x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Parfum de scrisoare - "Ce tampiti eram!"

1
28 Ian 2007 - 00:00
Parfum de scrisoare  -  "Ce tampiti eram!"


Continuam cu randurile din scrisorile de altadata, de ieri, de azi, de oricand ar fi ele. De aceasta data, un misterios domn S. il expune pe prietenul sau la "nostalgiile" prin care trece. Nu i-a mai scris demult, iar impulsul ce l-a facut sa reia corespondenta este interesant. O scrisoare toropita de caldura lui iulie 2005.

Draga Catalin,

"Stiu ca nu ti-am mai scris de multa vreme (si sincer sa fiu nu ti-as fi scris nici acum), dar «ceva» mi-a dat un impuls catre pix. Acest «ceva» se numeste (si te rog sa nu razi) mama ta!

Ma plimbam, in una din serile toride ale Bucurestiului, pe Lipscani si deodata, de nu stiu unde, m-a lovit o aroma de paine proaspat scoasa din cuptor. Asa cum mirosea mama ta in copilaria noastra. Nu stiu daca tu iti mai aduci aminte, dar eu nu mancam niciodata din painea facuta de mama ta, culmea! Doar asociam mirosul cu ea, si mi se parea ca asa trebuie sa miroasa bunatatea. Mi-am continuat plimbarea pe Lipscani, sperand ca totul a fost o senzatie de moment. Dar nu. Stii doar, ca amintirile se inlantuie intr-un mod destul de straniu. Astfel, mirosul painii s-a asociat cu imaginea nucului din curtea ta. Stufos, plin de acele interesante bijuterii maronii cu miez plin de vitamine. Ce tampiti eram! Aveai asa minune in curte si noi tot din nucii vecinilor furam. Intotdeauna lucrul «de furat» e mai bun.

Vezi tu, aproape toate amintirile mele se invart in jurul casei tale. Dar casa mea ce avea? Era rece, n-aveam flori in curte, mama era mereu artagoasa, tata la fel. Asa ca pentru mine era mana cereasca sa ma pot refugia la voi. Mai tii minte cum duceam vaca la pascut si citeam din Shakespeare? O preocupare destul de culta pentru anii copilariei noastre. La un moment dat chiar am facut o combinatie ciudata: citeam o zi din Shakespeare si o zi din «Legendele Olimpului». Vaca saraca pastea, molfaia alene iarba grasa, si noi ii imbarligam ca nebunii pe Hamlet cu Zeus. Si in cele din urma lecturile ne-au fost pedepsite chiar de vaca: uitand de ea, a mancat la iarba pana a facut pantecaraie, iar mama ta a considerat ca numai lecturile noastre sunt de vina. Si nu era asa?

Dar sa ma opresc cu lucrurile astea, ca devin patetic si stiu ca tie nu-ti prea plac patetismele, nostalgiile, taiatul firului in patru cu forfecuta de unghii s.a.m.d. Durul din tine o sa spuna: «Lu’ asta i-a murit ceva pe acasa, sau are chef sa faca o nefericita caterinca de mine?». Chiar nu fac deloc caterinca de tine, simteam nevoia sa iti scriu despre ce am perorat mai sus. Si ca sa nu crezi ca, brusc, am facut o pasiune pentru mama ta, uite ca te intreb si ce mai face tatal tau. Mai are visul ala secret sa devina cosar? Bine, acum ar fi cam batran pentru meseria asta, dar in fond si la urma urmei s-au mai intalnit cazuri. Uite, cum a fost cazul ala al bunicutei din Marea Britanie care visa sa devina stripteuza (sper ca am scris corect) si si-a castigat acest "drept" in urma unui concurs la care, bineinteles, a participat. Am uitat ca tu nu prea citesti ziarele, asa ca s-ar putea sa nu fii la curent cu faptul asta divers. Stii ceva? Mai bine ca nu citesti ziarele. Ti-as recomanda ca nici la televizor sa nu te mai uiti. Citeste o carte buna. Dar habar n-am ce carte ai putea citi. Poate «Legendele Olimpului», ca tot am adus vorba despre ele...

Simt ca ma risipesc, Cataline. Simt cum iese din mine «corola de minuni a lumii» si n-am chef de asta. Nu de corola, ci de risipa! Mai tii minte ce zicea Eddie Braben? « - Ce-ati vrea sa fie scris pe mormantul dumneavoastra? - Ceva scurt si simplu. - De exemplu? - Ma intorc in cinci minute». Ce mai face Flory? Ai mai vazut-o in ultimul timp? Stiu, iar o sa-mi spui ca ma fac ca nu ma intereseaza fata asta, ca sunt un ipocrit si ca ar trebui sa fac ceva in sensul asta. Nu in sensul ipocriziei, ci in sensul lui Flory! Convinge-ma ca nu sunt un ratat. Convinge-ma de chestia asta cand ai tu timp. Sau cand nu ai timp. Presupun ca iti trebuie mai putin de un minut ca sa ma convingi ca sunt un ratat, si peste o ora ca sa imi tii un discurs sforaitor si magulitor ca nu sunt.

Crezi ca nu sunt indeajuns de umil pentru a primi tandrete si afectiune? Crezi ca nu accept cu bucurie ce mi se ofera? Ca nu simt recunostinta? Crezi ca cer ce nu poate sau nu vrea sa-mi ofere nimeni? Crezi ca nu inteleg minunea existentei mele? Sau ca nu simt viata ca pe o adevarata binecuvantare? Si oare viata inseamna sa te bucuri de experienta de a fi impreuna, stiind ca fiecare zi este o aventura? Inseamna sa intelegi ca dincolo de scuturi si masti se afla ascunsa o inima? Inseamna a recunoaste, plin de compasiune si respect, ca dizarmonia este produsul propriei ignorante si inconstiente? Oare suferinta doare pentru ca nu am invatat inca sa ne cultivam fericirea?

Mi-as dori sa ne intalnim. Sunt lenes la scris, dar nu la intalniri. Vorbaraia multa in fata unui pahar cu tarie ma face sa uit ca trece viata pe langa mine. Si nu in sensul ca o pierd, ci in sensul ca nu apuc sa-i observ cum trebuie nesimtirea. Despre viata e vorba, nu amesteca borcanele. Stai linistit, ca as vorbi numai eu. Nimicuri agasante pentru tine, dar eliberatoare pentru mine. Hai, poate ne intalnim. Sa iti vorbesc despre Shakespeare, femei si vaci (ce alaturare inspirata) undeva la o bodega pe Lipscani, sa roiasca mustele si tantarii in jurul nostru, iar berea sa fie statuta. Ce zici, «te risti»?

Cu drag (cat urasc formula asta la sfarsitul scrisorilor, dar nu pot sa fiu nepoliticos, mai ales fata de tine)"
.Al tau S., iulie 2005

Serviciul de email marketing furnizat de