Ileana Stana Ionescu - un destin darnic

A trait zeci de personaje. Viata ei pe scena a fost marcata de o imensa sansa a diversitatii rolurilor. Lady Torrance a adus-o la National. A fost ani de zile Chiralina. A intrupat-o pe Hecuba. Fara sa fie o actrita formata la Institutul de Teatru, Ileana Stana Ionescu este una din doamnele teatrului romanesc.

ARTISTA. Teatrul o acapareaza si ii daruieste echilibru si bucurie. De aceea, nu si-a dorit nici o clipa sa fi fost altceva decat actrita

Nu poate concepe sa traiasca fara iubire si fara teatru. Si este convinsa ca "intamplarea are un rol colosal in existenta unui om". Pentru ca asa este viata ei, un "joc al intamplarii". Nu isi face planuri, ca sa nu fie dezamagita. Tot ce a fost frumos in destinul ei a venit fara sa se gandeasca vreodata ca i se va putea intampla asa ceva. Nu a visat sa joace un personaj. Daca a fost sa fie, a venit personajul spre ea. "Am avut o stea buna, generoasa", spune Ileana Stana Ionescu. Intalnirea cu teatrul a fost intamplatoare. Nu se putea altfel! Dar aceasta provocare pe care a acceptat-o cu entuziasmul specific adolescentei i-a adus o frumoasa cariera si un sot bun in care, de 47 de ani, gaseste sprijin, intelegere.

PRIMUL ROL. Dupa mama, este italianca. S-a nascut la Brad, in Hunedoara. Pe cand avea vreo cinci ani, s-a mutat cu parintii la Drobeta Turnu Severin. Cu tatal ei are putine amintiri. "Era ofiter de stat major. Imi amintesc de paradele in care il vedeam. Avea o alura cavalereasca, vitejeasca. Din pacate, m-am despartit repede de el, fiindca a murit in al doilea razboi mondial, cand eu aveam 6 ani." Absolventa de liceu, a vrut sa se inscrie la facultate, dar "dosarul" ei nu era "cum se cuvine". "Am vrut sa fiu ziarista. Originea mea sociala nu era insa convenabila Puterii de atunci si nu m-am putut inscrie la facultate. De nevoie, am plecat la Resita, la un frate de-al tatalui meu, ca sa muncesc, sa-mi castig existenta." Acolo a cunoscut teatrul. Mergea saptamanal cu unchiul ei la multe spectacole date de trupa din Resita. "Eram tanara, iar teatrul cauta o ingenua. Unchiul meu ii cunostea pe actori, pe directorul teatrului si cand m-au vazut au zis «uite o fata care ar fi buna pentru trupa noastra»". Primul rol a fost Agnes, in "Scoala femeilor", de Moliere. "Am jucat acest rol senina si linistita. Pentru ca, marturisesc, in primii ani jucam cu totala inconstienta, nerealizand ce responsabilitate aveam fata de public. Eu nu am avut nici un exercitiu de practica de teatru. Am avut doar curaj si interes. Dar am avut norocul sa intalnesc acolo oameni formidabili care m-au ajutat sa ma integrez in trupa lor si sa invat. Mi-a placut la nebunie tot ceea ce a insemnat lumea de dincolo de cortina, dramaturgia pe care incepusem sa o descopar si incet-incet, i-am patruns toate tainele." Tot aici il intalneste pe actorul Andrei Ionescu. "Am jucat impreuna in «Scoala femeilor». Eu - amoreza, el - amorezul, si uite-asa am ajuns sa ne casatorim cu adevarat."

HECUBA. Unul din cele mai fascinante roluri intr-un spectacol memorabil, semnat Andrei Serban

FAMILIA DE LA TEATRU. Dupa trei ani, paraseste Resita, impreuna cu sotul ei, si, in urma unui concurs, intra la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. "Sase ani am petrecut aici. Nu se poate descrie viata traita in acest teatru. A fost ceva fabulos. Perioada aceasta a fost pentru mine adevarata scaola de teatru. Am avut sansa sa joc diverse personaje la care nu m-am gandit niciodata." Unul din cele mai importante roluri jucate pe scena teatrului din Piatra Neamt a fost Lady Torrance din piesa "Orfeu in Infern", personaj cu care a cucerit "Nationalul" bucurestean. "Nu am crezut ca este posibil sa iau concursul la Teatrul National, pentru ca eu nu am facut o scoala de teatru. Era un handicap pentru mine. Ma gandeam ca sunt atatia tineri talentati care au terminat Institutul, colegii mei de generatie… Dar uite ca am reusit sa fiu in pas cu ei si am intrat la National, teatrul cel mai ravnit de orice actor." Debutul la National a fost in "Idiotul", cu rolul Nastasiei Filipovna, "unde am jucat alaturi de colegul si dragul meu prieten, Florin Piersic". Intrarea la National a fost surprinzatoare, dar si dificila. Aici se afla printre cei mai buni. "Eram complexata ca nu am facut scoala de teatru, ca nu stiu nimic, iar oamenii ceilalti au jucat niste roluri extraordinare." Steaua ei norocoasa a vegheat din nou. Directorul Teatrului era atunci academicianul Zaharia Stancu, "o persoana cu totul iesita din comun, o prezenta fizica magnetica." A fost omul care a incurajat-o si i-a dat incredere. "Eu eram pierita. Cand trebuia sa pasesc pe treptatele acelea, imi era frica sa calc. Domnul Stancu imi spunea «Nu-ti fie teama! Sunt intr-adevar actori uriasi, dar calca cu nadejde, cu incredere. Vei vedea in ce societate ai nimerit si cat de bine o sa te simti». Asa a fost! Actorii mai in varsta te inconjurau cu dragoste, simpatie, dornici sa te ajute, sa te invete din experienta lor. Mi-a pierit repede simtamantul de jena, de neputinta. M-am instalat ca intr-o familie."

