Rară ocazie ca aceasta... Să-i vezi în acelaşi spectacol pe scena mare a Teatrului Naţional pe marii muzicieni şi pe marii actori ai ţării... Într-un spectacol de muzică şi poezie.
În jurul unui "pian de concert", cu o divă alături pe numele ei Angela Gheorghiu, se vor afla în după-amiaza acestei zile, pentru a îngemăna poezia cu muzica, Dan Grigore, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Johnny Răducanu, Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, dar şi alţi invitaţi precum pianistul Mihai Ungureanu şi violonistul Gabriel Croitoru.
Sub pretextul inaugurării noului pian Yamaha, achiziţionat de conducerea teatrului, a fost gândit un spectacol extraordinar, intitulat "Sărbătoarea muzicii la TNB". Deşi s-a organizat, joi, o conferinţă de presă, la care au participat marii artişti, nimeni nu a dorit să "omoare surpriza". Nu ştim cum va fi. Un detaliu doar: Dan Grigore, cel care "a atins" primul pianul, o va acompania pe Angela Gheorghiu, va cânta şi singur, dar şi la patru mâini, adică "va fi stăpânul absolut al pianului", după cum remarca Ion Caramitru, amfitrionul evenimentului.
ÎNCĂNTARE ŞI EMOŢIE
Soprana noastră s-a arătat "extrem de emoţionată", pentru că este pentru prima oară când participă la un astfel de eveniment în România. "Vreau să fie acesta doar un splendid început", a spus Angela Gheorghiu. Vorbind cu admiraţie despre ceea ce urmează să aibă loc, Radu Beligan s-a plâns, dar cu drag, adresându-i-se lui Caramitru, cel care i-a solicitat să spună câteva cuvinte: "Mereu m-ai pus la treabă...".
"Caramitru e un autor de poveşti frumoase. Povestea asta s-ar putea intitula «În jurul unui pian» (...). Nu puteam să refuz o asemenea invitaţie. Mi-am adus aminte de o poezie pe care am învăţat-o în liceu. Sunt de atunci aproape 100 de ani... 80, în orice caz. Spre stupoarea mea, o mai ţin mine. Şi am rezolvat problema. Mai vedem acolo. Improvizaţia în teatru e lucrul cel mai superb", mărturisea Beligan. Johnny Răducanu a lăudat vocea Angelei Gheorghiu, care "ne reprezintă în lume".
Despre evenimentul la care participă marile valori ale culturii române, pianistul nostru "de culoare" l-a complimentat pe directorul TNB: "Caramitru s-a obrăznicit şi a luat la teatru un pian. Ceea ce e mare lucru". Despre cele "două muze" care îi adună în acest spectacol pe artişti, Dan Grigore afirma: "Poezia e un sacrificiu al muzicii şi modul în care ele se întâlnesc şi îndrăznesc să se joace şi să comunice una cu cealaltă este pentru mine una dintre frumuseţile vieţii pe care am trăit-o până acum".
Sobru, dar supărat că la televizor se transmite subcultură şi nonvaloare, Victor Rebengiuc a declarat sec şi sincer: "Mă bucur să fiu alături de aceşti oameni". Mălăele, cel mai tânăr dintre bărbaţii participanţi la conferinţă, părea retras şi timid: "Sunt extrem de emoţionat că fac parte din această dantură de aur a culturii române. Sunt extrem de sensibilizat de această coparticipare la o căsătorie între muzica născută în cer şi poezia care este ceva sfânt, înaripat şi sacru, cum spunea Platon".
Citește pe Antena3.ro