x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Devotamentul profesional al unei dinastii artistice, pus în valoare în cadrul unei inedite expoziții „Privirea din ramă: portrete și autoportrete ale familiei Storck”

Devotamentul profesional al unei dinastii artistice, pus în valoare în cadrul unei inedite expoziții „Privirea din ramă: portrete și autoportrete ale familiei Storck”

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Oct 2023   •   20:00
Devotamentul profesional al unei dinastii artistice, pus în valoare în cadrul unei inedite expoziții „Privirea din ramă: portrete și autoportrete ale familiei Storck”

Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției tematice „Privirea din ramă: portrete și autoportrete ale familiei Storck”, eveniment care va avea loc miercuri, 25 octombrie, ora 18.00, la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri nr 16).

Reunite în atelierul de pictură al Ceciliei Cuțescu Storck, portretele și autoportretele expuse invită la (re)descoperirea unor personalități înrudite, artiști care au fost deschizători de drumuri în arta românească de secol XIX și XX. Profilul familiei Storck poate fi identificat cu cel al unei dinastii artistice, dinastie întemeiată de Karl Storck, care, originar din Hanau, Germania, s-a stabilit la București în 1849.

„Karl Storck este cel care a pus bazele școlii românești de sculptură, fiind cunoscut pentru meritul său de a realiza sculpturi monumentale, funerare, sculptură în lemn, strane și mobilier pentru biserici sau decorații în stuc pentru clădiri. După ce a studiat sculptura la Florența și a petrecut trei ani în Philadelphia, fiul său cel mare, Carol Storck, s-a alăturat demersurilor sale artistice, ajutându-l la realizarea comenzilor primite și, ulterior, preluându-i atelierul. Crescând în atmosfera de atelier, Frederic Storck, fiul cel mic, a urmat sculptura la Școala Națională de Arte Frumoase din București, acolo unde a fost profesor de modelaj și desen, după ce și-a completat studiile la München. Îl regăsim, la început de secol XX, printre fondatorii societății „Tinerimea Artistică”. Frederic Storck se căsătorește în 1909 cu Cecilia Cuțescu, cea care avea să devină în 1916 prima femeie profesor universitar din învățământul de artă (de stat) din Europa, preluând catedra de arte decorative de la Școala Națională de Arte Frumoase din București. Totodată, Cecilia Cuțescu Storck a fost preocupată de afirmarea vocii feminine în artă, dovedită atât prin înființarea „Asociației Femeilor Pictore și Sculptore din România” (împreună cu Nina Arbore și Olga Greceanu), cât și prin abordarea picturii monumentale, considerată o tehnică cu precădere masculină. Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck au avut două fiice, care au îmbrățișat activități artistice: Gabriela Storck a fost arhitectă, iar Cecilia Frederica (Lita) Storck, ceramistă.

Pe lângă tematica propriu-zisă a expoziției, ineditul este reprezentat de cele două autoportrete ale lui Alexandru Satmary, fiul lui Carol Popp de Szathmári, pictor și grafician, unul dintre primii fotografi din Europa. Alexandru Satmary a fost căsătorit cu Ortansa Satmary, sora Ceciliei Cuțescu Storck.

Expoziția Privirea din ramă: portrete și autoportrete ale familiei Storck ilustrează povestea unei familii aflate sub spiritul unei asumări a menirii artistice. Caracterizată de echilibru între utilitate publică și realizare proprie, creația familiei Storck ne vorbește despre devotamentul profesional al membrilor săi. Prin aducerea laolaltă a chipurilor artiștilor Storck, propunem o punere în lumină a parcursului artistic individual și a legăturilor dintre aceștia” - curator: Ana Arsinca, muzeograf, Secția Artă, Muzeul Municipiului București.

×