x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziția „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României” la Muzeul Național de Artă al României

Expoziția „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României” la Muzeul Național de Artă al României

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Apr 2026   •   22:15
Expoziția „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României” la Muzeul Național de Artă al României
Sursa foto: O parte din planșe relevă imagini de arhivă din cele două domnii ale Regelui Mihai I

Muzeul Național de Artă al României, Asociația Casa Majestății Sale și Agenția Națională de Presă AGERPRES au deosebita plăcere de a vă invita la vernisajul expoziției „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României”, care va avea loc joi, 2 aprilie 2026, de la ora 12:00, în Sălile Kretzulescu.

Organizată în vederea marcării unui reper istoric fundamental, împlinirea a 160 de ani de la fondarea Casei Regale a României (1866-2026), expoziția documentară cuprinde 32 de planșe fotografice provenite din partea AGERPRES, relevante în evocarea unor momente importante din povestea Monarhiei în România.

 

O parte din planșe relevă imagini de arhivă din cele două domnii ale Regelui Mihai I. Povestea continuă cu imagini contemporane, care îl surprind pe Regele Mihai după revenirea în țară în 1997. O parte importantă a portofoliului fotografic primit de la AGERPRES surprinde, de asemenea, activitatea din zilele noastre a Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei.

 

Acestora li se alătură 15 obiecte din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, respectiv portretele tuturor regilor și reginelor României - de la bustul în bronz al Principelui Carol I, așa cum a fost surprins de artistul german Carl Cauer, bustul în bronz al Reginei Elisabeta de Wladimir Hegel, bustul în marmură al Regelui Mihai I de Oscar Han, la acuarele semnate de Carol Popp de Szathmári și de Costin Petrescu, care îi surprind pe regii Ferdinand și Maria. Tot acum vor putea fi admirate și câteva prețioase obiecte de artă decorativă, printre care o cupă creată de Émile Gallé, de la 1900, decorată cu semnătura Reginei Elisabeta și o pafta decorată cu pietre prețioase, purtată de principesa Ileana la ceremonia Încoronării de la Alba Iulia în anul 1922.

 

Expoziția „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României” poate fi vizitată până pe data de 30 aprilie 2026, în Sălile Kretzulescu. Accesul se face prin Str. Valter Mărăcineanu.

 

 

 

 

×
Parteneri