Calitate vs tabloidizare

ÎNCOTRO?  ● Presa scrisă din România, la răscruce de drumuri
Piaţa ziarelor de calitate trece printr-un proces de aşezare, iar semnele de criză nu reprezintă altceva decît efectele acestor căutări, este de părere Mircea Vasilescu, redactor-şef la Dilema Veche şi conferenţiar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde predă şi cursuri de jurnalism.

ÎNCOTRO?  ● Presa scrisă din România, la răscruce de drumuri
Piaţa ziarelor de calitate trece printr-un proces de aşezare, iar semnele de criză nu reprezintă altceva decît efectele acestor căutări, este de părere Mircea Vasilescu, redactor-şef la Dilema Veche şi conferenţiar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde predă şi cursuri de jurnalism.

• Presa scrisă din România se confruntă cu o criză a calităţii? Pentru că aceasta este impresia generală, mai ales în ceea ce priveşte zona quality paper.

Pe de-o parte există acest declin al calităţii pe care eu mi-l explic prin faptul că piaţa este în curs de aşezare. În acest moment există cîteva mari trusturi de presă, în cadrul cărora managerii de presă stau cu cifrele în mînă şi vor rezultate, vor tiraj şi vînzari, şi e justificată această dorinţă. Pe de altă parte, publicul a scăzut, ziarele se citesc mai puţin şi atunci apare această dilemă. Ce să facem ca să avem rezultate?  Să menţinem calitatea sau să încercăm prin anumite subiecte, printr-o altfel de abordare, să captăm un public cu alte gusturi, de o calitate ceva mai scăzută. Cît despre tabloidizarea presei la nivel general, acest lucru se întîmplă în toată lumea de ani întregi. Fenomenul se observă şi în cazul ziarelor cu tradiţie de 100-200 de ani în spate. Este un lucru despre care se discută mult în ultima vreme. Nu numai tabloidele dau bîrfe şi poze cu vedete, şi restul ziarelor au introdus subiecte ceva mai lejere, pe care le tratează puţin altfel. Scăderile de tiraj cu care se confruntă presa cotidiană sînt o realitate în toată lumea. Internetul are partea lui de vină în această ecuaţie pentru că este mai accesibil, îţi oferă mai mult decît ziarul pe hîrtie, aşa că e normal să ne ajungă problemele cu care se confruntă şi ceilalţi. Numai că la noi criza este mai mare pentru că şi publicul se reaşază, şi comparativ cu alte ţări la noi se citesc ziare într-o măsură mult mai mică. În general, cititorii de presă, incluzînd tabloidele, sînt mai puţini.

• Care sînt motivele acestui interes mai scăzut în ceea ce priveşte presa scrisă din România?  

Cu siguranţă motivul financiar. Cu toate că preţul în ceea ce priveşte presa scrisa este destul de mic. Numai că oamenii cînd trebuie să renunţe la ceva din motive legate de bani renunţă la ziare, la reviste sau la alte activităţi legate de timpul liber. Un al doilea motiv este Internetul, pentru că publicul tînăr, cititorii noi pe care orice ziar vrea să-i cîştige ca să şi-i asigure pe termen lung se informează de pe Internet sau din alte surse, nu din presa scrisă. Caz în care, per total, publicul scade. O altă problemă, după părerea mea, veche şi nerezolvată este şi difuzarea. Difuzarea la noi încă se face prost, ziarele nu ajung rapid la cei care ar vrea să le citească. În comunele patriei noastre nu sînt chioşcuri de ziare. Există, apoi, şi neîncredere în abonamente, pentru că la noi poşta este o instituţie în care oamenii nu prea au încredere. Oameni care spun nu ne abonăm pentru că ziarele se rătăcesc, nu ajung la timp. Prin urmare, sînt mai multe explicaţii pentru această scădere a tirajelor.

• Poate fi vorba şi de un regres, de o întoarcere la subiectul de tip "găina care naşte pui vii"?

