x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

29 Noi 2005   •   00:00
INDIGGO, "ORFELINE". Studioul Casandra gazduieste joi, 1 decembrie, premiera spectacolului "Cele doua orfeline", de Eugen Mirea si Henry Malineanu, dupa Adolphe Philippe d’Ennery si Eugene Cormon. Spectacolul sustinut de studentii anului IV Actorie UNATC, clasa profesorului Doru Ana, incepe la ora 19:00. Regia ii apartine actorului George Ivascu, profesor asociat. Coordonator muzical, Monica Ciuta. Costumele ii apartin Gabrielei Badila, iar de miscarea scenica s-a ocupat Lorette Enache. Din distributie fac parte, printre altii, gemenele Mihaela si Gabriela Modorcea, alias trupa Indiggo. (C.D.)

FUNDATIE CULTURALA. S-a relansat, intr-o formula noua, Fundatia Societa Club UNESCO. Printre proiectele si programele fundatiei se numara Targul International de Arte Vizuale, revista Arta 9, o stagiune de spectacole ale companiei de teatru Gestual Art, cursuri de balet, teatru, dans, pantomima, prelegeri si seminarii pe teme artistice si sociologice etc.
De asemenea, la sfarsitul fiecarei saptamani sunt programate concerte jazz live. (C.D.)

×
Subiecte în articol: arte