Rascoala "antijidoveasca"

Numerosi evrei s-au asezat in zona Botosani - Dorohoi, ajungand la un moment dat aproape la fel de multi ca si romanii. Cu timpul au devenit mestesugari, detinatorii micilor afaceri si mai apoi mari arendasi, capatand chiar numele de "boieri". De aici provine contestatul "caracter antijidovesc" al rascoa-lei.

Evreii asezati aici au gasit teren propice pentru afacerile lor, tarani destul de blanzi si de intelegatori. au ajuns mestesugari, detinatori ai afacerilor locale si mari arendasi. Moldovean prost! Orice "Mitic" se naste, traieste si moare cu expresia asta pe buze. Dupa o saptamana prin judetul Botosani, acest reper fix al vietii se clatina rau. Numai de prosti n-am dat. Mai linistiti, mai ingaduitori, amabili, chiar dornici sa ajute.

Asa i-au gasit si "jidovii" care au venit aici in numar mare, fiind la un moment dat aproape la fel de multi ca si romanii. Toti localnicii explica fenomenul de acumulare prin ospitalitatea si caracterul oamenilor locului. Evreii asezati aici au gasit terenul propice pentru afacerile lor, tarani destul de blanzi si intelegatori, mai usor de manipulat decat in alte parti. Au ajuns mestesugari, detinatori ai micilor afaceri locale si mai apoi arendasi. Detineau in exploatare suprafete atat de intinse, incat erau numiti boieri. Initial, pe zona Hudesti, putere asupra locului avea boierul, cu sange avut, nu facut, Boldur Latescu, a carui proprietate a trecut prin mostenitorii sai pana in mana lui Fischer, contabilul ultimului descendent al lui Boldur.

Vladimir Ioan/Jurnalul National Casa Parohiala. Fostul conac din Vatra-Hudesti al lui Boldur Latescu, boier nascut, nu facut

Conacele. La moartea boierului, Fischer a umblat prin actele mosiei si a reusit sa intre in proprietatea acesteia. A fost o scapare - greu de crezut - , a fost frica - nu se stie - , cert e ca Fisher a ramas fara conac, construindu-si altul mai la vale. Se spune ca evreul era atat de suparat si ii displacea atat de tare noua casa, incat a vrut in cateva randuri sa ii dea foc. Ambele constructii exista si astazi. In prima functioneaza casa parohiala, in imediata vecinatate a bisericii ridicate de Boldur si in care se odihneste o parte a neamului sau, iar in cea de-a doua, un spital. De fapt a fost un spital, unul amenajat intr-un parteneriat cu niste olandezi. Inimosi sau nu, nu stim. Initial acestia aduceau haine second-hand pe care le vindeau, iar banii mergeau catre spital. Primarul spune ca olandezii au fost debusolati dupa o vreme de variatia preturilor de achizitie la medicamente si s-au retras din combinatie. Pe de alta parte, nici toalele second-hand nu se mai vindeau ca odinioara (sic). Pe scurt, in casoiul lui Fisher mai functioneaza azi doar doi medici de familie, sot si sotie. Prin ograda intinsa, taiata de alei ale caror urme se pierd catre lacul din apropiere, cativa cai isi balangane coada in asteptarea stapanilor bolnavi care stau la coada in fata cabinetului. Daca privesti catre conac, cu soarele ce razbate printre crengile desfrunzite, izbindu-te in ochi, si faci abstractie de o Dacie si un Matiz, ti se arata o imagine care cred ca seamana cu acel conac al lui Fisher de acum o suta de ani.

Dispute. La fel ca si cei din Sarbi, despre care ati citit ieri, hudestenii cred ca rascoala a inceput la 1906 in satul Varta al comunei. Desi practic nu reies din povestiri decat niste ciorovaieli cu "boierul". Sa fi fost jumatatea anului cand taranii s-au adunat la sfat si au pornit cu jalba in protap. Au fost dusi cu vorba, li s-a promis, au plecat acasa. Dupa cateva luni au revenit, plictisiti de atata asteptat. Povestea s-a repetat inca de doua ori. Se facuse deja 1907 cand au devenit ceva mai nervosi.

