Când vorbesc scaunele pe râul Cibin

Zona de fabrici din Sibiu adăposteşte uriaşe ateliere de creaţie. În apropierea râului Cibin, ce străbate o bună parte din oraş s-a ridicat prima societate de mobilă... cu personalitate. Fiecare piesă aduce o poveste pictată în tradiţie şi simboluri. Scaunele "vorbitoare", dulapurile, lăzile de zestre, paturile sau mesele redau elemente antice din istorie.

Cred că mirosul de vopsele mi-a generat ţinta. Şi precizia. Deşi m-am lăsat condusă de jupâneasa atelierului, am urcat treptele fabricii fără să fie nevoie să-i urmăresc silueta. Pe măsură ce înaintam, gradul de recunoaştere devenea tot mai intens. Material acrilic. Asta era! Am depistat producţia derivatului încă de la intrare. Mă aşteptam la zgomot, pete de sudoare şi mâini dibace ce alunecă din loc în loc cu scop precis. Jupâneasa cred că mi-a ghicit gândurile. "E sâmbătă. Sunt doar eu aici, nu lipsesc nici o zi. Şi oricum nu suntem mulţi. Aceeaşi echipă, de şapte oameni, din 2004." Îmi răsună ecoul... "din 2004 ... din 2004". Mă uit de jur-împrejur! În incinta atelierului, acele de ceasornic par că-şi opresc bătăile. Tic-tac-ul din perete şi-a pierdut cadenţa şi s-a risipit într-un spaţiu fără graniţe. M-am aşezat pe un scaun vorbitor: "Bine ai venit". M-am întors cu o vădită vioiciune către masă! Mi-a zâmbit. I-am zâmbit şi eu, de ce nu? Rând pe rând, obiectele de mobilier au început să prindă viaţă. Le-aş fi invitat la dans, la joc, la carnavalul săsesc, la cavalcadele medievale, dar m-am deşteptat fulgerător. "Pare să vă placă, doriţi şi o cafea?" Gândul că o să servesc cafeaua în preajma noilor mele cunoştinţe m-a determinat să răspund pozitiv. "Eu sunt Daniela Blid! Aici e casa mea. Cea de-a doua casă, fireşte!"

CE DISCUTĂ ÎNTRE ELE SCAUNELE VORBITOARE
"De ce se numesc scaune vorbitoare?" Mi-aş fi dorit să-mi răspundă ele, dar... "Păi, puse faţă în faţă, prin simbolurile pictate, scaunele semnifică liniştea şi belşugul din casă. Dacă sunt puse spate în spate înseamnă că vizitele nu sunt tocmai aşteptate, iar oaspeţii care cunosc tradiţiile îşi vor da seama de semnificaţie." Fără să vreau, mi-am adus aminte de ecou: "Din 2004 spuneaţi? Păi, creaţia se poate întreţine cu şapte angajaţi?". "Aaah, e neplăcut pentru mine să-i numesc angajaţi fiindcă sunt colegii mei şi fără ei nu aş fi reuşit. Sunt doi tâmplari, trei pictori şi doi vopsitori. O atmosferă de lucru foarte relaxantă. Adeseori, fiecare mi-a mulţumit că vine la acest serviciu ca la a doua familie. Ne cunoaştem problemele, plângem împreună, râdem împreună." Am făcut din nou turul de orizont al atelierului. Izolată de data asta de visare, am realizat că mobilierul produs de Rustic Art este unicat, iar ideea - cât se poate de originală. Printr-o minuţioasă pictură manuală, s-a dorit reînvierea tradiţiei saşilor, dar şi a meşteşugului. În timp, desenul tehnic a devenit un obiect decorativ în sine. Firma realizează un proiect care nu este doar o schiţă, ci un tablou în toată regula. Povestea spusă de mobilă poate dura o viaţă întreagă. "Am pornit de la ideea de a revigora un vechi meşteşug săsesc, uitat, specific portului, respectiv mobilierul pictat. Ştiu, a fost un act de curaj!" Iar mi-a ghicit gândurile! Zâmbetul Danielei Blid se înteţeşte şi naraţiunea îşi urmează firul epic. "Istoria e veche şi destul de stufoasă, fiindcă saşii au venit în Transilvania cu mobilier sculptat. Lemn nobil - stejar, fag. Odată sosiţi aici, nu au mai avut la îndemână acest lemn şi au început să-l conceapă. Prin pictură au folosit motivele de decor şi toată simbolistica. Sigur că cel mai vechi ornament este arborele vieţii. Acum, că am creat ceea ce am creat, încercăm să păstrăm calitatea."

