x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Film - Incepe Festivalul de la Cannes

Film - Incepe Festivalul de la Cannes

11 Mai 2005   •   00:00


Astazi, la Cannes incepe cea de-a 58-a editie a Festivalului International de Film. Criticul de film Eugenia Voda va tine la curent cu tot ce misca pe Croazeta.


  • de EUGENIA VODA
  • CULTURA
  • FESTIVAL. La Cannes, lumea se pregateste pentru cel mai mare eveniment cinematografic al anului
    Inaintea decolarii se afla nu numai cel mai mare festival de film al planetei, Festivalul de la Cannes, care isi va deschide portile miercuri seara, dar si subsemnata (aflata intr-un aeroport, la fel ca atatia alti jurnalisti, cineasti, producatori, distribuitori, cinefili si ce-or mai fi - porniti din lumea larga sa ia cu asalt cetatea filmului).

    Unde se va intampla, ce? Promit sa va tin la curent. Deocamdata, cu laptop-ul pe genunchi, daca se poate spune asa (nu va suna pleonastic, lap-top insemnand, in traducere, chiar pe genunchi?), si parcurgand comunicatele de presa ale festivalului, as spune ca editia (a 58-a) se anunta absolut exceptionala; doar ca, trebuie sa recunosc, am mai vazut editii care pareau grozave la start, dar in ziua Palmaresului nu prea aveai ce alege, si peste azuria Croazeta batea un vant de paguba… Nu mai departe de anul trecut… Dar acum, pana si un om cu experienta lui Gilles Jacob, presedintele festivalului, renunta la scepticismul lui glacial-cordial si se hazardeaza sa anunte ca acest an "pare sa indice sfarsitul vacilor slabe"! Asa sa fie!

    OPTIMISM. Pe ce "se bazeaza" optimismul organizatorilor? Pe ceva ce s-ar putea numi intoarcerea in forta a marilor autori. De multi ani n-a mai fost Competitia atat de burdusita (sau de blindata?) cu nume mari. Multi dintre actualii concurenti au fost deja premiati la Cannes, in alti ani, iar cativa au la activ chiar si cate un Palme d’Or. Asadar, Wim Wenders, Lars von Trier, David Cronenberg, Michael Haneke, Atom Egoyan, Amos Gitai, Luc si Jean-Pierre Dardenne, Hou Hsiao Hsien, Jim Jarmusch vor fi din nou la Cannes, vor da anvergura editiei, vor fixa inaltimea stachetei si, implicit, a cinematografului mondial de azi, in ce are el mai valoros: filmul de autor. Competitia lui 2005 anunta deci o serie de "opere foarte personale si inclasabile"…

    SECTIUNI. Festivalul de la Cannes include si sectiunea Quinzaine des Realisateurs si un imens Targ de cinema, si un numar impresionant de evenimente paralele, de proiectii speciale, de expozitii, de "lectii de cinema" (la actuala editie, o asa-numita Lectie de actrita va fi sustinuta de Catherine Deneuve); dar atentia generala se concentreaza, in fiecare an, asupra Selectiei oficiale. Prezenta in Selectia oficiala e un premiu in sine si o performanta ravnita de orice cineast. Selectia oficiala e compusa din Competitie (20 de filme din 13 tari), din cateva filme in afara concursului (Hors Competition, unde figureaza, printre altii, Woody Allen, cu mult asteptatul Match Point), din sectiunea scurtmetrajelor si a filmelor de scoala (Cinefondation), dar si din sectiunea Un Certain Regard, despre care am citit zilele astea in presa noastra ca ar fi necompetitiva. Nu! Sectiunea Un Certain Regard e si ea competitiva, are un juriu separat (care va fi condus, in 2005, de regizorul american Alexander Payne). Asa cum Competitia a mizat pe nume de rezonanta internationala, Un Certain Regard a mizat pe tinerii cineasti; din cele 20 de filme selectate, reprezentand 15 tari, noua sunt filme de debut; evantaiul geografic e larg deschis, incluzand si Sri Lanka, Brazilia, Mexic, Argentina, Australia, Iran, iar din estul Europei - Ungaria si Romania. Ca o curiozitate: am remarcat, citind programul, ca filmul lui Cristi Puiu, "Moartea domnului Lazarescu", cu o durata de 2h34 min, va fi cel mai lung film al acestei sectiuni, si, de fapt, al intregii selectii oficiale, mai lung chiar si decat Razboiul stelelor, episodul III, de George Lucas (2h20) sau decat Manderlay (2h19) al lui Von Trier!

    STARURI. La intrebarea "Ce staruri sunt asteptate la festival?", directia Festivalului raspunde cu o lista masiva de nume preponderent transoceanice, din care extrag la intamplare: Sharon Stone, Jessica Lange, Woody Allen, William Hurt, Bruce Willis, Edward Norton, Sam Shepard, Tommy Lee Jones (care semneaza si singurul film de debut al Competitiei!)… Juriul Competitiei va fi condus de Emir Kusturica, un cineast care declara ca la Cannes s-a nascut a doua oara. Dar trebuie sa strang laptop-ul, pe motive de zbor.
    Pe maine!

    ×
    Subiecte în articol: arte cannes