Putem vorbi mai degrabă de mici semne de criză. Pentru că dezvălui, dar la un moment dat te întrebi cît dezvălui. Trebuie să ai un punct în care să te opreşti. E un fenomen asemănător cu ce se întîmplă cu audienţa ştirilor. Ştiri cu accidente, cu violuri şi tîlhării, care s-au tot umflat în ultimul timp. Audienţa ştirilor, per total, scade şi ea de cîţiva ani la televiziuni. Pentru că s-a arătat tot şi această cauză subiectul devine monoton. Deschizi televizorul să vezi ştirile şi, de fapt, vezi o înşiruire de accidente şi de furtişaguri. Iar oamenii încep să se întrebe. Ce se întîmplă, de fapt, în ţara asta? Numai aşa ceva? Şi atunci unii dintre ei migrează spre alt gen de posturi: Discovery, National Geographic. Lucru constatat pe cifre.

• Credeţi că tabloidizarea presei de calitate este doar un fenomen trecător?

Adoptăm idei din afară fără să le adaptăm la realităţile pieţei noastre pentru că nu avem răbdare şi din această cauză nu luăm întotdeauna ceea ce e mai bun. Managerii nu au răbdare, nici jurnaliştii. Toţi vor cît mai repede succes şi audienţă. Nu ştiu unde ne vom opri, dar cred că problema este alta. Ziarele de calitate oricum o duc greu şi îşi găsesc destul de greu publicul pe care îl vor, publicul care să le fie suficient ca să poată rezista pe piaţă. Ei bine, prin tabloidizare riscă să piardă exact acei cititori care îşi doresc altceva decît ceea ce pot găsi într-un tabloid: poze mari şi colorate cu vedete sau tratarea lejeră a unor subiecte. De regulă, aceşti cititori vor să înţelegă mai mult din ceea ce se petrece pe lumea asta, să aprofundeze un subiect, vor comentarii, caută un alt tip de informaţii. Deci riscă să piardă şi acel public puţin numeros care vrea calitate. Şi atunci dai peste o altă problemă. Rămîi cu calitatea şi cu publicul potrivit, un public mai degrabă de nişă, şi în acest fel îţi menţii onorabilitatea şi imaginea de ziar de calitate? Pentru că această alegere presupune răbdare, un investitor care să aibă la rîndul lui răbdare şi să accepte că va cîştiga bani din acel ziar nu peste şase luni, ci mult mai tîrziu.

• Adică întîi prestigiul şi abia apoi banii? Nu sînt foarte mulţi dispuşi la asemenea eforturi.

Este o problemă şi cu prestigiul. La noi prestigiul nu are piaţă. Din cauza stilului de viaţă zbuciumat care s-a impus în ultimul timp, şi nu mă refer doar la presă, ci în general, ideea de clasă, de prestigiu nu are amatori. Majoritatea oamenilor nu dă două parale pe ideea de prestigiu. Cu toate că pentru un ziar de calitate prestigiul este indispensabil. În Marea Britanie Times este o instituţie, New York Times în America este o emblemă. Asta vine cu timpul, chiar dacă unele denumiri de ziare sînt vechi şi la noi, cum este Adevărul, dar el este re-refăcut. Oamenii nu mai fac legătura cu acel ziar care a apărut atîta timp, din moment ce au existat atîtea rupturi. În comunism a fost desfiinţat, apoi a fost readus la lumină. Corriere de la Sera apare fără întrerupere de 100 şi ceva de ani, ca să dau un exemplu.

• Publicul de calitate este extrem de sensibil la schimbări. Un studiu realizat recent de SNA FOCUS arată că doar 20% din audienţa unui ziar este fidelizată, adică citeşte ziarul respectiv de 5-6 ori pe săptămînă. Cum credeţi că pot fi atraşi restul cititorilor?   

