Statul roman inseamna statul la cozi. In copilarie, mergeam la alimentara, cu cartele in maini, pentru paine, ulei, adidasi de porc sau "fratii Petreus". Dupa ’89, relatia dintre stat si cetateanul de rand a ramas aceeasi. De vasalitate. Pentru dreptul de a ne indrepta spinarile cocosate in fata ghiseelor, incepem de astazi o campanie de presa. E o plangere colectiva a celor care si-au risipit o parte din viata asteptand sa le vina randul. Prin care cerem statului roman sa-si trateze cetatenii cu respect.
Cititi si: La rand, de nevoie * Verticalitate

Copiii fac primii pasi spre coada vietii

Dispensare, policlinici, spitale. Ore de asteptat in fata cabinetelor cu odraslele suferinde plangand. Zeci de trimiteri de la o clinica la alta. Servicii proaste facute la repezeala, cu viteza reglata in functie de potenta financiara a solicitantului. Cozi, nervi, cheltuieli neprevazute, amaraciune.

Dis-de-dimineata, pe Strada Vasile Lupu din Iasi e o mare afluenta de femei cu copii in brate ce se grabesc sa ajunga la policlinica sau la spitalul de copii. La Pediatria "Sf. Maria", chiar si mamele venite la prima ora a diminetii au mult de asteptat. Personalul medical apare pe rand. Cineva pune de-o cafea, altcineva alearga la chioscul de ziare, rastimp in care medicul, dupa ce-si admira somnoros manichiura, se iteste curios pe hol. Arunca o privire, en passant, inspre papornitele femeilor venite cu copiii in brate de la tara.

SIMFONIA DURERII. Holurile au melodia lor. Cu o alternanta fireasca aici. Cinci minute in care se plange frenetic, cu metoda. "Bocetul" general e motivat, pentru ca e nascut din suferinta. Urmeaza cinci-zece minute in care copiii bolnavi, obositi si flamanzi se potolesc. Partial. Cei de la cabinetul de chirurgie s-au obisnuit cu toata aceasta ritmicitate, intrerupta din cand in cand de scartaitul usii. Pentru ei e ca un cantec nedorit, o simfonie a suferintei ce nu mai trezeste nici un sentiment. Nu face nimeni nimic pentru a potoli nerabdarea mamelor si, implicit, a copiilor. Toata lumea, de la director pana la purtator de cuvant, in frunte cu medicul stagiar care actioneaza cu viteza melcului, invoca lipsa de personal, numarul mic de cabinete, lipsa banilor. Motive fluturate de jos pana sus in intregul sistem medical national.

ORDINEA DEZORDINII. Purtati in brate, aici ajung copii cu malformatii teribile, cu hernie de disc, paralizati, pe jumatate imobili, cu fel de fel de afectiuni cronice si acute. O mama, aflata inca la varsta adolescentei, patruleaza cu copilul ud intre usa de la intrare si cabinet, o alta ii spune o poveste fetitei, care, nervoasa, o loveste in fata, in burta, pe unde nimereste. E scuzabila nervozitatea determinata de atata asteptare. O alta strange lucrurile imprastiate prin toate colturile, pe hol. Cineva indreapta o sacosa rasturnata. Bunica unei copile incearca sa-i aline suferinta micutei - copila are o imensa rana deschisa in spinare - , in timp ce un tatic grijuliu asteapta nerabdator sa fie chemat. Sa intre odata, sa nu-i moara copilul in brate. Fiecare scormoneste prin bagaje doar-doar va gasi o jucarie sau vreo prajitura ratacita, ceva, "un dulce", care sa-l faca pe copil mai intelegator sau macar pentru putin sa-l faca sa uite atat de suferinta proprie, cat si de cea a statului la rand.

O ZI SI O NOAPTE DE ASTEPTARE. Trenul de Cluj ajunge la Iasi o data cu ivirea zorilor. Din el a coborat cu ochii acoperiti de cearcane mama Naomei, o fetita ce sufera de o grava afectiune. Organismul ei nu poate asimila sodiul. A plecat de acasa cu o zi inainte, la ora 15:00, pentru a ajunge la unitatea medicala ieseana. In holul cabinetului de consultatii (chirurgie), ea a asteptat cu fetita bolnava de la 7:00 pana la 10:00, cand a intrat la medic.

Copilul a fost consultat si i-a fost intocmit biletul de internare. Aici, nimeni nu triaza copiii dupa distanta de la care vin, iar la unitatea de primire urgente nu ai acces daca nu esti adus cu ambulanta.

ANTICAMERA RABDARII. De fapt, primul "cabinet" in care intra parintii cu copiii bolnavi este "anticamera asteptarii". Daca nu e o urgenta, primul rand pe care trebuie sa-l tina mama e cel la medicul de familie, apoi la policlinica. Urmeaza coada la spital, la consultatii, la laboratoarele de recoltare, la radiografie, la registratura. Un intreg calvar. Trebuie spus ca la Spitalul "Sf. Maria" se face coada si la baie, pentru ca, atentie!, la un spital cu o capacitate de 700 de locuri, in care ajung anual aproape 30.000 de copii din intreaga Moldova, baia destinata celor veniti pentru internare nu "suporta" decat trei persoane.

ASTEPTAREA ASTEPTARII. Astazi au intrat pentru internare un copil cu osteomielita, Naomi, fetita care nu retine sodiul, un baietel din Pascani care este programat pentru operatie - el are canalul urinar prea ingust, s-a nascut prematur si nu s-a dezvoltat suficient. Invariabil, toti acesti viitori pacienti si inca alti 700 stau zilnic la coada si in fata unui lift cu o capacitate de cinci-sase persoane, care ar figura cu cinste intr-un grandios muzeu al tehnicii. Sarmanele mame cu copiii in brate sunt obligate zilnic sa urce cu puteri sleite pana la opt etaje, cat are cladirea.