DE LA CHIRALINA LA HECUBA. Succesul avut cu personajul Chiralina ii asigura multe roluri in comedii. Este un gen drag ei. "In ciuda aparentelor, este un gen deloc facil. Comedia este aritmetica superioara. Daca putin ai aruncat poanta mai sus sau mai jos decat trebuie, efectul se pierde." Cu trupa de la National cucereste Europa, America, Asia. "Trilogia antica", pusa in scena de Andrei Serban, ramane un moment deosebit. "A fost o modalitate de teatru cu totul speciala. Cea mai uluitoare experienta am trait-o cu acest spectacol la Sao Paolo. Emotia fabuloasa ce a existat intre actori si spectatori, totul desfasurat intr-un spatiu neconventional… Acei oameni inlacrimati, temperamentali, explozivi, care, la finalul reprezentatiei, ne imbratisau… A fost minunat."

SUNT IDEALISTA. Nu si-a dorit niciodata sa ramana pe alte meleaguri, fiindca "teatrul adevarat nu se face decat in limba materna". Traieste din plin fiecare experienta si accepta provocarile profesionale care sunt "demne de urmat". I-ar placea sa traiasca intr-o lume a armoniei, a bunei intelegeri. "As vrea ca oamenii sa fie mai linistiti, relatiile umane sa fie altele, sa nu mai proferam cu atata forta invective la adresa celuilalt. Poate sunt anacronica, dar tot ceea ce inseamna istoria acestui pamant in acest moment imi face atat de mult rau. Si imi este realmente frica. Si pentru mine si pentru generatiile care vin." Si prefera sa iubeasca tot ce o inconjoara: familia, oamenii, cerul, soarele, natura, copiii, teatrul. "Iubirea pentru teatru este un lucru minunat. Teatrul este un lucru inaltator, acolo te duci sa te purifici, sa inveti. De aceea, sunt revoltata fata de ultimele «mode» in teatru ce sunt tributare trivialitatii si care nu vorbesc practic de nimic." Si o mai indurereaza ceva… "Daca Dumnezeu ne-a lasat pe acest pamant sa traim cat ne este dat - 30-50-100 de ani, atunci lasa-ne, bunule creator, cu ochi, urechi, picioare, sa putem vietui fara sa fim o povara pentru cei din jur si fara sa ne chinuim. Dumnezeu ar trebui sa fie mai atent la ce se intampla cu copiii lui…"

…VOI FI CEEA CE SUNT…

"Niciodata n-am fost indrazneata. Sunt o persoana timida, in ciuda aparentelor. Sunt vorbareata, sociabila, imi face placere un interlocutor deschis. Atunci trec peste handicapurile timiditatii. Sigur, si profesia m-a obligat sa ma debarasez de acest ingrozitor cusur. Si sunt impulsiva. Incerc sa-mi stapanesc impulsivitatea, dar nu prea pot. Sunt exploziva, infernala, sunt o mare consumatoare de suferinta. Un gest sau o vorba ma pot indurera mult. Am mare noroc cu sotul meu care e un om echilibrat, lucid si ma tempereaza." - Ileana Stana Ionescu, actrita a Teatrului National Bucuresti

CEI DOI ANDREI

In familie a gasit intotdeauna sprijinul de care avea nevoie. S-a casatorit tanara, avea 21 de ani, dar a avut noroc sa-l aleaga pe cel mai bun. Iar fiul ei, Andrei, este cea mai mare implinire a vietii. "Numai in familia mea, alaturi de sot, am gasit sprijinul de care aveam nevoie cand purtam o durere mare in suflet. Langa sotul meu mi-am gasit echilibrul, linistea si speranta. Pana la urma, toate trec si, vrand-nevrand, mergem mai departe. Am fost uniti mereu. Cand era mic, Andrei spunea «noi suntem asa… coagulati»." Andrei este medic si, de cinci ani, traieste intr-un orasel din America. Poate de aceea, Ileana Stana Ionescu regreta acum un singur lucru: "ca nu mai am un copil". Dar viseaza ca anul 2005 sa-i ofere unicul rol pe care si-l doreste: de a fi bunica.