Restul de 80% este, într-adevăr, publicul fluctuant, care poate migra la celelalte ziare, sînt oamenii care cumpără într-o zi un ziar, pentru ca în următoarea să cumpere un altul. Tocmai acest public e greu de fidelizat altfel decît în timp şi cu răbdare. La noi sînt destul de multe titluri, şi nu mă refer numai la cele care sînt acum prezente în piaţă. Au fost multe titluri de cotidiene, chiar prea multe la un moment dat, cu pretenţii de ziare naţionale, chiar dacă aveau tiraje ceva mai mici. Publicul s-a împărţit şi acum avem de-a face cu un proces de oarecare restrîngere. În alte ţări există numai cîteva ziare naţionale. În Franţa, de pildă, Le monde, Le Figaro, Liberation şi încă două ziare economice. Iar acolo nu ziarele centrale au cel mai mare tiraj, ci unele regionale.

• Ceea ce nu este cazul în România, unde presa locală este încă de anemică.

Cu toate acestea, există cîteva ziare locale care au crescut binişor. La noi toate acestea sînt în curs de aşezare. Au fost şi în România încercări de a dezvolta astfel de ziare, în Transilvania şi în Moldova. Nu prea au prins.  

• Poate şi din cauza presiunilor politice exercitate la nivel local şi regional?

Într-adevăr, apare şi acest lucru, mai ales în presa locală, dar presa regională ar avea şansa să scape cumva de presiuni politice dacă nu se adresează în mod special judeţului Iaşi sau Bacău, ci Moldovei, asta în măsura în care există un specific al zonei care poate fi exploatat. Dar la noi toate acestea se fac din mers. Pînă să apară aceste mari trusturi nu au existat investitori serioşi în presă, care să dispună de capital şi să aibă răbdare cîţiva ani pînă se dezvoltă ziarele. Au fost numai încercări de tipul hai să lansăm un ziar. Dacă merge, bine, dacă nu merge, îl închidem.

• Pe de altă parte, apariţia trusturilor de presă oferă o şansă de supravieţuire ziarului pe hîrtie.   

Acesta şi este unul dintre motivele pentru care apar aceste trusturi şi aceste concentrări, iarăşi un fenomen mondial, pentru că în acest mod diversele tipuri de canale media se susţin şi se promovează reciproc. Însă, partea negativă a acestor concentrări mediatice în mîna cîtorva persoane se reflectă în încercări de manipulare sau amestec de interese economice, politice şi jurnalistice. Dar atîta timp cît presa e o afacere, este foarte greu pentru un ziar sau o revistă să existe independent. Şi avem exemple recente. Liberation, care era ziarul stîngii franceze radicale şi care se mîndrea cu statutul său de independenţă, nu a mai rezistat şi într-un final a fost cumpărat de un mare capitalist. Ceea ce a provocat un şoc. Şi asta s-a întîmplat pentru că Liberation stătea foarte prost la capitolul comercial, condiţii în care s-a încăpăţînat să-şi conserve o anumită formulă, fără a încerca să se adapteze la schimbarea publicului.

• Dezvoltarea presei online este percepută de mulţi ca un fel de apocalipsă a printului prin efectele negative pe care le are asupra acestuia din urmă: tabloidizarea presei de calitate, deprofesionalizarea breslei, dispariţia presei de autor...

Este inevitabil să se întîmple toate aceste lucruri. Şi dacă e să luăm ca exemplu tot modelul francez, în perioada interbelică existau mari reporteri francezi axaţi pe le grand reportage, o specie nobilă a jurnalismului, situată undeva între jurnalism şi literatură. Se scriau reportaje senzaţionale aşa cum scria la noi Brunea Fox, care se citesc şi astăzi cu plăcere. În ziua de azi nu se mai face aşa ceva. Totul se desfăşoară mult mai rapid şi mai superficial. E un proces care nu a început de acum, ci din perioada respectivă. În acea perioadă a murit le grande reportage. A mai mers o perioadă şi după război, dar încet încet s-a stins. Oriana Fallaci, de exemplu, şi ea una dintre aceşti jurnalişti de reportaj, s-a reorientat pînă la urmă şi a scris cărţi de reportaj. Acum, Internetul nu face decît să accelereze acest proces. Influenţa Internetului se vede şi în ceea ce priveşte diferenţa dintre tipul de informaţie pe care îl regăsim pe hîrtie şi cel de pe online. Corriere de la Sera este un ziar serios, echilibrat, moderat, ziarul burgheziei italiene, în vreme ce ediţia online a ziarului e foarte tabloidizată. Corriere de la Serra dă în această variantă lucruri pe care nu şi-ar permite să le tipărească pe hîrtie, începînd cu calendare cu femei goale şi continuînd cu chestiuni pur tabloide, de genul fragmentelor video cu vedeta x surprinsă la restaurant sau altceva de genul acesta. Asta şi pentru că ziarul online are un altfel de public.

