"Renunţăm singuri la limba noastră"

Inspirat de rubrica din Jurnalul Naţional, domnul Mihail Vainea din judeţul Dolj ne-a trimis pe adresa redacţiei propriile enervări şi mirări.

Ce ne enervează?
Faptul că nu înţelegem nimic din panourile de prezentare ale firmelor plasate pe faţada magazinelor scrise în altă limbă; nu ştii cu ce se ocupă, ce produse vând... Trebuie să cobori din mijlocul de transport şi să te uiţi la fiecare vitrină în parte pentru a găsi marfa ce o cauţi. George Pruteanu a încercat o lege pentru protecţia limbii române, dar scumpii noştri parlamentari au respins-o. Oare câţi dintre dumnealor au auzit de cuvintele:

"Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire
Păstrarea limbii româneşti
Ş-a patriei cinstire".
Ne bucură foarte mult firme ca: "La carul cu bere", "Gogoaşa înfuriată". Am fost la graniţa a trei imperii, dar ne-am păstrat limba. Acum ne lăudăm că suntem liberi, dar renunţăm singuri la limba noastră.

 

Ce ne mai enervează?
Ne enervează unle piţipoance ce ţipă la televizor:
- "Veşti proaste, veşti proaste!".
Pământul e crăpat de secetă, nu a mai plouat din mai şi suntem în august. Bărăganul cu culturile lui e compromis se anunţă la alte posturi. Înseamnă că nu va ploua mult timp, după cum se anunţă veştile proaste. În sfârşit auzim anunţul:
- "Va ploua, şi week-ul e ratat!", asta era vestea proastă. Oare pe ce planetă locuieşte piţipoanca?

Îi zic ceva în gând astâ ei, cât şi şefului, care îi permite să comenteze o ştire pe care nu o înţelege. Zilele trecute apare iar piţipoanca.
- "Veşti proaste, veşti proaste!" o să ningă şi week-ul e compromis. Adică o să ningă în ianuarie, veste proastă. Şi iarăşi mă întreb de pe ce planetă a venit piţipoanca?

De când suntem pe pământ se cântă pluguşorul: "Iarna-i grea, omătul mare, semne bune anul are", numai piţipoanca nu ştie asta. A ieşit şi dl Mugur Isărescu pe post şi a anunţat că a nins peste tot în ţară, anul se anunţă bun şi vom trece mai uşor prin criză. Numai piţipoanca şi şeful ei nu ştiu acest lucru.

Ne enervează la culme puştoaicele şi puştii de la tv care odată intraţi în casa noastră încep să ne tutuiască şi să mintă:
"- Pentru tine fac asta, şi tu poţi avea asta"

Schimb repede canalul, ca să nu lovesc televizorul. Am 72 de ani şi aceşti tineri obrtaznici mă scot din fire. Când eram mic spuneam "nene" şi "matale" la orice persoană mai mare decât mine. Altfel primeam o corecţie de la părinţi. Ei se scuză spunând că americanii nu au în vocabular cuvinte de politeţe. Şi ce vină avem noi? În loc ca ei să-şi introducă în limbă cuvintele care le lipsesc, renunţăm noi la cuvintele ce exprimă respect faţă de bătrâni şi femei. Americanii sunt un conglomerat de etnii, nu au cultură veche ca a noastră. De ce să-i copiem noi?

Noroc că mai sunt televizuni cu băieţi educaţi care din respect pentru noi se prezintă în costum, cu cravată, bărbieriţi. Pe aceştia este o plăcere să-i primim în casa noastră pe micul ecran. Dacă aş avea ocazia să fiu vizitat de un reporter tv îmbrăcat neglijent şi nebărbierit, l-aş primi în pijama. Poate atunci şi-ar da seama ce înseamnă respect reciproc. Mi s-a întâmplat în tren rapid, clasa întâi, să aud din gura unui puşti:

"- Mişcă-ţi fundul mai încolo să stau şi eu!". Am crezut că nu vorbeşte cu mine. Aş dori să păţească la fel domnul Adrian Păunescu. Poate atunci ar scrie ceva în apărarea limbii române.

 

Ce ne miră!!!
Nimeni în ţara asta nu e curios să întrebe profesorul care a dat o palmă unui elev, pentru ce a făcut asta? Ce a făcut elevul, pe nimeni nu interesează! Profesorul e dat afară întotdeauna, fără excepţie.

Părinţii copilului se duc la şcoală să-l ia de gât pe profesorul care le-a şifonat odrasla. Nici ei nu sunt curioşi să afle de ce e în stare odrasla lor. Nimeni nu vrea să ştie că profesorul nu-şi poate ţine lecţiile. La toate acestea mă gândesc de câteva zile, în urma răspunsului unui profesor la întrebarea mea referitoare la felul în care învaţă un nepot de-al meu.

"- E bun şi mă miră cum reuşeşte să se concentreze în hărmălaia care e în clasă!"
Sigur că fiind mici copiii nu ştiu de ruşine, dar nu ştiu nici de frică. Atunci cine să-l reţină de la zburdălnicia firească vârstei?

Pe timpul meu nici un părinte nu lua apărarea copilului în faţa profesorului, chiar dacă acesta mai avea o nuia în mână şi o mai folosea.