Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O instituţie tot mai activă în ultimii ani, Teatrul din Piteşti, condus de Sebastian Tudor, a găzduit zilele trecute premiera piesei unei scriitoare interesante: Ana Maria Bamberger, o româncă rezidentă în Germania, medic şi cadru didactic la Facultatea de medicină din Hamburg. Ca dramaturg a avut şansa ca încă de la prima piesă să se bucure de o distribuţie deosebită în frunte cu Olga Tudorache, ceea ce a marcat-o şi a impulsionat-o pozitiv în creaţia sa, după cum singură declară.
Dovadă îi stau succesele pieselor sale pe mai multe scene europene, în Israel, Canada şi Statele Unite.
Textul piesei “Belvedere”, regizată la Piteşti de Dan Tudor, a avut şansa unor montări deosebite, ce i-au sporit valoarea dramatică. Dacă în varianta de la Teatrul din Hamburg, rolul principal, adică scriitoarea Antonia, devine scriitorul Anton, iar în consecinţă rolul medicului psihiatru, cel care îl îngrijeşte, devine rol feminin, în montarea sa de la Piteşti, Dan Tudor nu se dezminte şi creează alte două personaje, inexistente în textul original: reflexiile din tinereţe ale Antoniei şi iubitului ei Ştefan.
Studiindu-şi sârguincios pacienta, medicul Surdu află că el însuşi era obiect de studiu pentru scriitoarea din faţa sa. Replicile percutante ţin captiv spectatorul în regulile unui joc bine strunit dintre ficţiune şi realitate. Această stare de ambiguitate e unul din elementele de suspans ale acţiunii, care nu se clarifică nici în final.
Dan Tudor a optat pentru o varianta unei comedii solare, relaţia dintre cele cinci personaje nelăsând loc vreunui accent dramatic. Alegerea sa e fericit servită de decorurile şi costumele tinerei scenografe Miruna Varodi, o surpriză deosebit de plăcută, dată fiind austeritatea mijloacelor materiale, de care dispun azi teatrele. O surpriză deosebită a fost, chiar şi pentru autoare, stilul în care a abordat rolul psihiatrului actorul Dan Ivănesei. La rândul ei, Luminiţa Borta a alunecat cu inteligenţă între delir şi percepţia oportună a realului, cheia intrigii sub care Ana Maria Bamberger şi-a construit acţiunea dramatică. Cătălin Mirea şi-a pus dificilul rol de “amintire” sub semnul diafan al discreţiei. Nu-i uităm pe Ania Cazan şi Dana Andrei, doi tineri, cum spuneam, reflexiile dragostei din studenţie a protagoniştilor, două apariţii scurte, dar îmbogăţite de romantism şi delicată pasiune.
Finalul piesei nu ne aduce răspunsul aşteptat la jocul psihologic dintre ficţiune şi alienare, dintre metodele de investigaţie ale scriitorului şi ale omului de ştiinţă. Subtilul joc al celor doi, pe cât de incitant, pe atât de amuzant, rămânr liantul cu care autoarea şi regizorul captează spectatorii până la sfârşitul apectacolului.
În acest sens simptomatică pentru întregul spectacol ni se pare replica ce pune sub semnul îndoielii conceptul de normalitate: ”Dar dumneavoastră puteţi să-mi dovediţi că nu sunteţi o halucinaţie?”
Citește pe Antena3.ro