• Presa de autor dispare. Încearcă anumite ziare de calitate să stopeze acest fenomen prin concentrarea în cadrul unui ziar a mai multor editorialişti cu renume?

Nu ştiu din ce motive editorii şi şefii anumitor ziare fac acest lucru. Dar pot constata efectele. Nu poţi, totuşi, atîta timp cît vor mai exista ziare pe hîrtie să faci presă de calitate fără oameni de calitate, fie ei editorialişti, reporteri şi aşa mai departe. Îţi trebuie oameni talentaţi, care scriu bine. Oamenii nu stau să-şi explice foarte mult de ce le-a plăcut cum a scris x sau y. Dar îţi trebuie oameni care scriu bine, care ştiu să explice un lucru, care ştiu să puncteze şi să aprofundeze un subiect, oameni care au opinii. Pentru că oamenii au nevoie şi de opinie, nu numai de informaţie. Acesta este şi avantajul presei scrise pînă la urmă, în comparaţie cu presa online, unde e mai complicat să stai şi să citeşti un articol de opinie. Acolo găseşti informaţia scurtă, livrată rapid, care te pune la curent cu ceea ce ai nevoie. Însă pentru a menţine nivelul unui ziar îţi trebuie semnături de calitate. Şi în această zonă a avut loc un proces de schimbare, dacă ne gîndim cîţi dintre editorialiştii care scriau şi aveau succes la începutul anilor ’90 au rezistat pînă acum. Destul de puţini. Pe parcurs au apărut alţii noi, unii foarte talentaţi, care au ieşit la suprafaţă foarte repede şi au devenit nume cu autoritate. În mod sigur, atragerea unor semnături valoroase menţine un anumit nivel al ziarului şi fidelizează publicul, pentru că sînt nume cu are cititorii au impresia că pot schimba idei la modul virtual să spunem, citind, comentînd...

• Spuneţi că presa de calitate se află pe un drum bun. Se întîmplă acest lucru chiar dacă există conflicte între manageri şi jurnalişti?

Există o oarecare comunicare. La urma urmei nici nu avem foarte mulţi manageri de presă, şi ei s-au format de cîţiva ani. Sînt oameni care trebuie să înţeleagă totuşi că a vinde ziare nu e totuna cu a vinde pantofi, haine sau cosmetice. Deşi pentru manager şi pentru oamenii de la marketing toate sînt produse pe care le ambalăm, le promovăm, pentru care facem campanii şi aşa mai departe. Pe de-o parte, managerii trebuie să înţeleagă că produsele culturale şi comerţul cu produse simbolice e puţin diferit şi atunci trebuie adaptate standardele generale la specificul acestui tip de produs. Pentru că în acest caz se lucrează şi cu lucruri imateriale, cum este talentul unui editorialist care îţi atrage publicul. O valoare a acelui ziar. Editorialistul este plătit cu o sumă, dar nu asta este esenţial. Dincolo de suma cu care plăteşti un editorialist foarte bun sau un jurnalist, acesta este o valoare imaterială care trebuie gestionată într-un mod inteligent, creativ.

• Sînt destul de exemple de persoane care zitesc un ziar doar pentru că în paginile sale se regăseşte o anumită semnătură. Şi pentru că vorbeaţi de modul în care se ambalează un produs cum este ziarul. În majoritatea cazurilor, ziarele au ajuns acel ceva care se oferă pe lîngă o carte, un CD, un DVD...

