x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Continut platit Cum și de ce apar hemoroizii

Cum și de ce apar hemoroizii

04 Mar 2025   •   15:11
Cum și de ce apar hemoroizii
Sursa foto: Unsplash.com

Hemoroizii reprezintă o problemă comună, dar în același timp inconfortabilă pe care o poate experimenta aproape oricine. Aceștia se formează atunci când venele de la nivelul rectului inferior sau anus se inflamează și conduc la apariția unor simptome cum ar fi mâncărime, disconfort, durere sau chiar sângerare. Înțelegerea cauzelor și a factorilor de risc este esențială pentru prevenție și tratament.

Ce sunt hemoroizii?

Hemoroizii sunt vase de sânge inflamate de la nivelul regiunii anale. Aceștia pot fi clasificați în două tipuri:

  • hemoroizi interni - localizați la nivelul rectului, de obicei nedureroși, dar care pot cauza sângerări. Cu toate acestea, atunci când sângerarea persistă, această nu trebuie ignorată întrucât poate fi un semn de cancer de colon.
  • hemoroizi externi - aceștia se află sub pielea din jurul anusului și sunt de obicei dureroși și produc mâncărime.

Cum se dezvoltă hemoroizii?

Hemoroizii se formează ca urmare a presiunii excesive care apare la nivelul zonei rectului. Înainte de a opta pentru orice tip de hemoroizi tratament, este important să înțelegeți care sunt cauzele acestora:

  • constipație cronică sau încordarea în timpul defecației - din această cauză, mișcarea bolului fecal poate pune presiune pe zona rectală, ducând la inflamația venelor din acea zonă. De asemenea, bolul fecal tare poate cauza deteriorări în zona anală, exacerbând simptomele asociate hemoroizilor.
  • activitate statică pentru foarte mult timp - atunci când aveți o activitate care presupune statul pe scaun pe perioade lungi de timp sau când petreceți foarte mult timp pe toaletă, fluxul sanguin este restricționat la nivelul rectului. Prin urmare, aceasta devine o condiție favorizantă pentru apariția hemoroizilor.
  • sarcină sau naștere - creșterea în greutate pe timpul sarcinii, precum și schimbările hormonale, pot crește riscul de a dezvolta hemoroizi. De asemenea, nașterea, mai ales cea vaginală, poate pune presiune suplimentară pe zona anală, ducând la apariția hemoroizilor. Din fericire, dacă dezvoltați hemoroizi pe perioada sarcinii, îi puteți trata cu operatie hemoroizi laser sau cu alte tratamente non-invazive.
  • obezitate - creșterea excesivă în greutate pune presiune suplimentară pe abdomenul inferior și pe venele de la nivelul rectului. Prin urmare, poate crește riscul de apariție a hemoroizilor.
  • dietă slabă în fibre - o astfel de dietă poate conduce la formarea bolului fecal dur sau chiar la constipație, făcând mișcarea acestuia dificilă. Prin urmare, riscul de a dezvolta hemoroizi crește.
  • înaintarea în vârstă - pe măsură ce îmbătrânesc, pacienții se pot confrunta cu slăbirea țesutului de la nivelul rectului. Astfel, este foarte probabil să apară inflamație și să se dezvolte hemoroizi.
  • ridicarea de greutăți - exercițiile repetitive ce presupun ridicarea de greutăți pot pune presiune pe abdomen. Prin urmare, crește riscul de a se forma hemoroizi.

Cum puteți preveni formarea hemoroizilor?

Prevenirea formării hemoroizilor presupune ajustări ale stilului de viață, cu ajutorul unei diete sănătoase. Puteți reduce riscul de constipație cu ajutorul unei diete bogate în fibre și o bună hidratare. De asemenea, exercițiile fizice zilnice și statul cât mai puțin pe vasul de toaletă vă vor ajuta să preveniți această problemă. Atunci când stați pe vasul de toaletă, puteți menține o poziție pe vârfuri, reducând astfel presiunea pe zona rectală.

În concluzie, hemoroizii pot fi dureroși și vă pot influența activitatea zilnică atunci când nu sunt tratați la timp. În momentul în care începeți să aveți simptomele specifice, este important să vă programați la un consult proctologic. De asemenea, este important să știți că puteți să preveniți apariția lor cu ajutorul unui stil de viață sănătos.

 

Sursa foto: unsplash.com

×