Ioan Bolborea: „Ne ţinem aşa cum ne-a caracterizat Caragiale”

Sculptorul Ioan Bolborea, autorul creatiei Caragialiana, aflata in fata TNB, a acordat un interviu Jurnalului National, mentionand ca opera sa e mai vizibila in timpul ma­ni­fes­ta­rilor din Piata Revolutiei, decat a fost la inaugurare.

• Jurnalul National: Seri la rand, Caragialiana, opera care troneaza pe esplanada din fata Teatrului National din Bu­cu­resti, a avut, intr-un fel, un alt context decat cel destinat. S-a schimbat contextul prin prezenta protestatarilor?

Ioan Bolborea: S-a schimbat si nu prea. In fond, este lumea lui Caragiale; ea se repeta. E cu personaje im­por­tante din 'O noapte furtunoasa', 'O scrisoare pierduta', care se revad si acum in politica noastra. E cu pro­testatari, cu Cetateanul turmentat – toate sunt si in Caragialiana, in Caruta cu paiate.

• Cum ati comenta evenimentele de langa acest ansamblu statuar?

Ca simplu cetatean, pot sa spun ca este un lucru normal. In Anglia exista un parc unde oamenii merg si isi spun necazurile. Cine stie, poate asa se va face si in fata Teatrului National. Lo­cul acesta e pamantul re­vo­lu­ti­o­na­rilor, al revoltatilor. Eu ma bucur ca ei sunt acolo si lucrarea mea este in mijlocul lor. Sper sa nu se in­tample nimic cu ea, dar daca se va in­tampla nu-i o mare problema, se poate re­fa­ce. Este un loc ales.
Oamenii s-au urcat in caruta.

• A rezistat?

Desigur, lucrarea nu a fost facuta sa tina un piedestal, dar vad ca e destul de rezistenta. Rezista si la aceste interferente si imi place ca e o lucrare vie, face corp comun cu masa de oameni care se razvratesc. In sensul acesta, lucrarea a rezistat. Apoi, ea te atrage in atmosfera. Stalpii de acolo reprezinta un cadru de teatru. E scena de teatru, si acel spatiu restrans in care eu am pus personajele s-a rasfrant asupra Pietei Universitatii.

• Dar i se putea intampla ceva rau lucrarii?

Da, pentru ca e totusi montata pe niste structuri cu suruburi si partea de rezistenta poate ceda la un moment dat. S-a tinut cont doar de o anumita greutate.

• Ati detectat deteriorari?

Lucrarea propriu-zisa nu a sufe­rit. Postamentul este putin deteriorat, doar s-a aruncat cu pietre. In primavara o sa ma mai uit la ea, o sa dau inca o patina culorilor. Cu atat mai mult cu cat foita de aur a gramofonului trebuie reimprospatata. Apropo, mi-a fost teama ca gramofonul sa nu fie stricat, pentru ca partea lui de jos este destul de subtire; abia in trompa de sus se dezvolta. Cand tinerii s-au urcat, mi-era frica sa nu cedeze. A rezistat, caci inainte am turnat beton inauntru, ca sa fie transportata in siguranta, la fata locului.

• E Anul Caragiale. Nu credeti ca prin protestele din Piata Universitatii Caragialiana a fost pusa in evidenta?

Din pacate, la dezvelirea ei, in decembrie 2010, s-a scris in presa putin. Nu a fost oglindit evenimentul, asa cum ar fi meritat, nici la tv. Acum insa, Caragialiana a beneficiat de publicitate. In primele zile de manifestari imi dadeau telefon prieteni din tara si strainatate, spunandu-mi ca mi-au vazut lucrarea si ca arata foarte bine cu protestatarii cocotati pe ea, cu pancarte, ca la revolutie. Intr-un fel, m-a bucurat acest lucru, dar in acelasi timp eram ingrijorat sa nu fie deteriorata. Dar asta e riscul.

• Faptul ca eroii lui Caragiale, care au peste o suta de ani, se regasesc astazi nu e motiv de ingrijorare?

Vor mai trece secole... Suntem un neam care nu se schimba prea repede. Si ne tinem asa cum ne-a caracterizat Caragiale. In esenta, si cred ca si in timp, nu ne schimbam prea mult. De altfel, acesta a si fost un motiv de care eu m-am folosit: personajele lui Caragiale au dainuit si vor dainui secole.

• Cum s-a nascut ideea Caragialianei?

Si in 2002 a fost declarat Anul Caragiale. Atunci, Primaria Bucuresti a organizat concursul de proiecte. Se dorea un Caragiale, dar nu era ceva clar. M-am gandit ca ar fi interesant sa pun alaturi de Caragiale si perso­naje create de el. Gandul m-a dus la in­ce­puturile teatrului: cum calatoreau actorii cu caruta prin orase si sate. Si mi-a venit ideea. Sigur, solutia mea a suferit transformari, pentru ca de la schita si pana la faza actuala, din 2002 si pana in 2010, au trecut niste ani. Ulterior am scos si un album, prin care am aratat toate fazele prin care a trecut aceasta lucrare. Au fost zeci de variante. Fiecare personaj a avut patru-cinci feluri de exprimare si s-au facut de la schite de idee pana la marimi unu la unu.

• Atunci cand ati ales locul v-ati gandit ca se pot intampla multe. Credeti ca toti protestatarii au inteles ce este acest ansamblu?

Cei care s-au urcat in caruta erau in mare parte adolescenti, tineri si nu prea faceau legatura, dar ii amuza faptul ca erau niste personaje, ca era forta poporului. Pe unii ii amuza acest lucru. Totodata, chiar daca nu cu­nos­teau toate personajele de acolo, isi da­deau seama ca inseamna ceva. De alt­fel, la inceput eu am vrut sa fac un pa­nou, sa fotografiez fiecare piesa si sa explic: cine e Dandanache, cine e Ce­tateanul turmentat, cine e Zoe sau Zita... Totusi, am vazut la televizor un reportaj in care un reporter intreba pe cineva pe strada: 'Care dintre per­sonajele lui Caragiale ar fi ase­manatoare cu personajele de azi?'. In ca­ruta am un personaj, care intr-adevar era Zoe. Si raspunsul a fost: 'A, uite, acolo e doamna Udrea, ne sfideaza cum sta picior peste picior'. S-a facut o paralela...

• La crearea unor piese ati folosit chipuri de actori care au realizat personaje in scena. De ce?

Au fost cativa actori care m-au impresionat atunci cand i-am vazut la teatru, pe unii in spectacolul lui Liviu Ciulei 'O scrisoare pierduta' si i-am redat in lucrarea mea. E vorba despre Mircea Diaconu, Dem Radulescu s.a. Nu am vrut sa le fac portretele, ci imaginea personajului respectiv. Chiar am vorbit cu unul dintre actori si i-am spus sa nu se sperie, ca nu este exact portretul dansului, ci un portret al personajului respectiv, cu expresia respectiva, caci asta ma si interesa. Sigur, alte portrete au fost anonime. M-au interesat gesturile personajelor. Aveam spectacolul inregistrat si urmaream cum isi miscau actorii mainile. Am facut compozitia si in functie de miscarile lor din timpul spectacolului.

• De ce ati dorit ca ansamblul sa fie amplasat in acest loc?

Pentru ca e in fata Teatrului National, care poarta numele lui I.L. Caragiale. Dupa ce se vor termina lucrarile de refacere si se va vedea forma arhitecturala moderna pe care a avut-o teatrul la inceput, impactul va fi foarte mare. Cred ca lucrarea va pune in valoare cladirea.