Suflet in pustiu sticlos

19 Aug 2004 • 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN

Teodor Negoita a infiintat prima baza romaneasca de cercetari polare. La capatul pamantului, printre pinguini si ursi polari, el cauta microorganisme de 300 miliarde de dolari. Luminile de pe punte zboara smulse de ciclonul teribil. Usile de la sala motoarelor pentru utilitati paraie sinistru sub loviturile de ciocan ale tonelor de apa care se revarsa asupra vasului de explorari. In cabine, tot ce nu e batut in cuie se pravaleste pe jos sau in capul echipajului. Mancarea ramasa in farfurii inainte de alarma se scurge acum pe pereti. Un caine urla de sub un pat. Pupa vasului iese pe jumatate afara din apa, iar elicele se invartesc nebuneste, zadarnic, in gol. Oasele degetelor, inclestate pe carma devenita inutila, ies prin pielea capitanului pironit de trei zile in fata ei.

VLADIMIR IOAN

Ce naiba cauta un om taman la capatul lumii? Teodor Gheorghe Negoita, explorator al regiunilor inghetate, cauta niste chestii care nu se vad cu ochiul liber. Microorganisme. Teribil de neinteresant, domnule! Bati drumul pana acolo pentru ce? Si mai e si un frig de-ngheata apele si nu se mai topesc de mii de ani. Totusi, microchestiile astea pot sa faca un mare bine omenirii - in general si unor vizionari - in particular! Si vorbim aici doar de medicamente. (Compania internationala biotehnologica Genencor a obtinut un profit de 300 miliarde dolari in 1999 din medicamentele produse cu microorganisme antarctice - spune Negoita). Inainte sa intram in apartamentul exploratorului, credeam ca pe la poli esti doar tu si pinguinii cu care, dupa o vreme, incepi sa stai de vorba ore-n sir. Dupa spusele lui Negoita, de fapt banchizele alea de gheata din Antarctica sunt un fel de promenada unde se plimba toate natiile. Intr-o duzina de expeditii a intalnit la capatul pamantului oameni din toata lumea. Deci, trebuie sa fie ceva interesant pe acolo si nu doar un loc unde sa fugi de-acasa.

URSUL POLAR. "Arctica si Antarctica impreuna reprezinta cel mai bun indicator pentru variatia calitatii mediului pe planeta. Mor mii de pinguini, iar o explicatie ar fi impactul uman agresiv asupra mediului. In Antarctica de Vest vin, deocamdata, in jur de 15.000 de turisti. Multe foci dispar. Brigitte Bardot i-a dat in judecata pe eschimosi pe tema asta, dar asa cum era si normal le-a cerut scuze in final. Focile sunt painea acestora. La Novaia Zemlya s-au facut teste nucleare. Mediul a inceput sa se transforme." Teodor Negoita a participat pana acum, la cei 57 de ani ai sai, la 12 expeditii de cercetari polare din care sapte romanesti, organizate sau conduse de el. In Groenlanda si Spitsbergen a fost de unul singur, parcurgand pe schiuri in jur de 300 de kilometri prin pustiurile inghetate. Aerul este foarte uscat, iar pericolul de deshidratare este la fel de mare ca si cel de a muri inghetat la marginea unei banchize. Intr-o zi de calatorie bea cam patru litri de apa, povara pretioasa pe o sanie cu echipament ce cantareste in jur de 120 de kilograme. De nevoie, a topit odata zapada in gura, dar i s-a umflat gatul in asemenea hal incat nu mai putea sa inghita nimic. Noptile, dupa timpul nostru, caci la poli ele tin aproape sase luni, se adapostea in cort. O actiune relativ periculoasa. A fost biciuit vreme de o ora, pe furtuna, de foaia de cort pana a reusit sa ridice constructia, iar ursul polar putea sa apara oricand. Chiar si cu pusca alaturi, somnul ii era agitat. Se trezea des scotand capul afara, mereu atent la zgomote, desi stia ca intr-o astfel de situatie nu prea mai are timp sa reactioneze. Matahala cu blana de camuflaj ataca fulgerator fara sa lase timp de reactie.