O fetita accidentata de o caruta care i-a trecut peste picioare urca etajele in bratele tatalui. Este singura care a pierdut coada de la lift. Un copil cu hidrocefalie a scapat doar cu un singur rand. Francisc are displegie spastica bilaterala si a stat la trei randuri. Insa el este recordman in spital. Mama lui a socotit ca a stat deja la coada cat pentru doua vieti. "Pentru ca stiu la ce sa ma astept, dimineata ii dau foarte mult de mancare, iau alimente la pachet, mananc si eu, iau apa in sticla. Ma pregatesc de fiecare data, ca de drum lung. Stiu ca la cozi nu e de gluma." Baiatul, care merge rau si nu se poate apleca, tine randuri cat pentru toti copiii spitalului pentru ca are si o poveste incredibila.

DE S-AR MISCA PERSONALUL. "La 2 ani si jumatate a facut un vaccin gresit la medicul de familie si a ramas practic pe jumatate paralizat. Face recuperare de la 4 ani. L-am carat in spate atat de mult pe la randuri, ca am facut si eu hernie de disc. La tratament astept, la consultatii astept, la farmacie astept, viata mea intreaga si a copilului e o interminabila asteptare. Macar de s-ar misca personalul medical mai repede, dar daca nu dai ceva, nu se misca rapid... Si, cum eu sunt saraca, trebuie sa tot astept, m-am invatat. Eu il duc in carca la scoala, cateodata il apuca cate o criza si ii tremura picioarele. Tot ce mi-as dori este ca baiatul sa se insanatoseasca si sa se faca ceva in tara asta, sa nu fie nevoie sa avem o rabdare de fier."

ZILNIC, 30 DE ABONATI. Spitalul de Copii "Sf. Maria" Iasi are o capacitate de 700 de locuri, dispuse pe opt etaje, un lift de sase persoane si o capacitate de imbaiere la internare a copiilor de trei persoane. Aici au loc in medie 35.000 de internari pe an. In saloanele supraaglomerate, copiii stau si cate trei in pat. Cel putin 30 de copii vin cu parintii zilnic la cabinetele de consultatii. Ei trebuie sa treaca de barajul trecerii pe la chirurgie, radiografie, ORL, registratura, baie etc.

REVOLTA
"Am venit de la Barlad cu o nepotica, dar nu voi mai calca pe aici in viata mea. Spitalul e plin de crapaturi, uitati ce usa antica, geamuri sparte alaturi, instrumentar vechi. Astept de dimineata, e ora 14:00, mi-a spus sa mai astept inca cinci minute si a trecut deja o jumatate de ora. Am rudele plecate peste hotare, de aceea am venit cu nepotica, dar in scurt timp voi pleca si eu in strainatate" - unchiul unei fetite, venit la Iasi doar pentru ca la Barlad nu exista ortoped pentru copii

SUPLINITORII

Personalul medical recunoaste imperfectiunea sistemului. In timpul documentarii, nu am intalnit la cabinetul de chirurgie decat medici rezidenti, de unde si calitatea actului medical. "Sunt momente cand medicii intervin la urgente si au nevoie de oameni pentru echipa chirurgicala. De aceea se asteapta mult la cabinetele de consultatie. E mai degraba o problema organizatorica decat una financiara", recunoaste dr. Lucian Cernahovschi. "Un cabinet de ORL are, din pacate, un singur medic. Cabinetul nu functioneaza decat cinci zile pe saptamana si trebuie sa faca fata unei avalanse de pacienti. Solutia ar fi centrele de permanenta cu medici de familie. Chiar daca am avea mai multe cabinete, nu am face fata, pentru ca ne depaseste capacitatea, trebuie inregistrate date, puse pe calculator si respectate o multime de proceduri. Din pacate, mai mult medicii rezidenti (n.r. - suplinitorii medicilor "plini") stau la cabinete. Si da, aveti dreptate, baia nu poate sa ajunga decat pentru trei-patru pacienti...", recunoaste dr. Lucian Cernahovschi, purtator de cuvant al Spitalului Clinic de Urgente "Sf. Maria".

PARCAREA

La intrarea in Spitalul de Copii "Sf. Maria" te intampina un puternic contrast. In fata unui urias imobil jerpelit ai imaginea unui parc auto de milioane de euro - un jeep Hummer, un Mercedes, un Audi si un BMW ultimul tip stationeaza alternativ. Sunt doar cateva dintre masinile directorului dr. Marin Burlea. Un medic care, in calitate de manager, a modernizat doar clinica in care isi desfasoara activitatea: Gastroenterologie. Sarmanii pacienti, cu bani prea putini, isi ascund timid insemnele saraciei, surprinsi in luciul agresiv al limuzinelor. Mama si tata, care fac cu randul la tinut copilul in brate pe la registratura sau radiografie, au tot timpul sa-si potriveasca frizura in geamul ultimului tip de automobil sosit in "parcul" auto particular al spitalului. Pentru ca, in majoritatea toaletelor din spital, oglinzile lipsesc. Doctorul Marin Burlea a detinut, pana de curand, nu doar functia de director-sef al Spitalului "Sf. Maria", la sefia caruia a mai fost si in anii ’90, ci si pe cea de consilier judetean PSD. A demisionat in august, dupa aproape doi ani de mandat in care nu a excelat in privinta initiativelor.

DICTIONAR

FUNCTIONARISM s.n. Tendinta birocratica a unei persoane de a considera toate problemele numai din punctul sau individual de vedere, si nu din acela al interesului general; atitudine indiferenta, lipsita de interes si devotament fata de munca indeplinita; birocratism. (Dictionar de neologisme, Editura Academiei, 1986).