Despre o javra

Am vazut cu ochii mei cum un caine care trecea strada neregulamentar s-a sfarsit sub rotile unui turism rosu cu un trosnet cumplit. Era cutia lui toracica, strivita. Cu cateva clipe inainte, ii surprinsesem privirea nauca. Era complet zapacit de zgomotul strazii, de aglomeratie, de picioare, de carutul cu bebele impins de o mama atenta, de claxonul unui autobuz care incerca, vezi bine, sa mi ti-l atentioneze.

Dupa ce s-a strecurat cu greutate printre barele prea joase ale unui gard, de parca barele-alea ar fi vrut sa-i intarzie momentul mortii, a incercat s-ajunga mai repede pe partea cealalta a strazii. Moment in care a fost lovit in plin, strivit de o Dacie janghinoasa cu numar de Tulcea. Masina si-a continuat linistita traseul. Calcase un caine. Ei si? Au ramas matele cainelui. Intestinele, sangele, creierul, botul deschis, cu limba atarnanda. Pe undeva pe-acolo era, necesarmente (Doamne, iarta-ma!), inima lui strivita si ea.

Mai tineti minte cum incepe filmul ala, "Fabulosul destin al lui Amelie Poulain"? In momentul te zero se intampla mai multe lucruri, printre care o musca e strivita de o masina. Asociata cu imaginea aceasta, imaginea cainelui viu/mort imi naste o dilema de intelectual ce-mi chinuie neuronul: accident sau predestinare?

Sa asociem acum aceste imagini cu eternele accidente rutiere prezentate cu religiozitate in jurnalele principale ale televiziunilor. Un tata care trece strada cu fiica-sa, regulamentar, pe zebra, e lovit in plin de o masina bengoasa, care merge in viteza in centrul unui oras mic. Tatal moare pe loc, fiica - ceva mai tarziu, la spital. Cum ar spune Minulescu, "la circ, un accident banal/ un acrobat/ un salt mortal".

Televizorul transforma moartea in spectacol. Si in ceva mai mult decat atat. Prezentand cu acuratete imprejurarile accidentelor rutiere, el vrea sa traga de maneca: "Baaaa, uite, ba, ce se-ntampla"! Intentia laudabila este totusi amendabila tocmai pentru ca transforma sfarsitul vietilor intr-o tragedie prezentata cu ochi umezi. Parca vezi, in privirea prezentatoarei, regretul nesfarsit ca trebuie sa prezinte si asa ceva. O actrita, prezentatoarea! O actrita ca o fotografie dintr-aceea in care o chinezoaica-ti face cu ochiul in functie de cum o tii in lumina: avem de prezentat o stire tragica? Ne luam privirea tragica! Avem de prezentat o mondenitate cu obraze subtiri? Ne luam acum privirea noastra licaritoare!

Avem de prezentat o stire din politica? Foarte bine! Aici se va vedea cum prezentatoarea si ia privirea ei fada, obiectiva. Moartea unui caine nu va fi niciodata subiect de breaking-news. Sa admitem corolarul ca, cel mult, poate fi subiect de stire in partea a doua a jurnalului, daca e al unui presedinte de stat. De stat mare si important de colosal. Poate ca numai despre moartea cainelui lui Bush s-ar putea vorbi intr-un jurnal. Si atunci, numai de bine!