x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Continut platit Anunț CREDIDAM

Anunț CREDIDAM

09 Iun 2025   •   09:00
Anunț CREDIDAM

CREDIDAM va efectua, începând cu data de 16.06.2025, repartiția remunerațiilor aferente trimestrelor IV 2024 și I 2025.

Stimați artiști,

CREDIDAM va efectua, începând cu data de 16.06.2025, repartiția remunerațiilor aferente trimestrelor IV 2024 și I 2025, încasate în perioada 1 decembrie 2024 –  31 mai 2025 (inclusiv sume recuperate pentru perioade din urmă), pentru sursele Radio, TV și Cinema, a sumelor aferente și încasate în perioada                       1 decembrie 2024 – 31 mai 2025 (inclusiv sume recuperate pentru perioade din urmă), pentru sursele Cablu, Comunicare publică și Internet, precum și a sumelor din sursa Copie privată încasate de la UPFR (colectorul unic) la datele 31.12.2024, 09.01.2025, 30.01.2025, 03.03.2025, 25.03.2025 și 16.04.2025  (inclusiv recuperări).

Viramentele încep la data de 16.06.2025 și vor continua în lunile iunie și iulie 2025, în funcție de numărul borderourilor. Aceste remunerații sunt repartizate titularilor de drepturi, proporţional cu utilizarea reală a repertoriului declarat la CREDIDAM de fiecare artist interpret, în baza playlistelor primite de CREDIDAM de la utilizatori și a unui studiu de piață pentru sursa Copia privată. În cazul în care membrii CREDIDAM/nemembrii nu au înregistrat la CREDIDAM repertoriul care înțeleg să fie protejat, CREDIDAM este exonerat de răspundere privind plata remunerațiilor către aceștia.

Pentru sursele de gestiune colectivă obligatorie, artiştii interpreți sau executanți care nu sunt membri CREDIDAM, sunt invitaţi să solicite în scris drepturile care li se cuvin pentru a evita prescrierea acestora.

Prezentul anunţ reprezintă notificare prevăzută de art.159 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit alin.3 art.159 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel cum a fost modificată și completată, revendicarea sumelor prevăzute la alin.2 de către autori sau titularii de drepturi se poate face în 3 ani de la data notificării.

Prezenta notificare este postată pentru opozabilitate pe www.credidam.ro în data de 06.06.2025, precum și într-un ziar de largă circulație.

Vă puteți adresa CREDIDAM cu privire la repartiția efectuată, începând cu data de 04.08.2025, la numărul de telefon: 021.307.92.00, la e-mail office@credidam.ro sau la sediul CREDIDAM din str. C.A. Rosetti nr. 34, sector 2, București. Respectuos vă solicităm să respectați acest termen (04.08.2025), astfel încât toate resursele să poată fi alocate realizării și verificării repartiției.

 

 

×