"ROMANIA". Chinezii nu-i puteau pronunta numele si l-au botezat astfel. Le-ar fi spus si el "China", ca sa nu-si mai fractureze limba, dar erau 80 de asiatici, jumatate cercetatori, jumatate membrii echipajului lui Xue Long, cel mai mare vas de explorari. Era una dintre cele mai mari expeditii organizate vreodata, iar Negoita era singurul european, dar parca nici nu prea conta. "Oameni care sa se distreze atat de bine ca ei n-am mai intalnit. Din doua in doua saptamani aveau o sarbatoare la care participau cu tot sufletul. Daca nu era nici un eveniment de sarbatorit, inventau pe loc unul." Poate mancarea lor sa-i mai fi taiat din elan lui "Romania", desi a ajuns sa manevreze betisoarele ca intr-un numar de circ. Prietenia dintre Teodor si chinezi s-a intarit dupa o aventura pe care a trait-o alaturi de Chen, seful geologilor. Plecasera impreuna in peninsula Storms (furtuni), Chen dupa roci, Teodor umplea eprubete cu bacterii, licheni, minerale fine. Au strabatut vai adanci, pasaje dificile, au trecut peste blocuri de stanci si dealuri de gheata ascutite. La opt dimineata vremea a luat-o razna. S-a declansat furtuna care nu i-a lasat sa iasa trei zile din adapost, izolandu-i complet. Totul in jurul lor era sloi si ajunsesera sa se culce peste recipientele cu suc bocna pentru ca acesta sa redevina lichid. Cand vremea a terminat sa-si faca de cap au luat-o inapoi spre baza. Pe un alt drum, mai scurt. S-au jucat cu focile, si-au facut poze, reintrasera in normal. Un pasaj de gheata subtire se desfasura inaintea lor. Teodor si-a infipt de cateva ori pioletul in masa alba si a facut primul pas. Paraitul sinistru al ghetii, sub care apa era atat de rece ca-ti oparea pielea, i-a inundat urechile. Patru sau cinci metri s-a tot scufundat si timpanele au inceput sa-i zvacneasca. A dat cu disperare din maini catre lumina ce se zarea deasupra lui, si un singur gand pusese stapanire pe mintea lui. Sa nu ajunga sub placa de gheata de unde n-ar mai fi iesit vreodata. N-au indraznit sa-si continue drumul si s-au intors pe vechiul traseu ocolitor, prin pustiul Antarcticii unde un kilometru se simte in fiecare os. A mai adaugat o amintire la pomelnicul aventurilor din care n-au lipsit caderi si tavaliri de o vale de 150 de metri, peste pietroaie si gheata. Si-a numarat, la poalele dealului, vreo 25 de vanatai si cateva coaste rupte.

VICTORIE. S-ar zice ca a tot plecat atat de departe de casa ca sa scape de lume: "Sotia? Ce ar mai putea sa zica? Nu mai zice nimic. Plec si gata." Ce-o fi in sufletul ei... In iunie â98, a aflat ca elicopterul expeditiei ruse s-a prabusit. Cinci morti si patru grav raniti. A sunat disperata la ambasada, insa nimeni nu stia nimic. Norocul lui Teodor: fusese transportat cu o seara inainte de accident, cu acelasi elicopter... Dar la capatul pamantului traiesc oameni, pe care nu-i poate si nici nu vrea sa-i ocoleasca. Eschimosii! De trei ori a stat printre ei, "in case mai frumoase ca ale taranilor romani". Femeile lor sunt mult mai sensibile decat europencele, chiar daca mananca foci, uneori chiar si fara sa le gateasca. Exista o rasplata pentru ca a mancat si el carne cruda, a indurat friguri inimaginabile, a strabatut sute de kilometri pe jos cu ursul polar pe urmele sale? Stradania lui face ca astazi Romania sa aiba propria statiune de cercetari polare. "In data de 9 februarie 2003, ora 15:20, am ridicat tricolorul si in memoria parintilor mei inaugurez prima baza de cercetare romaneasca in Antarctica Â«Law-RacovitaÂ» (n.r. - australianul Philip Law este primul explorator care a cercetat Antarctica de Est, iar Racovita, primul biolog din lume care a cercetat viata in Antarctica intre 1897-1899) - din jurnalul de calatorie al lui Teodor Negoita.

DEGERATURI:

"Norocul este sa-ti vada cineva pometii ingalbeniti. E primul semn si destul de greu vizibil. Ultravioletele sunt atat de puternice, chiar si cand sunt nori, incat este nevoie sa ai mereu fata acoperita ca sa nu-ti arda pielea. Dureri crancene te anunta ca ai avut ghinion si incep sa-ti cada extremitati ale corpului, cum ar fi degetele sau nasul. Sa nu-ti imaginezi ca poti fi mai tare ca frigul!"

COSTURI

"O calatorie pana la pol este mai ieftina decat cea a unui parlamentar la vreo conferinta prin Europa. Oamenii nu stiu cate posibilitati exista pentru cel care doreste cu adevarat sa faca cercetare. Cu expeditia chineza am cheltuit pe biletul dus-intors pana-n Shanghai 900 $ si 1.000 ca sa aduc in tara probele recoltate"