Invatatorii. O parte substantiala a iritarii provenea din "prelucrarea" unor brosuri ale lui Kogalniceanu, aduse, impartite stiutorilor de carte si traduse pre limba lor nestiutorilor de invatatorii comunei. Cam pe cand au aparut in maini primele furci si topoare, ba chiar si o vartelnita, (se facuse martie 1907) a aparut si o seama de "geandarmi" acompaniati de o baterie de tunuri, instalata strategtic pe o colina si pregatita sa rada satul Alba, daca nevoia o cerea. Nevoia a stat cuminte, la fel si taranii, asa ca ghiulelele au ramas la locul lor dupa ce s-a constatat ca rasculatii nu adusesera nici o atingere la conac. Invatatorii au fost cercetati, plimbati pe la stapanire, iar mai apoi eliberati fara vreo vatamare. Privind prin prisma evenimentelor de la Flamanzi, foarte oficial declarat atat de comunisti, cat si in zilele noastre epicentru al Rascoalei, s-ar putea spune ca pe la Hudesti a fost oleaca de agitatie. Pe de alta parte, totul trebuie sa aiba un inceput, iar fara miscarile din zona Hudesti - Sarbi, poate ca astazi la Flamanzi nu ar fi fost ridicat nici un monument, de altfel, singurul dedicat evenimentelor de atunci. Trebuie remarcat gradul ridicat de "poate" si "se spune", atat din acest material, cat si din monografii sau povestiri. Desi exista un numar destul de mare de tiparituri, fie contemporane cu noi, fie cu ei, contradictiile sunt numeroase, iar interesul scazut, cel putin astazi. Nu e de mirare ca, atunci cand ne-am intalnit cu unul dintre pasionatii, culegatorii si intelectualii satului moldovenesc, acesta ne-a batut obrazul, ca am publicat o harta pe care nu aparea Hudestiul. Partidul unic a speculat si a umflat cat s-a putut forta Rascoalei si numarul de victime. Majoritatea specialistilor pe care i-am contactat spun clar ca numarul de 11.000 de morti este de neluat in seama. Spre exemplu, in fostele judete Dorohoi si Botosani, azi unite si purtand impreuna numele celui din urma, au murit cinci tarani. Cifra oficiala mai mult sau mai putin, desi un act al vremii arata ca au fost despagubite sapte familii. Toti fusesera impuscati atunci cand au intrat in Targul Botosanilor, pe urma "jidovilor" care se refugiasera aici. Acestia, profitand de influenta economica pe care o aveau si de faptul ca un targ era mai important si mai usor de aparat decat o seama de sate, au facut presiuni pentru a mobiliza cat mai multa armata in zona, poate mai multa decat ar fi fost nevoie, daca veneticii ar fi ramas in satele lor si ar fi tratat cu taranii. Care nici ei nu erau chiar toti usa de biserica... Normal, majoritatea camatarilor erau evrei.

Trai greu. Povestile, fie adevarate, fie ca razbunare morala, spun ca erau destui care se imprumutau si nu mai dadeau banii inapoi. Viata grea, deh! Pentru cele 40 de prajini cat primeau in folosinta de la boier trebuiau sa lucreze tot 40 de porumb, sa-l praseasca, sa-l taie, sa-l duca in coseri, sa faca frumos la vreo 20-30 de ari de grau, sa scoata cartofii si alte cele, toate pentru boier. Care boier avea tot ce misca. De la pamant la plugurile cu cate sase boi, cu cate un baietan de pereche, de la moara la carciuma si fabrica de alcool. "La camp era o coliba acoperita cu paie, unde dormeau, iar de mancat capatau miste mamaligi mari si o mana de branza", dar numai in zilele in care nu se tinea post. Si pe vremea aia se postea cu inversunare, nu neaparat dupa ritul bisericesc. La doua saptamani se intorceau acasa in picioarele goale, ca de opinci nici nu putea fi vorba, cu hainele lor de canepa, facute in casa, rupte, murdare, pline de paduchi. Daca ii lasa tifosul, mai lucrau si pentru ei.

