C(rampe) - Despre “Inbeznare”

Daca te aude cineva ca te duci la biserica, te intreaba imediat daca esti sectant si din ce secta esti, pe urma se uita la tine de parca ai bube dulci pe fata si-si da ochii peste cap, ca adica “stiam io ca e ceva ciudat cu asta”.

Dacă te aude cineva că te duci la biserică, te întreabă imediat dacă eşti sectant şi din ce sectă eşti, pe urmă se uită la tine de parcă ai bube dulci pe faţă şi-şi dă ochii peste cap, că adică “ştiam io că e ceva ciudat cu ăsta”. Dacă nu consimţi la o mîrşăvie, la o şpagă mică, ceva, la un “ciugulit”, cum spun prietenii mei, bagabonţii, eşti taxat drept fraier “şi a doua oară nu mai pupi”. Mai ales pe considerentul că ai fi în stare “să-i dai în gît”, lucru care ţie nu-ţi trece prin cap, dar lor da, pentru că ei au alte criterii şi tu ai alte criterii şi ei te-ar da pe tine-n gît, ei ştiu asta foarte bine, şi atunci se feresc de tine, ca nu cumva să. Dacă nu devalizezi rafturile cu mîncare din magazine în fiecare uichend şi dacă nu te-mbulzeşti la cozi de Paşte şi de Crăciun, “nu respecţi spiritul sărbătorilor”, că “tocmai asta-i frumuseţea”. Dacă te apleci pe stradă după un ambalaj de îngheţată ca să-l arunci la coşul de gunoi, chiar dacă nu tu ai fost măgarul care l-a aruncat pe jos, ai “mentalitate de menajeră”. Dacă nu “faci mişculaţii” cu banii de delegaţie, “eşti prost” şi “habar n-ai să te descurci în viaţă”. Dacă pentru tine vinerea nu e momentul fericit al începutului de sfîrşit de săptămînă şi nici motiv de spart bani în cluburi, “eşti atipic şi asocial”. Dacă pentru tine maşina are strict o valoare funcţională şi nu este un indice al statutului tău social, “eşti frustrat”. Dacă, în loc de maşină, îţi doreşti o trotinetă, “n-ai nici doi ani”.

Dacă te declari împotriva avortului, “eşti spălat pe creier”.

Persecuţia creştină a căpătat forme subtile şi perverse. Dacă la începuturile creştinismului împăraţii romani, păgîni, le cereau pe faţă creştinilor să se lepede de Hristos, acum acest imperativ a devenit un mecanism grobian şi ascuns, care funcţionează de la sine în toate structurile societăţii. Priviţi discursul mass-media, care, în loc să înalţe, să trezească în oameni conştiinţa de sine, îi “înbezneşte”, cum spunea Dan Puric, citînd un monah. Înbeznarea poporului a căpătat o continuitate demnă de cauze mai bune. Nu eşti normal dacă eşti normal. Dacă nu vreisă ai. Dacă nu vrei să cîştigi.

Dacă nu vrei să păcăleşti.

Dacă nu vrei să fii rău.

Inversarea asta a valorilor e generalizată. Discursul creştin e luat la mişto şi făcut praştie de aceşti înbeznaţi care nu mai au nimic sfînt. Pentru ei, cine se face preot se face preot “pentru că ăştia cîştigă mult”. Persecuţia subtilă a creştinismului a mers pînă acolo, încît a redimensionat definiţii ale unor valori profund creştine. Luaţi de pildă valoarea “demnitate”. Eşti demn dacă sari să-ţi aperi ambiţios punctul de vedere cînd unul ţi-a tras o palmă mai mult sau mai puţin morală. Nu eşti demn dacă nu reacţionezi în nici un fel. Ba, dacă întorci şi obrazul celălalt, “eşti de-a dreptu’ prost”. Oamenii nu-şi mai cer iertare, îşi cer scuze, iar “perfecţionismul” a luat locul “desăvîrşirii”. În loc să fii smerit şi bun, “eşti ambiţios şi perfecţionist”.

Şi, din păcate, nu ne oprim aici.