TOATE-S VECHI ŞI NOUĂ TOATE
Ştiu că abia au ieşit de sub mâna meşterului artizan, dar aspectul vetust mă face să lansez o întrebare evidentă: Sunt vechi sau doar mă păcălesc eu? "Multă lume ne întreabă cât sunt de vechi. Nu sunt vechi, sunt noi, dar sunt învechite printr-un procedeu special. Cele săseşti au ca sursă de inspiraţie piesele din muzee şi din documente. De acolo luăm motivele şi le reproducem. Celelalte sunt rodul imaginaţiei noastre, o poveste a ochiului, o istorie acumulată pe retină. Foarte mulţi oameni visează la câte ceva, iar noi am reuşit de cele mai multe ori să le realizăm visul. Unii îşi doresc o reproducere, alţii vin cu ideile lor proprii..."

Procesul e solicitant, dar rezultatele sunt pe măsură: "Întâi se formează mobilierul, din lemn crud. Se vopsesc, se pictează, se lăcuiesc. Materialele pe care le folosim sunt vopsele şi lacuri acrilice ecologice. Ca funcţionalitate, e un lucru extrem de bun fiindcă se întreţine uşor. Finisajul cu lac acrilic permite o exploatare mult mai îndelungată decât cel cu ceară. În mod normal, ca material lemnos, e obligatoriu ca timp de 50 de ani mobilierul să nu fie afectat de nimic. Textura lemnului de răşinos se pretează foarte bine picturii, are o fibră frumoasă. Stejarul, pe lângă faptul că e foarte scump, nu are o fibră care prin vopsire şi pictură să aibă acelaşi efect. E un lemn tare şi devine foarte poros.

De-aia oamenilor mei le place ceea ce fac. Vin în fiecare zi cu bucurie. Reuşesc să dea afară din ei frumosul. Ei au găsit aici locul în care îşi pot exprima latura artistică. Tot ce creează ei, creează pe baza imaginaţiei! Ei cred în ceea ce fac şi luptă pentru fiecare lucru pe care-l fac. Nu fac rabat de la calitate. Aşa ni s-a dus vorba".

BUNI LA TOATE
"Sunt mulţi vizitatori la târguri care ne roagă să-i primim în atelier câte o lună, doar aşa, să vadă cum e. Au venit mulţi. Avem şi reproduceri, tablouri celebre pe care le reproducem, dar ne dăm seama că niciodată nu vom ajunge la valoarea artistului respectiv. Mi-aş dori să deschid şi în Bucureşti un atelier, mare parte din clienţi sunt din Capitală. Sper din tot sufletul ca toţi copiii celor care sunt aici şi copiii mei să ducă acest meşteşug mai departe. Toată lumea face de toate. Conducem şi maşină mică, şi maşină mare, încărcăm, descărcăm... Atunci când am format colectivul nu am avut pretenţia să aibă o diplomă în domeniu, aici este vorba de talent. Astăzi nu observi pe piesele noastre că au lucrat trei mâini, cinci mâini sau o singură mână, este un stil unic. Nici nu cred că am să măresc vreodată acest atelier, echipa mi-aş dori să rămână până la capăt. Eu fac desenele tehnice... de fapt, am foarte multe idei şi viziuni, dar transmisia de la creier la mână e dificilă.

Dar colaboratorii mei înţeleg exact ceea ce vreau eu să comunic. Sunt foarte importante armonia şi colaborarea. De multe ori, artiştii au o idee pe care trebuie să o realizeze tâmplarul, iar asta nu e deloc uşor! Au multă iniţiativă chiar şi după atâţia ani, pentru că din 2004 şi până acum suntem aceiaşi".