S-a ajuns să se vîndă ceva plus ziarul. Oamenii cumpără numai în ziua cu insert şi aruncă ziarul la primul coş de gunoi. E un lucru care se întîmplă, cred eu, şi pentru că noi preluăm din experienţa altor pieţe extrem de repede. Nu întotdeauna ceea ce a mers la ei e obligatoriu să meargă şi la noi. Nu am inventat noi acest lucru, se practică în alte ţări cu efecte asemănătoare. De exemplu, în Italia, o ţară unde ziarele se citesc mai puţin, şi unde cele mai mari tiraje le au Corriere de la Sera şi La Republica, în jur de 600.000 de exemplare la o populaţie de aproape 60 de milioane, aceste două ziare ofereau la un moment dat cărţi, iar tirajele creşteau şi ele cu 23%-40% în ziua în care apăreau cărţi bune, de autori consacraţi. Asta s-a întîmplat într-o ţară cu un public cititor similar cu al nostru, adică mai restrîns şi destul de instabil. Nici la noi nu se întîmplă ceva ieşit din comun. E normal ca într-o piaţă în curs de aşezare oamenii să fie atraşi de acel insert. Iar acum, cînd toate ziarele au început să ofere tot felul de inserturi, de la film la cărţi şi muzică, tenataţia e cu atît mai mare. Primeşti ceva foarte ieftin şi îl cumperi chiar dacă în mod normal nu l-ai achiziţiona. Dar în acest moment, cînd aproape toate cotidienele au început să facă acelaşi lucru piaţa, se va stabiliza. Pînă acum s-a menţinut goana asta cu cine dă mai mult şi cine e mai interesant.  

• Presa românească a avut dintotdeauna probleme cu jurnaliştii specializaţi pe domenii. În ultima vreme această lipsă pare mai evidentă ca niciodată.

Avem în continuare această problemă. Şi merită să discutăm şi despre jurnalişti, apropo de calitate. De unde să iei jurnalişti de calitate pentru cîte ziare şi reviste au apărut? Şcolile de jurnalism şi facultăţile de profil abia au apărut de zece ani şi trebuie să mai crească, apoi sînt foarte mulţi jurnalişti autodidacţi sau care vin din alte domenii şi s-au specializat. Pe de altă parte, goana asta după exclusivitate, să dai cît mai repede ştirea, duce la superficialitate. Nu asta este performanţă. BBC-ul nu prea încearcă să fie mereu primul, ci vrea să fie cel mai corect. Nu să informeze rapid, ci să informeze corect, chiar dacă este al doilea. Dar asta se întîmplă pentru că BBC este o instituţie care trebuie să facă acest lucru, altfel îşi strică toată firma. La noi e o zbenguială generală în dorinţa de a fi primii care arată tot. Jurnaliştii trebuie să se formeze şi ei. Nu sînt specializaţi pentru că nu au apucat să facă acest lucru. Un jurnalist se formează în ani îndelungaţi de muncă, nu în cei pe care îi face la facultate. După ce termină studiile, trebuie să aprofundeze acel domeniu pentru a ajunge să fie specializat şi să cunoască toate dedesubturile acelui domeniu. Iar acest lucru se obţine în timp.  
 

• Presa scrisă nu este foarte citită în România, dar de apărut apar publicaţii într-o veselie.

Într-adevăr, avem de-a face cu o explozie de publicaţii. Iar ziarele gatuite reprezintă o altă lovitură dată presei scrise, chiar dacă sînt vehicul pentru publicitate şi îşi permit să fie gratuite. Din nou, este vorba despre un fenomen care a apărut şi la alţii. Oamenii află esenţialul din acel ziar pe care îl iau din staţiile de metrou sau tramvai, iar cînd ajung la serviciu îl aruncă. E o presă destul de superficială şi în mare parte utilitară. Dar reprezintă un tip de concurenţă, pentru că cine ia un ziar de acest gen nu mai cumpără, de regulă, un alt ziar în care să aprofundeze un subiect tratat mai pe larg şi mai inteligent. E vorba de un fenomen comercial pînă la urmă. De altfel, în lume, ziarele stau destul de prost încă de prin 1990 în ceea ce priveşte tirajele, moment în care au început să scadă încet dar sigur. Aşa încît noi nu puteam evita acest proces. Sîntem şi mai fragili din cauza faptului că avem o piaţă în curs de aşezare, încă ezitantă în unele privinţe. Dar nu ne putem opune firescului.