Asa era Hudestiul, asa era la Sarbi, asa era cam peste tot. Astazi, tifos nu mai e, dar nici spital. Sunt mai multe scoli, dar cea mai de vaza si mai iubita e tot aia facuta de boier. N-au industrie, dar au aer curat. Au vrut pamant, iar astazi nu prea mai au ce face cu el. Si dupa o suta de ani inca n-au "cazut la pace" in chestiunea luptelor din 1907. Poate sa fi fost in 1906...

Copii de martori

Vlad Dumitrescu / Jurnalul National Mihai si Maria Grigoruta. "Pentru Hudesti a fost un boier bun" Tatal Mariei a fost vreme de 20 de ani argat la conacul lui Fisher. "Fostul boier avea niste caini mari in curte, iar portile erau mereu inchise. Care avea treaba cu el venea si striga din drum. Trecea o vreme pana sa-l auda cineva. Argatu’ venea si’ntreba care-i cererea. Apoi il lasa pe om sa astepte si se ducea sa-i spuna boierului. Asta, daca avea chef, il primea, daca nu, il lasa afara. Dupa 1907, Fisher s-a mai inmuiat. Care avea nevoie de o seama de lemne ii dadea bilet si se ducea la vataful de la padure sa-si ia. Daca ii trebuia un sac de ceva porumb, ca se terminase, ii dadea bilet sa se duca la vataful de la camp."

Reforma necesara "La inceputul secolului trecut, necesitatea unei reforme agrare era importanta pentru reprezentantii boierimii si in mod deosebit pentru liberali. Nu intamplator, cercetatori de orientare liberala denumeau mosiile de peste 500 de hectare ca anacronice, parazitare, privite sub raportul eficientei economice" Constantin Cojocaru, monograf, fost director al liceului din Saveni Capii "Invatatorii au fost aceia care au pornit Rascoala. Au adus in sate brosuri de-ale lui Kogalniceanu, le-au dat taranilor care stiau sa citeasca, iar pe ceilalti ii strangeau in scoli si le explicau. Erau respectati pentru invatatura lor si erau aproape de tarani, pentru ca majoritatea provenea din randurile lor" Gheorghe Apatachioaie, monograf, directorul scolii din Vatra-Hudesti Smecherii "La cei care n-aveau de unde sa dea inapoi ii impumuta mai greu. Da’ majoritatea de aicea, care o fost mai smecheri, mai hapcai, adica care era oleaca mai prinsi in sat, mai bogatani, se dusea, imprumuta 20 de lei sau cat lua, si «lasa c-o sa-t dau, lasa c-o sa-t dau», si n-o mai dat nici azi!" Mihai Grigoruta, o groaza de ani, ginere de argat

Adevar vs subiectivism

Gheorghe Apatachioaie si Constantin Cojocaru sunt doi dintre "invatatori" directori de scoli, pasionati de istorie, ambii autori ai unor monografii, una despre Hudesti, cealalta despre Saveni-Vlasinesti-Sarbi. Ca ei mai sunt cativa. Pentru dumneavoastra, aceste nume nu par sa aiba mare importanta, dar sunt printre ultimii care au mai putut culege informatii direct de la "sursa", fostii participanti la rascoala. Valoarea cercetarilor lor nu e deloc de neglijat daca mai doreste cineva sa demitizeze prostiile comuniste. Totusi, comparand lucrarile lor cu ale altora, la fel de pasionati, se observa ca interpretarea datelor este diferita. Cateodata atat de radical, incat cel pe care un altul il ridica in slavi pe nu stiu care personaj al vremii, celalalt sa afirme ca profu’ era de fapt un smecher care nu si-a urmarit decat interesul si realegerea in trei legislaturi.

Originale

Arhiva personala. Harta Hudestiului la 1883 Vorbind de pasionati, in proprietatea profesorului Gheorghe Apatachioaie se afla o harta a zonei Hudestii Mari, datata din 1883. Unul dintre putinele documente ale vremii, pe care l-am putut vedea in original. Pana si la muzeul din Botosani, in afara de doua poze vechi, toate celelalte inscrisuri ca: telegrame, dari de seama, cereri etc. se pot vedea numai in fotocopie. Ne-am pus in cap sa gasim o medalie decernata in 1957 participantilor la rascoala. Dupa aproape o saptamana de cautari, de-abia am reusit sa gasim un exemplar aflat in posesia Asociatiei Filatelistilor si Numismatilor din Botosani.