x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Event - EUROPAfest 2006

Event - EUROPAfest 2006

de Raluca Grintescu    |    29 Mar 2006   •   00:00
Event - EUROPAfest 2006

In perioada 7-13 mai, un eveniment muzical de exceptie al primaverii va avea loc in Bucuresti: EUROPAfest. Ca si precedenta editie desfasurata sub numele "Festivalul Jeunesses Musicales", in 2006, festivalul va evolua tot sub Inaltul Patronaj al Altetelor Lor, Principesa Margareta si Principele Radu.

Aflat deja la a XIII-a editie, festivalul isi propune sa aduca un melanj inedit intre acorduri de jazz tulburatoare, accente profunde de blues, ritmuri ametitoare de pop si sensibilitate de clasic. EUROPAfest va debuta la 7 mai printr-un concert destinat sarbatoririi Zilei Europei, care ofera o imagine de ansamblu asupra intregului festival, cuprinzand momente muzicale diferite. Dar haideti sa vedem mai exact ce ne propune festivalul. Concerte live de jazz, blues & pop, binecunoscutul concurs international Jeunesses Musicales, Caffe Festival Ibis si, nu in ultimul rand, Gala Laureatilor, evenimentele desfasurandu-se in mai multe locatii: Sala Auditorium/MNAR, Sala ArCuB, Ateneul Roman, Hotel Ibis.

JAZZ & BLUES. Fiecare seara va fi dedicata concertelor de jazz, blues si pop ale unor trupe din diferite tari: Girl Talk (Italia), Chabliz (Olanda), Andres Böhmer Quartett (Germania), Beli Buba (Ungaria), Larry Franco Quartet (Italia), Vincent’s Chair Trio (Australia), Josephine (Germania), Ester Andujar & Ximo Tebar (Spania), Mozarteum Jazz Band (Austria), Mircea Tiberian Band (Romania), Parghel Trio Band (Romania) si Stefan Lovin (Romania).

Girl Talk este un quintet original de saxofoane, format doar din femei, care interpreteaza intr-o maniera personala un repertoriu divers, piesele fiind compuse de Helga Plankensteiner, liderul grupului, dar si de alti muzicieni. Atractia si originalitatea grupului e data de formula inedita a trupei, de muzica sa, dar in acelasi timp de soliste. Toate sunt castigatoare a numeroase concursuri si se bucura de renume in domeniul jazz-ului.

INVITATI. Intr-o epoca marcata de o concurenta atroce, Vincent’s Chair Trio reprezinta o experienta muzicala ce nu trebuie ratata. Originar din Australia de Sud, grupul prezinta un fusion unic de jazz, folk si rock. Cei trei membri ai trupei apartin unei generatii de muzicieni care a stiut sa depaseasca limitele stilistice, reusind sa creeze un hibrid muzical.

Cantecele trupei Josephine combina claritatea muzicii pop cu vasta armonie a jazz-ului creand un sunet inconfundabil, cu influente din Keith Jarrett, Brad Mehldau, Sting si Peter Gabriel. Pentru Josephine, solista trupei, "muzica plange si rade impreuna cu noi".

Chabliz este una dintre cele mai cunoscute formatii pop-jazz din Olanda. Cu o prezenta remarcabila la festivalurile europene si internationale, aceasta trupa a castigat aprecierea publicului olandez si nu numai, sustinand peste 500 de concerte atat pe tot cuprinsul Olandei, cat si la Copenhaga, Londra, Paris si Tunisia. Cei patru membri ai trupei - Petra, Arthur, Marcel si Ewout - canta intr-o maniera unica, semi-acustica, atat compozitiile proprii, cat si cantece preluate din repertoriul international. Cu vocea sa inconfundabila, venita parca din Rai sau din Iad, Petra iti da aripi sa zbori, indiferent daca interpreteaza in olandeza, engleza sau germana.

REGAL MUZICAL. Ultima seara este destinata unui show multimedia inedit - Gala Laureatilor, in cadrul careia vor fi prezentati cei mai buni muzicieni din festival. Sustinuta la Ateneul Roman, Gala va cuprinde si decernarea diplomelor de excelenta pentru sustinerea tinerilor si a culturii.

CAFFE FESTIVAL IBIS
In timpul festivalului, un moment aparte il va constitui Caff... Festival Ibis, care va aduce impreuna participantii din festival - muzicieni, public, invitati - intr-o intalnire unica, un spatiu al muzicii, dezbaterilor, bunei dispozitii, improvizatiei si ideilor interesante, scopul sau principal fiind sa devina un loc al comunicarii si dialogului interactiv. Evenimentul consta in concerte live - jazz, blues si pop ale unor trupe din festival, precum si in oferirea unor specialitati culinare europene.
×
Subiecte în articol: arte jazz festival