• Se proroceşte că sfîrşitul printului este aproape. Şi că începe o nouă eră, cea a presei online. Dumneavoastră credeţi în această profeţie?

Eu nu cred că ziarul tipărit pe hîrtie va dispărea în totalitate. Adică toate tipurile de publicaţii: ziare, reviste... Presa cotidiană s-ar putea să aibă cel mai mult de suferit, presa generalistă. Ziarul care are de toate, de la economie, sport, politică, monden, social, reportaj, editoriale. Va fi cel mai afectat pentru că un portal, un site îţi poate oferi mult mai mult decît un ziar generalist şi într-un mod mai viu, mai atractiv. Rămîn însă alte publicaţii care vor rezista multă vreme de acum încolo. Şi aici mă refer la nişe. Dar din păcate, noi încă nu avem săptămînale serioase, de genul Newsweek, L’Express, unde scriu autori serioşi, care publică reportaje ample, cu comentarii pertinente pe teme politice şi economice. La noi a încercat la un moment dat să intre în această zonă săptămînalul Privirea, însă nu a reuşit. Şi a mai fost o încercare care s-a numit Fapte, a lui Ionuţ Popescu. Arăta bine, dar nu au avut destui bani ca să o susţină. Un astfel de tip de presă costă, iar investitorul respectiv trebuie să aibă răbdare şi să accepte să piardă bani cel puţin 2-3 ani.

• Dacă investitorii ar avea răbdarea să investască într-un astfel de produs, credeţi că cititorul român ar îmbrăţişa acest tip de presă?

Mă tem că mai degrabă nu. Ştiu că a fost la un moment dat o tentativă în România de a se lua licenţa Newsweek aşa cum există în Polonia şi în Ungaria. Dar s-a anulat. A mai fost o încercare cu Focus din Germania. S-au făcut nişte numere de probă şi nu au ieşit. Pentru o astfel de presă avem nevoie de acel public burghez, aşezat, cu un anumit nivel de trai, interesat şi de ceea ce se întîmplă în jurul lui, nu doar de profesie. Iar un sociolog poate ar spune-o mai bine, dar publicul ăsta nou, dinamic, tînăr, care are şi venituri şi cu o anumită pregătire, acum munceşte pînă dă pe brînci. Cînd să mai citească şi săptămînalele? Pentru că ele se citesc într-o perioadă mai relaxată, de cîteva ceasuri. I-ar interesa, cu siguranţă, pentru că au o anumită pregătire, nu sînt total dezinteresaţi de ceea ce se întîmplă în politică, în societate şi cultură, dar nu au timpul necesar.

• Presa tabloidă are succes în România. Şi publicaţiile de gen nu încetează să apară pe tarabe. Tirajele lor cresc în vreme ce, în majoritatea cazurilor, restul publicaţiillor nu o duc foarte bine. De unde şi-au luat cititorii noile tabloide apărute pe piaţă?

Aceştia au venit dintr-o zona de public neexploatată, care pînă la acel moment nu citea ziare, din acel public indecis care într-o zi cumpără un ziar, în următoarea se îndreaptă către un altul, dar şi din publicul celorlalte cotidiene de calitate. Toate scăderile astea de tiraj au dus o parte din public spre ziarele nou apărute. Care în primul rînd au avut avantajul de a fi noi. Astfel unii le-au luat din curiozitate, şi o parte dintre ei au rămas alături de ziarul respectiv.

• Se mişcă mai bine presa tabloidă în România decît presa de calitate?

Faţă de ziarele de calitate, tabloidele au tiraje mari, de invidiat, dar nici în această zonă nu au tiraje mari în absolut. De exemplu, în Ungaria unul dintre cele mai serioase cotidiene are 500.000 de exemplare, la o populaţie pe jumătate cît a României. Prin urmare, nici tabloidele nu sînt citite foarte mult la noi. Sînt sus faţă de celelalte de pe piaţa românească, dar totuşi la un nivel scăzut în comparaţie cu ce se întîmplă în alte ţări.