C(rampe) - Moarte si ostilitate in tv

Moto: "E atit de curat in Beverly Hills!" "Asta pentru ca tot gunoiul il arunca in emisiunile tv" (Woody Allen in "Annie Hall")

Moto: "E atît de curat în Beverly Hills!" "Asta pentru că tot gunoiul îl aruncă în emisiunile tv" (Woody Allen în "Annie Hall")

Într-un film mai vechi al lui ("Bananas"), Woody Allen face o metaforă delicioasă a modului în care televiziunea/mass-media se bagă sub pătura cetăţeanului, ca să vadă cîte erecţii a mai avut în ultima vreme şi mai ales de ce, cum se simte acum dictatorul dintr-un stat sud-american, că e pe cale să moară, linşat de popor, ce părere are despre faptul că a fost împuşcat, de ce e un om rău şi cînd crede cetăţeanul că o să mai obţină un orgasm în viitorul apropiat, cu ce intensitate şi la ce oră, care sînt obiecţiile nevestei şi ce ar vrea să schimbe pe viitor.

Dacă n-ar fi scornite în chiar laboratorul propriului creier, întrebările reporterilor noştri ar putea părea vărsate din eprubete pe care scrie "Atenţie, substanţe deosebit de toxice", pe care cineva neatent le-a manevrat imprudent şi le-a vărsat din chiar văzduhul raţiunii lor. Am observat că în ultima vreme o atenţie deosebită o acordă televiziunile incendiilor, pe care, în iconomia jurnalelor, preferă să le aşeze printre primele ştiri, lăsînd mai la urmă reportaje foarte bune despre starea infectă a unui spital oarecare, în care vin "să se facă bine" oameni din diferite localităţi. Sînt preferate întrebări scornite tendenţios, de genul "au venit repede pompierii?", pentru ca omul, de obicei o doamnă isterică, aleasă cu o grijă studiat spontană, să se apuce de imprecaţii şi, astfel, să-i iasă omului reportajul ca lumea, cu acţiune, cu replici, cu voci piţigăiate, în fine, cu tot ce trebuie. Şi mai tare ar fi fost dacă vreun poliţist ocupat cu ordinea ar fi acoperit cu mîna camera de luat vederi. Ar fi făcut şi el un reporter fericit că e sabotat în halu’ ăsta. Dar aşa nu rămîne decît isteria doamnei, nemulţumită că pompierii au venit tîrziu. Bună şi aia, decît nimic. Săracii pompieri, tot ei sînt de vină. Mă întreb la ce e bună toată sclifoseala asta legitimată doar de balonul zadarnic al unui spectacol derizoriu, de la care se înregistrează o jumătate de oră şi din care sînt selectate două minute pentru jurnal.

Nici măcar n-a murit nimeni. Bine, că dac-ar fi murit, întrebarea imediat următoare ar fi fost "cîţi". Reporterul ar fi răspuns "o persoană". Iar întrebarea imediat următoare ar fi fost "doar una??? ce naşpa!!!". Urmînd apoi să se ia decizia dacă o singură persoană moartă într-un incendiu merită atenţia presei sau nu. E atît de ipocrit totul, nu e bine nicicum, oamenii mor cu zile în spitale infecte, se plimbă şobolanii pe ei, Nicolaescu e un om bun, care vrea binele omului, iar noi facem jurnale cu incendii în care nimeni n-are bunul-simţ să moară.  

Dacă ne-ntrebi, sîntem toţi fericiţi, avem o viaţă plină de "succesuri", sîntem sexy şi răi, iubim şi sîntem iubiţi, hm, iar ajung la vorba lui Woody Allen: "am o diplomă, dar am prea multă ostilitate". De fapt, "totul e bine în cea mai bună dintre lumile posibile".