x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Tarafuri şi fanfare Săngiorz Băi - "Noi nu vrem să se piardă tradiţia"

Săngiorz Băi - "Noi nu vrem să se piardă tradiţia"

de Mihai Stirbu    |    28 Sep 2007   •   00:00

Săngiorz Băi - "Noi nu vrem să se piardă tradiţia"

De zece ani, Taraful Tradiţional Săngiorz Băi incăntă ascultătorii cu melodii din bătrăni. Vioristul Ionică Moldovan, sprijinit de Casa de Cultură, a fondat acest grup.

De zece ani, Taraful Tradiţional Săngiorz Băi incăntă ascultătorii cu melodii din bătrăni. Vioristul Ionică Moldovan, sprijinit de Casa de Cultură, a fondat acest grup.

A fost intovărăşit la drum de Poleac Ilie, la braci, şi Petrică Adam, la contrabas. "Căntăm repertoriu din zonele noastre, doine de strigăt, de chiuit, apoi doine de jucat, de-a lungul, pe loc, adică de amăgit, cum zic bătrănii noştri, şi de invărtit", spune Ionică Moldovan, care, pe lăngă faptul că este dirijorul Tarafului Tradiţional Săngiorz Băi, este şi dirijorul orchestrei Ansamblului Păuniţa. Muzicantul s-a născut la 8 noiembrie, in anul 1944. Incă de copil, din clasa a IV-a elementară, a inceput a cănta la vioară. "Căntam la dansurile şcolii. Eram primul ales dintre toţi. Acum sunt angajatul Casei de Cultură".

SĂ AI "URECHE". Nu a fost la invăţătură la nimeni. "Nu sunt profesionist, sunt amator. Muzica mai mult se fură, ascultam bătrănii cum căntau anumite melodii vechi, tradiţionale, de la noi, şi pe marele viorist care a fost pe Valea Someşului, care a avut tot taraf tradiţional şi cănta la nunţi, Ciubotaru Ion. Dănsul era cel mai vestit in zonele noastre." Un exemplu că muzica se transmite in familie este taraful acestui violonist. Maxim Ciubotaru şi Petru Ciubotaru erau fraţii lui Ion, Gabor Maxim ii era nepot, Ionică Moldovan ii era socru, iar Poleac Ion este tatăl lui Poleac Ilie.

AMINTIRI. Acum 30 de ani, dirijorul Tarafului Tradiţional Săngiorz Băi cănta la nunţi, petreceri, clăci de uns, de tors şi la şezători in nopţile de iarnă. "Eram trei. Unul la primaş, adică vioară, al doilea la contră, adică braci ori vioara a doua, şi al treilea la gordună… contrabas." In ’71 s-a infiinţat Ansamblul folcloric Păuniţa, ceea ce a insemnat prima ieşire in Franţa. A urmat Turcia…

Florin Hodoroga este de un an şi jumătate director şi coregraf la Casa de Cultură Săngiorz Băi. Cănd e vorba ca taraful să cănte pe la vreun eveniment, dănsul este persoana contactată şi de cele mai multe ori insoţeşte taraful prin ţară. "Mă descurc foarte bine cu domnul Moldovan, chiar dacă nu este notist. Anul acesta am fost invitaţi in Portugalia. Pe lăngă taraf, am mai tocmit un acordeonist. S-au prezentat foarte bine şi au fost apreciaţi. Erau şi foarte mulţi romăni prezenţi."

TRADIŢIA. "Imi fac melodii din zona noastră, spune Ionică Moldovan. Melodiile de la bătrăni le am in cap inregistrate şi nu vreau să le uit niciodată. E o muzică clară, curată, conform tradiţiei. Nu am cum să le notez pe caiet. Sunt melodii dedicate şi unor anumite prenume şi la nuntă mai se cere: «Unchiule, căntă hora mea!», şi atunci o cănt, şi e tare bucuros şi mai face cinste. Noi nu vrem in ruptul capului să se piardă tradiţia! Mergem inainte!" Bani ies din muzică in funcţie de cum se tărguiesc cu oamenii la nunţi, in plus sunt angajaţi.


APRECIERE. "Cam din luna mai am avut in fiecare duminică activitate, spectacole. Talentul muzicanţilor a fost recompensat de jurii importante din ţară", spune directorul Casei de Cultură. Se măndresc că au reuşit performanţa de a obţine locul I la Festivalul Mamaia in 2002 din partea unui juriu riguros. "Şi la Brad au luat tot locul I, la Gherla in fiecare an ne-am abonat la acelaşi loc fruntaş, iar «ASTRA» Sibiu ne-a oferit un premiu", incheie domnul Florin Hodoroga, care la bază este profesor de geografie.

Poleac Ilie, care manevrează cu mult talent braciul, are 59 de ani. Vorbeşte rar şi priveşte spre trecut cu seninătate. "De la 14-15 ani cănt, la nunţi, la morţi... am invăţat de la taică-miu, era din familie de muzicanţi. Poleac Ion a fost tatăl meu. Mergeam şi căntam pănă aproape de Cluj." Instrumentele cu corzi nu mai sunt un secret pentru nea Ilie. Se descurcă la vioară, braci şi contrabas. "Noi suntem urechişti, nu notişti", ţine să precizeze. Copii nu are, dar asta nu l-a impiedicat să nu aibă un ucenic. Şi-a invăţat nepotul să cănte la vioară, şi acum este măndru că l-a adus la nivelul la care poate căştiga un ban cinstit din muzică.

Cel mai tănăr membru al tarafului este Petrică Adam. Are 40 de ani şi este măndru că poate interpreta laolaltă cu unchiul său, Ionică Moldovan. De la 12 ani a făcut o pasiune pentru contrabas şi nici acum nu il mai lasă din măini.

Dacă v-am făcut curioşi, sămbătă, incepănd cu ora 16:00, ii puteţi asculta live.

Componenţă

Cei trei membri care alcătuiesc Taraful Tradiţional Săngiorz Băi sunt: Ionel Moldovan, dirijorul tarafului, interpretează la vioară, Ilie Poleac, la braci, şi Petre Adam, la contrabas. Nu de puţine ori s-a intămplat să acompanieze nume celebre ale muzicii populare. Un astfel de nume este Grigore Leşe, rapsodul Ţării Lăpuşului.


Repertoriu

Taraful interpretează doine şi căntece de joc. Sunt recunoscuţi pentru "Jocul banilor". "Era un obicei extraordinar la noi care in toată Romănia nu s-a făcut, «Jocul banilor». Se cănta in sat şi se făcea un cerc mare-mare, cu fete şi băieţi, şi unul mergea cu pălăria la fiecare şi străngea bani pentru muzică", povesteşte Ionel Moldovan.

×