultate si a avut o functie importanta intr-o companie. A furat trei lemne de la o fabrica pentru a-si face o masa si a fost condamnat la doi ani. A invatat acum sa pretuiasca libertatea si asteapta liberarea sa se intoarca la familie.