PETRECERE. In perioada 20-24 septembrie, bucurestenii au un motiv de bucurie: Primaria Municipiului Bucuresti, prin intermediul ArCub, organizeaza "Zilele Bucurestiului". Evenimentul
va marca implinirea a 547
de ani de la atestarea documentara a orasului. Petrecerile
se vor da in zonele: Lipscani, Gabroveni, Blanari, Hanul
lui Manuc. (C.O.)
ANIVERSARE. Ioana Maria Moldovan implineste un an de cand a trecut la pupitrul "Povestirilor adevarate" de la Acasa. Ioana a debutat in presa in urma cu patru ani, in 2002, iar din toamna lui 2005 a intrat in casele telespectatorilor Acasa. Cu Ioana si colegul ei, Dragos Stanescu, va puteti intalni in fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 16:30. (A.V.P.)
PROCES. TVR a castigat procesul cu UCMR-ADA. Aceasta institutie a dat in judecata Televiziunea Romana, cerand plata unei remuneratii de 2% din toate veniturile incasate de TVR pentru perioada 2003-2005 in urma utilizarii operelor muzicale. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis in mod irevocabil ca baza de calcul a remuneratiei (totalitatea veniturilor brute lunare ale televiziunilor) este nelegala. Astfel, remuneratia cuvenita pentru utilizarea operelor muzicale
nu poate fi raportata la toate veniturile Televiziunii Romane, pentru ca operele muzicale
sunt utilizate doar in
anumite productii. (C.O.)
GRILA. De luni, Radio
Romania Cultural are o noua grila de programe. Pe langa emisiunile obisnuite, vor aparea unele noi, care propun o abordare dinamica a culturii in ritm contemporan. Printre acestea
se numara: "Timpul prezent",
cu Elena Vladareanu, "Graffiti", cu Adela Greceanu si Ioan Budura, "Pasaport european", cu Bogdan Visan si Andreea Ionescu, si "Dosar clasic", cu Corina Radoi. (C.O.)