Selecţia primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi cuprinde multe filme bune şi variate atât în competiţie, la cele patru secţiuni, cât şi în programele paralele, dar evenimentului îi lipseşte fastul.
O vedetă veritabilă - Anamaria Marinca - ţine piept, în aceste zile, solicitărilor mass-media. Pentru că prezidează juriul la Lungmetraj, actriţa se află la Iaşi pe întreaga perioadă a festivalului, ceea ce îi incită pe ziariştii acreditaţi, care o asaltează mereu. În rest, primele zile, exceptând seara în care a avut loc gala de deschidere, pentru că a venit Cristian Mungiu cu filmul "Amintiri din Epoca de Aur", au fost serbede.
Ieşenii îşi văd liniştiţi de treabă, fără să observe că în oraşul lor ar avea loc o sărbătoare a filmului. Desigur, cinefilii vin la proiecţii, în special seara, dar impactul nu este încă cel pe care a contat echipa organizatoare.
PREMIUL DE EXCELENŢĂ
În una din zile a fost la festival şi actriţa Hilda Peter (foto), protagonista filmului "Katalin Varga", selectat în competiţie şi care va fi lansat în cinematografele din România la 13 noiembrie. Ea nu are statut de vedetă de cinema (acesta fiind debutul său în film), deşi este o foarte bună interpretă de teatru - angajată a Teatrului Maghiar din Cluj. Timp de 50 de minute, Hilda Peter s-a întreţinut cu câţiva ziarişti cu care a vorbit despre film, despre locurile de filmare, despre personajul său, Katalin.
Regia o semnează britanicul Peter Strickland, casa producătoare este "Libra Filma" (producători Tudor Giurgiu şi Oana Giurgiu), iar filmările au avut loc în Ardeal, cu actori de limbă maghiară, majoritatea din România.
În competiţia lungmetrajelor sunt şi alte două titluri româneşti: "Cea mai fericită fată din lume" de Radu Jude şi co-producţia "Pa-Ra-Da", în regia lui Marco Pontecorvo.
Mâine, la Iaşi, este aşteptată actriţa Luminiţa Gheorghiu, care va primi, potrivit zvonurilor, Premiul de excelenţă din partea festivalului. Momentul festiv va fi urmat de proiecţia peliculei "Moromeţii".
Citește pe Antena3.ro