Arta, puntea dintre noi

Femeile şi-au câştigat în timp locul lor într-o literatură în care până nu de mult dominau bărbaţii. Este şi cazul Cellei Serghi, care şi-a făcut apariţia în beletristica românească cu cele două romane "Pânza de păianjen" şi "Cartea Mironei", care s-au bucurat de succes.

"Am descoperit-o pe Cella Serghi datorită unui curs de studii de literatură feminină în cadrul masterului «Studii de gen», după anul 2000, la Facultatea de Litere. Cella Serghi e o scriitoare citită astăzi, poate cea mai citită, mai mult decât Hortensia Papadat Bengescu, a cărei operă e dificilă", ne-a spus doamna Elena Zaharia Filipaş, profesor la catedra de Istoria literaturii în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.

"Acest succes poate fi explicat prin faptul că Cella Serghi răspunde unor anumite cerinţe ale «scriiturii feminine», un concept dificil, nu suficient de clar elaborat de şcoala americană şi franceză. Scriitoarea impune prin «Pânza de păianjen» un tip de roman cu anumite trăsături, care marchează un interes pentru problematica feminină. Ea parcă îşi asumă modelul feminin mai mult decât alte scriitoare. În romanul de debut, ca şi în «Cartea Mironei», găsim aceeaşi naraţiune autocentrată feminin.

Eroinele sale, fie că e vorba despre Diana Slavu, fie despre Mirona Runcu, îşi povestesc viaţa, problemele cu care se confruntă, dramele, aspiraţiile sau eşecurile. Femeia este şi vocea, şi personajul în acelaşi timp, ceea ce conferă scriiturii o notă de narcisism. Eroina Cellei Serghi e o femeie frumoasă, care se simte bine în pielea ei de femeie şi îşi asumă perspectiva feminină asupra vieţii. Specifică literaturii feminine este şi tema căutării fericirii. În acest sens, Cella Serghi nu-şi propune niciodată o perspectivă obiectivă şi nici nu se situează pe poziţia unui bărbat."

Ca să-i putem înţelege evoluţia şi motivaţia scrisului - de ce a început Cella Serghi să scrie -, trebuie să ne întoarcem puţin în timp. Mai precis, la momentul când familia ei, care a locuit în Constanţa până în 1916, s-a refugiat în timpul războiului la Brăila, iar mai apoi la Bucureşti.

Cella urmează la Bucureşti Facultatea de Drept, luându-şi licenţa în 1931. Se căsătoreşte cu inginerul Alfio Seni, apoi cu judecătorul Ion Bogdan. Faptul că a practicat un timp avocatura i-a servit romancierei la cunoaşterea diferitelor caractere, ea putând astfel să îmbogăţească gama personajelor sale. Folosind pseudonimul Gella Marin, ea trimite ziarelor Gazeta - de sub direcţia lui Ion Pas - şi Reporter un număr de reportaje şi cronici teatrale, care s-au bucurat de mult succes. Aceste prime publicaţii aveau să îi deschidă




Cellei Serghi perspectiva permanentei munci literare. Mai mult decât atât, în Bucureşti a avut şansa să pătrundă în anturajul unor mari scriitori ai epocii, legând astfel multe prietenii literare. Camil Petrescu, Liviu Rebreanu şi Mihail Sebastian au fost cei care au îndemnat-o să scrie.

"Primul roman, «Pânza de păianjen», a avut succes atât din partea criticii, cât şi din partea cititorilor, aşa încât Cella Serghi a simţit dorinţa să devină scriitoare. Ea s-a ambiţionat pe această cale, dar nu a scris uşor cel de-al doilea roman, «Cartea Mironei», mai ales că între timp s-a schimbat regimul şi a început o nouă perioadă, foarte grea, în istoria României. Întrucât autoarea a încercat să se adapteze noului regim, aceste schimbări se vor regăsi în roman.

Dacă la debutul ei în literatură a creionat foarte bine femeia şi intimitatea ei - în acele timpuri femeia nu se întreţinea singură, avea nevoie de un sprijin, un bărbat care să-i fie şi iubit, şi protector, scriitoarea făcând, în viziunea ei literară, o separaţie clară între soţ şi iubit -, în Mirona, Cella Serghi abordează o altă temă: dorinţa femeii de emancipare, de eliberare de sub tutela familiei, un fel de evadare.

Mirona o adora pe bunica Fana, îşi dorea cu patimă să fie ca ea şi era mândră când era comparată cu ea, pentru că fusese o rebelă, care nu accepta ordinea burgheză şi nu se supunea. Fana este un personaj misterios şi fascinant, poate cel mai interesant din roman.

Eroina din «Cartea Mironei» are dorinţa de emancipare şi de a se exprima liber, fără nici un fel de restricţii, căutându-şi identitatea prin raportarea la modelul acestei bunici, considerată «oaia neagră a familiei»", încheie Elena Zaharia Filipaş.

Portretul scriitoarei nu ar fi complet dacă nu am aminti un fapt mai puţin cunoscut al activităţii sale, acela de traducător. Cella Serghi era convinsă că opera de artă, dar mai ales literatura, trebuie să devină accesibilă tuturor pentru că realizează punţi între indivizi.