x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Artă la zero grade

Artă la zero grade

de Ramona Draghici    |    23 Oct 2007   •   00:00
Artă la zero grade
Sursa foto: RADU CONSTANTINESCU/LUCIAN MUNTE/

Frigul a luat pe nepregătite şi autorităţile din zona culturii, motiv pentru care activitatea Operei Naţionale din Cluj-Napoca a fost blocată, prin anularea a trei spectacole.

Protest - Cluj. Artiştii Operei stau in frig

Frigul a luat pe nepregătite şi autorităţile din zona culturii, motiv pentru care activitatea Operei Naţionale din Cluj-Napoca a fost blocată, prin anularea a trei spectacole.

"Lipsa de implicare" a fost principala acuzaţie pe care salariaţii Operei Naţionale şi Teatrului Naţional din Cluj-Napoca au adus-o Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC). Artiştii s-au plăns autorităţilor de faptul că sunt obligaţi să repete şi să susţină spectacole in frig. "Suntem foarte nemulţumiţi de lipsa de implicare a Ministerului Culturii, direct a domnului ministru, pentru că, deşi i-a fost comunicată din 10 septembrie starea proastă financiară a celor două instituţii, nu s-a implicat pentru luarea deciziilor privind funcţionarea centralei termice care deserveşte clădirea. Este o situaţie de criză in cele două instituţii", a declarat recent, citat de Mediafax, Dan Lupea, preşedintele sindicatului "Solistul, Studii Muzicale", din cadrul Operei clujene. Lupea susţine că artiştii suferă de frig şi că trei spectacole ale Operei Naţionale - "Hansel şi Gretel", operă pentru copii, "Carmina Burana", balet, şi "Bal mascat", operă, au fost anulate deoarece in sală şi pe scenă este frig, iar artiştii se imbolnăvesc. Lupea a explicat că inspectorii Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) au sigilat in luna iunie 2007 centrala termică a clădirii care adăposteşte Opera şi Teatrul Naţional, cumpărată in anul 2001, pe motiv că aceasta nu era autorizată. Artiştii au sesizat atăt Ministerul Culturii şi Cultelor, căt şi autorităţile locale, la inceputul lunii septembrie, despre această situaţie, dar nu a fost primit nici un răspuns.

Lipsă de bani. El susţine că ar fi nevoie de o sumă de 245.500 de lei pentru a rezolva problema centralei termice. Opera Naţională din Cluj are 278 de angajaţi, iar Teatrul Naţional un număr de 150.

ramona.draghici@jurnalul.ro

Soluţie "de peticeală"

Angajaţii Teatrului şi cei ai Operei Naţionale din Cluj au fost surprinşi ieri-dimineaţă, cănd au găsit clădirea incălzită. "Am găsit căteva soluţii tehnice cu care au fost de acord şi cei de la ISCIR. Au fost instalate la nivelul vechii centrale mai multe aparate care măsoară toţi parametrii, astfel incăt putem să impiedicăm, la primul semnal, producerea unui accident", a declarat Vasile Pintea, directorul adjunct al Teatrului Naţional din Cluj. El spune că soluţia este doar temporară, pe parcursul desfăşurării unor probe după instalarea noilor aparate.

La răndul său, liderul sindical din Opera Romănă, Liviu Olteanu, a declarat că situaţia este provizorie şi că a solicitat conducerii instituţiei identificarea unor noi spaţii in care să joace artiştii Operei. Pănă acum, mai multe spectacole ale Operei au fost anulate din cauza lipsei de căldură in sala de 1.000 de locuri a Teatrului Naţional. (Cosmin Pirv)

×
Subiecte în articol: arte operei