Morala unui pretins plagiat

● Lavinia Betea
● şef secţie Istorie Recentă
● Brad (Hunedoara)
● 1956

În '90 aş fi spus că ţara aceasta e paradisul speranţei. Altundeva, de ce să plec?! "Întâmplarea" ce urmează, neîncheiată încă după patru ani, mă face să regret.

Prin sentinţa pronunţată de secţia a V-a Civilă a Tribunalului Bucureşti în şedinţa publică din data de 14 mai 2009 m-am socotit exonerată de acuza unui plagiat. Iată însă că un volum colectiv despre elitele intelectuale din România, lansat la recentul Bookfest, continuă denigrarea. Grăbit în evaluări, Lucian Nastasă-Kovacs, autorul uneia dintre contribuţiile din această culegere, pare să-şi fi făcut documentarea exclusiv prin internet, deşi autenticii intelectuali, "publici" sau nu, ştiu că procedeul e mai degrabă descalificant pentru un cercetător academic. Iar dl Nastasă-Kovacs ocupă un loc de "intelectual public" - este şef la departamentul de istorie contemporană din institutul clujean al Academiei Române! Faptul mi-a sugerat însă utilitatea unei morale a întâmplării şi a câtorva lămuriri.

Acuzaţia de plagiat - ce-ar fi venit iniţial din partea "unui grup de studenţi" (!?) - s-a construit în vara lui 2006 pe fondul unor interese politice şi de imagine ale conducerii Facultăţii de Ştiinţe Politice (FSP) din Universitatea Bucureşti. Consecinţă a sesizărilor publice privind deturnarea de fonduri PHARE şi încălcare a regulamentelor din învăţământul superior, liderii FSP au recurs la tactica hoţului care strigă "prindeţi hoţii". În ziarul Jurnalul Naţional a fost publicată, de altfel, o anchetă asupra acelor ilegalităţi şi fraude (vezi articolele aici  şi aici). În paranteză fie spus, Daniel Barbu, coordonatorul programului ce fusese anchetat, este şi el coautor al volumului recent apărut despre starea şi valoarea intelectualităţii româneşti.

În 2006, victime în construcţia de imagine a capilor FSP au fost şi zeci de studenţi eliminaţi cu circ mediatic din examenul de licenţă pe baza unui pretins soft antiplagiat. În cazul meu, dintr-o introducere în istoria psihologiei politice au fost decupate trunchiat câteva propoziţii într-un total de 35 de rânduri. Pe temeiul unor "locuri comune", sub raportul informaţiei de specialitate, am fost acuzată de plagiat. Demonstraţia că orice e posibil a culminat cu înlocuirea mea şi desemnarea unui preparator ca titular al cursului de psihologie socială, post ce fusese obţinut de mine prin concurs.

Astfel a excelat conducerea FSP în campania contra corupţiei, marea manipulare orchestrată de preşedintele Băsescu şi oamenii săi. De altfel, Cristian Preda, decanul FSP, a fost numit curând după aceea consilier prezidenţial pe probleme de învăţământ. O lume a găştilor, a hoţiei, a minciunii şi aranjamentelor de culise! În '90 cine ar fi imaginat-o?

Foarte pe scurt, acestea au fost mizele şi împrejurările. Restul ar fi (poate deveni) un studiu de caz. Documentat şi prin zecile de memorii pe care le-am adresat conducerii Universităţii Bucureşti şi altor foruri cu competenţe în învăţământul superior românesc. Solicitasem prin ele - fără folos - expertizarea acuzaţiei de plagiat de către o comisie de specialitate. Doar prin instanţă am dobândit acest drept. Iar comisia de expertiză s-a pronunţat în favoarea mea.
Morala? În ton pesimist, să plece din ţară i-aş îndemna acum pe studenţii de excepţie care speră la cariere prin competenţe exclusiv profesionale. Optimist, mi-aş cita avocatul: credem, fără temei, că anumite categorii profesionale din România au mai mulţi corupţi sau mai puţini oameni cinstiţi decât altele.