x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale „A mai trecut un an!”

„A mai trecut un an!”

de Carmen Anghel-Dobre    |    15 Dec 2010   •   21:06
„A mai trecut un an!”
Sursa foto: Arhiva Paula Seling/

142667-sequence-3.jpgPaula ne-a povestit cum s-a năs­cut acest album de colinde. În primul rând i-a provocat o frumoasă întoarcere în timp, în propriile po­veşti. „Ce se schimbă viaţa, de la un moment dat! Ce se modifică per­cep­ţia asupra timpului şi a spaţiului! Ce mă minunez privind spre cea care eram, cu ceva ani în urmă! Mă emo­ţi­onez prea tare. Privesc trecutul cu li­­nişte şi cu îngăduinţă, aştept viitorul cu resemnarea şi cu întrebările omului prins la mijloc. Sunt multe lucruri pe care le-aş fi făcut altfel dacă aş fi avut mintea şi sufletul de acum. Pe vre­muri  zâmbeam îngăduitor privind oa­menii care plâng la evenimente de viaţă, iar acum mă surprind lă­cri­mând amintindu-mi emoţii din propriile poveşti. Chiar aşa...?! Nu mai sunt un «supertânăr», am trecut la stadiul de om simplu. M-am «mic­şo­rat» ca în povestea incredibilă a lui Benjamin Button.” Apoi a făcut o introspecţie în fi­in­ţa sa de om matur: „Se spune că avân­tul şi visarea se păstrează atât timp cât eşti copil, că viaţa te schimbă într-o fiinţă previ­zibilă şi anostă, că lumina o vezi doar atât timp cât viitorul ţi-e neclar şi poţi să-i atribui orice direcţie doreşti. Atât timp cât poţi să visezi, poţi să traieşti şi în prezent, cu ochii spre cer. Dar... Nu las orizontul să se în­gusteze, nu primesc lumea ca un spa­ţiu închis şi concret. Nu înţeleg de ce aş face-o, de ce aş accepta, cu frun­tea la pământ, că pe lume totul este doar atât, cât ochiul poate să vadă.

De fapt, voi cred că mă ştiţi deja... Locurile unde am copilărit au o vi­bra­ţie ciudată în sufletul meu. Au o lu­mi­nă aparte, chiar dacă s-au «micşorat» o dată cu trecerea anilor.”

Ce este acest album? Ce poveste spune el? „«A mai trecut un an» este un album înregistrat cu gândul la ino­cen­ţa copilăriei, la puritatea vieţii de la ţară. La bunici, an de an, am ascultat zeci, sute de variante ale colindelor din zonă, am reţinut frânturi de ver­suri şi de linii melodice pe care am căutat, mai târziu, să le cuprind în al­bumele de colinde pe care vi le-am ofe­rit, de la început, până acum. De fie­care dată se instalează o stare specială, atunci când înregistrez colinde. Mereu am senzaţia că... aş da tot su­fle­tul meu, tot ce am, pentru a da viaţă cân­tecului, şi frustrarea este mare când nesiguranţa nu lasă vocea să treacă de zidurile studioului. Niciodată nu poţi şti dacă interpretarea ta este demnă de măreţia cântecului de Sărbători pe care îl cânţi, dar şi a pu­bli­cului care are aplecarea să îl as­cul­te. Cântecele de Sărbători sunt sfin­te. Domnul le-a lăsat nouă pentru a ne face să vibrăm, pentru a ne linişti şi lumina, pentru a nu uita să «lu­cram» la tabloul cu Cerul deasupra.”

Cum a fost gândit albumul? „«A mai trecut un an» are 13 colinde, unul mai «mândru» decât celălalt, pe care le-am lucrat, în totalitate, cu Sergiu Tu­huţiu, bunul coleg şi prieten, «re­ci­divist» în colaborările noastre. Îm­pre­ună, iniţial, am vrut să surprindem câte puţin din parfumul Cră­ciu­nu­lui în Maramureş, îmbrăcând cân­te­cele în straiele de sărbătoare pe care le vezi doar la coconii de «dinco­lo de deal», când mergi la colindat pe uliţa ninsă. Am chemat, în studio, orchestra din Maramureş (Ioan Tu­hu­ţiu – taragot, Gheorghe Pârja – vioa­ră, Sergiu Tuhuţiu – acordeon şi percuţii, Marinel Petreuş – zongoră, Costel Nichita – contrabas) care a înre­gistrat, cap coadă, toate cântecele dintr-o suflare, ca şi cum ar fi fost la colindat... Acestea sunt: «Astă-seară spre-asfinţit», «Doamne, Iisu­se Hristoase», «În cetatea-mpă­ră­teas­că», «Irod cel viclean», «La Por­ti­ţa Raiului», «Mărire-ntru-nălţime», «Şi acum văzui minunea», «Nici o sărbătoare-n lume».”

De unde a strâns colindele? Prietenii sar la nevoie. „Ştiind că sunt în căutare de colinde vechi, mai puţin cântate, Farcş Maria, David Elena şi Tenter Eugenia de la Sadu, zona Sibiului, mi-au pregătit o casetă video, interpretată în camera de zi, cu caie­tul de versuri în faţă, la masă, pe care au înregistrat-o chiar ele, special pentru mine, aşa că deja am material şi pentru la anul... . Nu pot să vă spun cât am fost de uimită de ineditul înre­gistrării... Niciodată să nu subestimaţi capacitatea oamenilor de a se adapta condiţiilor tehnice...”.

Albumul a fost înregistrat, în mare parte, anul trecut, în decembrie şi în ianuarie „cu gândul la lucrurile ce vor veni, şi mi-a fost tare bine că am mai prelungit puţin sărbătoarea Naş­te­rii Domnului până în ianuarie, când, de obicei, sufletul e nostalgic după vremurile ce nu se mai întorc”.

Titlul albumului a venit de la „«A mai trecut un an», un cântec pe care l-am auzit la o prietenă de familie care cântă adevărat, curat şi cu suflet. Ani Mateşan a venit special să-mi cânte acest cântec minunat pentru că ştia că sunt în căutare de cântece pentru acest album. Am rămas mută la auzul cântecului şi l-am înregistrat pe telefon, să nu uit. Sergiu a ştiut exact ce parfum să-i dea mai târziu. Apoi, «Dumnezeu o poruncit» şi «Râ­urel de ploaie» sunt două colin­de pe care le-am auzit în interpretarea lui Marinel Petreuş şi mi-a fost mai mare dragul să-l ascult cântându-le. De la el am împrumutat «suflul» pe care îl au variantele lucrate pentru album. Mulţumesc, Marinel, pentru că mi-ai îngăduit să mă inspir din trăirile tale! «Voi ceruri vă-nduraţi» şi «Se zguduie Cerul» sunt două cân­te­ce pe care Sergiu le-a lucrat până în cele mai mici detalii, după sufletul său. Poate nu ştiţi, dar Sergiu este un pianist excepţional pe care vă invit să-l ascultaţi când aveţi ocazia”.

 

Pentru a vă face Sărbătorile mai frumoase, puteţi comanda albumul de colinde al Paulei Seling pe site-ul ei: www.paulaseling.ro.

×
Subiecte în articol: arte sighişoara muzicală Paula Seling